În Duminica premergătoare Praznicului Împărătesc al Înălțării Domnului la cer, a Vindecării orbului din naștere, 25 mai 2025, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în biserica Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Parohia Picleu, Protopopiatul Marghita.

Cuvântul de învățătură al Ierarhului a succedat citirea pasajului evanghelic al aducerii la lumină și în Lumină de către Hristos-Lumina lumii  a celui care toată viața și-a petrecut-o în întuneric (Ioan 9, 1-38).

Preasfinția Sa a tâlcuit înțelesurile duhovnicești ale pericopei, arătând că minunea săvârșită de Mântuitorul nu este o vindecare în sens medical, ci o dăruire a luminii acolo unde nu fusese niciodată – o lucrare creatoare, prin care Dumnezeu deschide ochii trupești ai celui născut orb, dar, totodată, în sens mistagogic, și ochii sufletești ai unei omeniri întunecate de păcat și de moarte.

„Această Duminică pascală ne aduce înaintea ochilor noștri sufletești minunea vindecării ochilor trupești ai unui orb din naștere. Cum? Prin Cel Care fusese vestit de către Profeți că va dărui orbilor vederea, că îi va face pe muți să vorbească, pe surzi să audă, pe șchiopi să umble și să ia asupra Sa toată boala și neputința din popor: Mesia, Hristosul, Unsul lui Dumnezeu. Vindecarea orbului sau, de fapt, vindecarea întregii umanități din orbirea idolatră și din orbirea păcatului, cea care se pune pe ochii omului ca o pâclă de nu mai poate vedea Bunătatea și Iertarea lui Dumnezeu, este adusă de Iisus Hristos – Lumina lumii, Fiul lui Dumnezeu Înomenit. El este Hristosul, Mesia. Iar partea finală a pericopei ne descoperă că Însuși Domnul spune despre Sine Însuși că El este Fiul lui Dumnezeu. Este Cuvântul Cel Veșnic al Tatălui după al Cărui Chip și noi oamenii suntem creați, Care este trimis de Tatăl Ceresc prin tainica lucrare a Duhului Sfânt pentru a ne vindeca nu doar de orbire, ci și de întunericul cel mare al morții prin Învierea Sa din morți. Ce este moartea? Întunericul. Cum spunem despre cei care au trecut pragul pentru viața de dincolo? Că a închis ochii, ochii trupești. Prin vindecarea orbului din naștere suntem chemați duhovnicește să vedem vindecarea de întunericul morții a întregii umanități născute în păcate, tămăduirea de orbirea cea mare. De aceea, Înomenirea Cuvântului lui Dumnezeu, Întruparea Fiului lui Dumnezeu este Evenimentul central al istoriei, căci Dumnezeu intră în istoria oamenilor pentru ca să răscumpere istoria și timpul, pentru a le redeschide oamenilor ochii și să deschidă larg porțile spre veșnicie, scoțându-ne de sub orbirea timpului și prizonieratul timpului.”

Prin ochii acestui om care vede pentru prima dată lumea întreagă este chemată să recunoască în Hristos nu doar Tămăduitorul, ci pe Fiul lui Dumnezeu, Mesia Cel Așteptat, Care ne ridică din orbirea timpului și ne redeschide privirea către veșnicie, redând sens vieții.

„Dumnezeu nu l-a creat pe om ca să își petreacă existența în valea plângerii, să sufere și să moară, ci să fie în Brațele Sale, în slavă. Firea omenească nu este sortită pieirii. Noi putem pricepe în sens greșit că soarta omului este  moartea, tocmai din cauza orbirii noastre spirituale. Prin orbire, prin rătăcire putem vedea totul ca pe o tragedie, totul ca pe o catastrofă, totul ca pe o nenorocire. Asta, fraților și surorilor, este orbire duhovnicească! Să ne limităm la viitorul imediat și la condiția noastră umană, trecătoare – că trebuie să trecem prin moarte, da, dar spre înviere! –, înseamnă că ne-am pierdut credința! Să nu fie! Tocmai de aceea, Domnul Hristos vine să ne vindece de orbire, să curețe solzii de pe sufletul nostru și să aducă Lumină în viețile noastre. „Câtă vreme sunt în lume, Lumina lumii sunt”, ne spune Domnul. El este și rămâne Lumina lumii! Nu falșii profeți, nu cei care vin și propun soluții la toate problemele, vindecări miraculoase, personale sau sociale, transformări radicale ale societăților. Singura transformare radicală o aduce Fiul lui Dumnezeu Înomenit, Care ne transformă din oamenii trupești ai păcatului, prin tainica lucrare a Duhului Sfânt asupra inimilor noastre, în chipuri înnoite, în chipuri în care Hristosul lui Dumnezeu strălucește în noi! Căci pentru fiecare dintre noi în parte a venit în lume Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Mesia Cel Vestit de Proroci că va dărui orbilor vederea și Cel Care ne-o dăruiește și nouă, celor orbiți sufletește, arătându-ne cât de mult ne iubește Tatăl Ceresc, câtă vreme Și-a sacrificat propriul Fiu din dragoste pentru noi.”

În ultima parte a omiliei, Ierarhul a arătat că numai prin atingerea harului și prin spălarea ochilor inimii în Apele Duhului Sfânt putem începe să vedem lumea nu cu teamă, judecată sau mânie – cum ne îndeamnă duhul lumii –, ci prin lumina Bunătății lui Dumnezeu.

„Mai avem nevoie de dovezi ale Dragostei lui Dumnezeu? Dacă am lăsa Harul Duhului Sfânt să se atingă de tina de pe ochii noștri și cu Apele Harului Duhului Sfânt să ne spălăm ochii întinați, am vedea altfel lumea. De aceea, vindecarea orbului începe cu tină pusă pe ochi și apoi cu spălare la apa Siloamului, pentru că e trimitere la nevoia pe care o avem ca tina ce ne-a ajuns pe ochii sufletului să fie spălată de Apele curate ale Harului Duhului Sfânt, ca ochii noștri răi să nu mai vadă doar răutatea, ci să vadă cât de Bun este Dumnezeu. Ochii sunt oglinda sufletului. Ochiul rău vede totul ca fiind rău, iar ochiul în care se sălășluiește Bunătatea și vindecarea lui Dumnezeu începe să vadă lumea altfel și să nu mai vadă dușmani peste tot, răutăți peste tot, catastrofe la tot pasul, ci delicata purtare de grijă a lui Dumnezeu, Care nu ne silește, nu ne obligă, nu ne constrânge și, totuși, vrea să ne vindece. Depinde de noi, iubiți frați și surori, să vrem să fim vindecați. Dacă ne place să rămânem în orbire și să vedem doar ce vrem noi să vedem, suntem mai de plâns decât toți ceilalți oameni, cei care nu cred. Dacă însă ne-a mai rămas un dram de simț duhovnicesc și smerenie, vom înțelege că fără Dumnezeu nu putem face nimic, că nu avem soluții la toate problemele umanității și că ar trebui să ne preocupe în primul rând vindecarea de propria orbire.”

În cadrul programului liturgic, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei l-a hirotesit pe Părintele paroh Mirel-Iosif Hebre întru sachelar.

La finele slujirii arhierești, Părintele Călin-Gheorghe Cotrău, Protopopul Marghitei a adresat îndătinatul cuvânt festiv, iar preotul paroh a mulțumit Episcopului Oradiei pentru bucuria de a-l avea în mijlocul comunității bunilor credincioși încredințați spre păstorire.

Nu în ultimul rând, Preasfinția Sa a rostit câteva gânduri de binecuvântare, manifestându-și recunoștința pentru ospitalitatea cu care a fost primit și îndemnându-i pe toți cei prezenți ca pe mai departe să țină aproape de lucrarea mântuitoare a Bisericii lui Hristos, singura care poate oferi pacea și unitatea de care avem atât de multă nevoie în zilele noastre.

pr. Andi-Constantin Bacter