Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Cateheză și atelier de pictură pe sticlă la Parohia Ortodoxă Română Tilecuș

Cateheză și atelier de pictură pe sticlă la Parohia Ortodoxă Română Tilecuș

În cadrul proiectului „Hristos împărtășit copiilor”, în Parohia Tilecuş din Protopopiatul Oradea, în zilele de joi și vineri, 1-2 august 2024, s-a desfăşurat a II-a ediţie a taberei de creaţie religioasă cu tema „Maica Domnului, Ocrotitoarea copiilor”, moment care a adus împreună tinerii membri ai comunității pentru a învăța, a picta și a celebra tradiția icoanelor, într-un mod autentic și profund.

Tabăra a fost organizată prin strădania părintelui Paroh Sebastian Lakatos și a doamnei profesoare Cristina Chirilă, profesoară de engleză și franceză din Tileagd și președintele Asociației „Comunitatea suntem noi toți”, asociație ce își dorește dezvoltarea spiritului de comunitate și apropierea copiilor de Dumnezeu, sprijiniți fiind de credincioșii Parohiei Tilecuș.

Activitatea a debutat cu un scurt program de rugaciune și cuvântul de bun venit al părintelui paroh. S-a continuat prin susținerea unei cateheze despre Maica Domnului și cinstirea ei în tradiția creștin-ortodoxă. Apoi, în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Tilecuş, s-au desfășurat mai multe activități cu caracter cultural-educațional menite să vină în sprijinul tinerilor și a copiilor din parohie oferindu-le o alternativă creştină, educativă şi edificatoare, de petrecere a timpului liber. La această tabără au participat 45 de copii, cu vârste cuprinse între 3 și 17 ani.

O componentă importantă a taberei a fost reprezentată de cursurile de pictură pe sticlă, la care copiii, cu vârstele peste 8 ani, au participat cu mult interes. În acest demers, elevii au fost sprijiniţi de către doamna profesoară Cristina Chirilă din Tileagd, ajutată fiind de doamna preoteasă Simona Lakatos și tinerele Maria Baciu, studentă la Medicină din satul Tilecuș și Patricia Rus-Alb, studentă la Drept, care s-au îngrijit ca fiecare participant să își pună în valoare talentul.

Activitatea a fost una gratuită, participanților oferindu-li-se toate rechizitele necesare desfășurării optime a activităților (pensule, vopsele, planșe de sticlă, etc.) dar și îndrumare profesională de specialitate. Copiii mai mici au desenat imagini reprezentând pe Mântuitorul Iisus Hristos sau pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus.

Prin intermediul acestui atelier, tradiția icoanelor continuă să trăiască și să înflorească în inimile și mințile copiilor, deschizând ferestre duhovnicești prin care pot să vadă și să înțeleagă cât de important este să o cinstim așa cum se cuvine pe Maica Domnului.

Fiecare copil s-a străduit să realizeze cel puțin o icoană pe sticlă. Dupa înrămare icoanele vor fi prezentate tuturor credincioșilor parohiei Tilecuș, cadrul unei expoziții, urmând ca ele să fie dăruite copiilor care le-au realizat.

 pr. Sebastian Lakatos