Recunoscători pentru binecuvântarea pe care Preamilostivul Dumnezeu a revărsat-o asupra anului care a trecut și implorând mila și ajutorul și în anul care tocmai a sosit, în cea dintâi zi a noului an civil, sâmbătă, 1 ianuarie 2022, credincioșii care iubesc și frecventează Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea, dimpreună cu soborul slujitor al acesteia, au luat parte la Dumnezeiasca Liturghie oficiată de Întâistătătorul Episcopiei Oradiei Mari, Preasfințitul Părinte Sofronie.

Prima zi a anului calendaristic, în Biserica noastră dreptmăritoare, găzduiește praznicul împărătesc al Tăierii împrejur cea după trup a Domnului, precum și pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, motiv pentru care, ca semn de înaltă cinstire, și Sfânta Liturghie săvârșită în această zi îl are ca autor pe marele capadocian. Cu acest prilej liturgic, în cadrul Dumnezeieștii Liturghii s-a evocat pasajul evanghelic care ne vorbește despre ritualul mozaic al circumciderii, pe care Domnul nostru Iisus Hristos nu l-a ocolit (Luca 2, 20-21). Totodată, Sfinții Părinți ai Bisericii au hotărât să alăture acestui pasaj lucan un altul, mai precis fragmentul în care este relatată vizita Sfintei Familii la templul din Ierusalim, de sărbătoarea Paștelui evreiesc, când Pruncul Hristos avea vârsta de doisprezece ani (Luca 2, 40-52).

Îndată după rostirea narațiunii evenimentului fondator al acestui praznic împărătesc, Chiriarhul locului a ținut un frumos cuvânt de învățătură în care le-a vorbit credincioșilor despre importanța covârșitoare și nevoia stringentă a rugăciunii în viața lumii contemporane, pe care o vedem și o simțim zbătându-se în încercări și ispite, cărora ne este tot mai greu să le ținem piept.

În deschiderea predicii, Preasfinția Sa a vorbit despre începutul noului an calendaristic, ca fiind o bună ocazie de a privi în urmă, analizând cu sporită atenție duhovnicească felul în care s-a desfășurat relația noastră cu Dumnezeu, cu aproapele, dar și cu noi înșine, un exercițiu retrospectiv și introspectiv mai mult decât necesar, pe care fiecare creștin ar trebui să-l efectueze. Pentru noi toți care trăim în lume, ziua de Anul Nou civil este mai ales un prilej prielnic ca să facem și un bilanț al anului care s-a scurs, dar mai ales să ne punem nădejdea și să îndreptăm rugăciunile către Cel de Sus pentru a ne binecuvânta și a ne ajuta ca, în sănătate deplină și cu har mult de Sus, să putem străbate și călătoria anului ce începe astăzi.

Anul 2022 în Biserica Ortodoxă Română se va desfășura sub auspiciile consacrate rugăciunii și marilor sfinți rugători ai Bisericii Ortodoxe de pretutindeni, ca urmare a hotărârii luate de Sfântul Sinod al Bisericii noastre autocefale, considerându-se ca fiind imperios necesară accentuarea importanței rugăciunii profunde ca element indispensabil al vieții cotidiene a fiecărei persoane în parte, într-o lume care tot mai mult s-a depărtat de Dumnezeu și care suferă tot mai mult din pricina înstrăinării de El.Anul acesta se cuvine să înmulțim și mai mult rugăciunea deoarece Biserica noastră locală, Biserica Ortodoxă Română, la propunerea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii noastre autocefale, a hotărât ca anul acesta să fie proclamat ca fiind Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a credinciosului și Anul comemoratival Sfinților isihaști, Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog, Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului și Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, trei mari sfinți rugători care au ajuns la măsura liniștirii sau a isihiei, de aceea îi și numim sfinți isihaști. Privind la exemplul lor luminos, se cuvine să înmulțim rugăciunea, căci avem multă nevoie și noi de aceasta. Biserica întreagă se află mereu în stare de rugăciune, de la începuturile ei, și în veșnicie rămâne în rugăciune, iar noi, credincioșii, suntem chemați să ne rugăm și să stăruim cât mai mult, cu atât mai mult cu cât lumea întreagă este însetată de ajutorul lui Dumnezeu, deși nu întotdeauna este conștientă de seceta spirituală care a cuprins-o. Da, suntem într-un an dedicat rugăciunii, dar care an din viața Bisericii nu este un an al rugăciunii? Când s-a pomenit ca, în Biserică, creștinii să nu se roage? Însă, fiind într-un an special, trebuie să înmulțim rugăciunea și mai mult, pentru că prea multă lume a uitat să se mai roage, nu mai știe să se roage și, vai, mulți confrați ai noștri nici nu au învățat cum să se roage.

Ierarhul cetății Oradiei a evidențiat faptul că pierderea simțurilor duhovnicești ale lumii de astăzi se poate remarca și prin încercările pe care le îngăduie Dumnezeu în lume, ca semnale ale unei pedagogii divine, de atenționare asupra prăpastiei spre care ne îndreptăm vertiginos și fără ca măcar să ne dăm seama. De aceea, câteodată, Dumnezeu, văzând această secetă spirituală, îngăduie perioade de încercare în care moartea se apropie arătându-ne tuturor sfârșitul și, totodată, pregătindu-ne duhovnicește pentru ceea ce urmează. Orice boală și orice încercare este o pregustare a morții, a sfârșitului, a încheierii călătoriei noastre în lumea din care facem parte și a mutării dincolo. Anul care a trecut, la fel ca și cel de dinainte, au fost ani care au schimbat radical fața lumii, destul fiind să privim unii la alți și să vedem cum, pentru protecția noastră sanitară, avem chipurile acoperite pentru ca să ne păzim de împrăștierea bolilor ce bântuie și care sunt îngăduite de Dumnezeu pentru trezirea noastră! Au trecut doi ani grei, cu multe restricții și mari primejdii pentru fiecare dintre noi, dar care au contribuit la trezirea conștiinței noastre și a responsabilității pe care o avem nu doar față de viața și sănătatea proprie, care sunt darul lui Dumnezeu, ci pentru viața și sănătatea celor de lângă noi.

Observând faptul că lumea se află sub asediul acestor încercări înaintea cărora mai marii lumii se arată neputincioși și îngenuncheați, Episcopul Oradiei i-a îndemnat pe credincioși să nu-și găsească refugiul în alt loc, decât în interioritatea intimă a rugăciunii, în dialogul tainic pe care fiecare dintre noi putem să-l purtăm cu Tatăl și Creatorul nostru. Ca să rămânem în comuniune cu Dumnezeu, avem nevoie de rugăciune. Să ne rugăm mai mult, petrecând mai mult timp cu Dumnezeu, Cel Care este Izvorul Vieții, Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre și Mântuitorul, chemându-L în ajutor și rugându-L să ne dea putere să putem rezista răutăților veacului și, mai ales, să ne dăruiască dragostea Sa pentru ca să nu răspundem cu aceeași monedă celor care ne urăsc, ne prigonesc și ne doresc dispăruți din viața lumii, pentru că Creștinismul este incomod pentru lumea plăcerilor, așa cum a fost, a rămas și va fi în continuare. Biserica este în starea de rugăciune și de așteptare, în multă nădejde, a Domnului Iisus Hristos, timpul mântuirii în care ne aflăm fiind timpul dinainte de a doua venire a Mântuitorului.

Chiar dacă în ziua de astăzi există numeroase semne care ne trimit cu gândul la zilele de pe urmă ale umanității, Preasfinția Sa a subliniat faptul că glasul Bisericii ne îndeamnă la cerebralitate și echilibru, la a fi cât mai ancorați în rugăciune, însă fără să ne pierdem simțul discernământului, al dreptei socotințe, înțelegând că nimic nu este la voia întâmplării, ci Dumnezeu acceptă tot ceea ce se întâmplă în lume, din rațiuni care de cele mai multe ori rămân impermeabile gândirii noastre mărginite. Nu suntem noi prima generație care Îl așteaptă pe Domnul, poate nu suntem nici ultima, Dumnezeu știe, dar suntem în așteptarea venirii Sale. Nu înseamnă că Domnul vine astăzi sau la noapte, deși ne avertizează că vine ca un fur: „Iată, Mirele vine la miezul nopții și fericită este sluga pe care o va afla priveghind, iar nevrednică pe cea pe care o va afla lenevindu-se”. Ce înseamnă privegherea? Înseamnă veghea întru rugăciune, iar lenevia este părăsirea rugăciunii. De aceea, pentru ca să ne aducem aminte de faptul că Domnul vine, că El este Judecătorul și nu avem noi a ne judeca unii pe alții, ci El ne judecă după faptele noastre, am așezat, cu ajutorul lui Dumnezeu, în partea cea mai de sus a Catedralei, deasupra absidei, icoana care se numește „Deisis” sau „Rugăciune”, care este de fapt icoana celei de a doua veniri a Domnului nostru Iisus Hristos, Care stă pe Tronul Judecății sau „Etimasia” ca să judece lumea. Înțelegând cu cutremur acestea, să ne aducem aminte de timpul în care suntem și să ne rugăm mai mult Celui Care vine să judece pământul, Celui ce este Alfa și Omega, Cel dintâi și Cel de pe urmă, Cel ce vine, Atoatețiitorul, pentru că avem nevoie și noi și lumea de rugăciune.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Sofronie i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți, dorindu-le să aibă parte de un an aflat sub adumbrirea Duhului Sfânt, cu sănătate și bucurii nepieritoare alături de cei dragi ai lor.

Arhid. Andi Constantin Bacter