Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Cea dintâi vizită arhierească a Episcopului Oradiei în satul Luncasprie

Cea dintâi vizită arhierească a Episcopului Oradiei în satul Luncasprie

În Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, cea de a douăzeci și una după Pogorârea Sfântului Duh, 15 octombrie 2023, în mijlocul obștii creștine din Parohia Luncasprie, Protopopiatul Beiuș, s-a aflat pentru prima dată Ierarhul meleagurilor bihorene, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei, care, în sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie pe altarul bisericii de enorie închinate Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.

Lectura evanghelică din această Zi a Domnului ne-a adus în atenție Pilda Semănătorului (Luca 8, 5-15) și fragmentul ioaneic ce cuprinde Rugăciunea lui Iisus (Ioan 17, 1-13). După evocarea celor două pericope neotestamentare, a Duminicii și a Sfinților Părinți de la cel din urmă Sinod Ecumenic, Episcopul Oradiei a ținut un cuvânt de învățătură, în care i-a învățat pe credincioși cum să înțeleagă în cheie duhovnicească învățăturile și provocările pe care Duminica de astăzi ni le oferă spre reflecție.

În debutul predicii, Preasfinția Sa a explicat semnificațiile simbolice ale actorilor alegorici principali din parabola Mântuitorului, evidențiind pronunțatul caracter hristic al acesteia și unitatea umanității, reprezentată de pământurile de la care Semănătorul, Care aruncă aceeași sămânță peste tot, așteaptă cu îndelungă-răbdare roadă. În pericopa Duminicii Semănătorului ne apare Domnul nostru Iisus Hristos, Cuvântul veșnic al lui Dumnezeu întrupat în icoana Semănătorului – Dumnezeu Care Își trimite Cuvântul Său în lume pentru ca să îi cheme pe toți oamenii la mântuire. Oamenii sunt închipuiți prin soiurile de pământ în care cade sămânța. De ce prin pământ? Pentru că Adam, cel dintâi om, strămoșul nostru, a fost zidit de către Dumnezeu din pământ, partea materială a omului fiind luată din pământ. Pământul din pericopă, însă, simbolizează nu doar trupul, ci și sufletul imaterial al omului, prin care suntem invitați să vedem, de fapt, firea noastră omenească și pe noi oamenii diferiți, așa cum diferit este pământul în care cade sămânța.

Continuând cu referințe legate de cea de a doua lectură evanghelică, Chiriarhul locului le-a vorbit credincioșilor despre miza teologică a celui de al șaptelea Sinod Ecumenic de la Niceea, ai cărui Sfinți Părinți participanți au apărat sfintele icoane și, implicit, indispensabilitatea lor în cultul dreptmăritor și învățătura de credință, condamnând, deopotrivă, toate ereziile de până atunci, întru îndeplinirea dorinței sfinte a Domnului Hristos Care, la Cina cea de pe urmă, S-a rugat pentru Unitatea Bisericii Sale.  Prin cele două pericope evanghelice suntem chemați să ne apropiem mai tare de miezul credinței, înțelegând cât de importantă este pentru viața noastră primirea Cuvântului lui Dumnezeu, Darul Evangheliei, Vestea cea Bună că am scăpat de veșnicia morții prin Răstignirea pe Cruce și Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, înțelegând, totodată, că prin această credință mântuitoare suntem chemați să păzim și să păstrăm unitatea Bisericii, unitatea ucenicilor și discipolilor Mântuitorului Iisus Hristos, luptându-ne să o apărăm de toate tendințele dezbinătoare care vin de la diavolul.

Apoi, Ierarhul Oradiei Mari a explicat categoriile umane care sunt vizate de Domnul Hristos în pilda cu caracter agrar, a cărei relevanță atemporală și actualitate nu încetează să ne surprindă cu noi înțelesuri și noi nuanțe. Încă de la începutul parabolei ni se atrage atenția asupra prezenței nefaste în lume a diavolului, în chipul în care Mântuitorul Însuși, tâlcuind pilda, le spune ucenicilor că sămânța care cade lângă drum este pământul în care vine repede diavolul și răpește cuvântul din inima oamenilor. Este destul să vedem ce se întâmplă pe fața planetei, inclusiv în zilele noastre, cu atâtea războaie, cu atâta ură, cu atâția oameni uciși, paradoxal, în numele „credinței”, în numele unei părute dreptăți, ca să înțelegem cum lucrează în lume forțele răului, care nu sunt niște concepte filozofice, niște stări și răutăți simple făcute de oameni. Ci în lume există îngeri căzuți, duhuri necurate, active, care lucrează neobosit și își găsesc unelte prin care tulbură pacea lumii, strică pacea din inimile oamenilor, pentru ca oamenii să fie departe de Dumnezeu și să nu se poată apropia de Dumnezeu. Căci asta dorește diavolul – dezbinătorul -, să-l despartă pe om de Ziditorul său. Și oricine lucrează dezbinarea, oricine este și în orice treaptă este, îndeosebi în Biserică, este unealtă a diavolului și nu caută altceva decât să îl despartă pe om de Dumnezeu; în Biserică ispitindu-l, în afara ei tulburând pacea lumii prin toate răutățile și vărsările de sânge nevinovat. Auziți în zilele noastre, din ce în ce mai mult, cum extremiștii musulmani pronunță numele lui Dumnezeu, strigând cu putere: Allahu Akbar! Dumnezeu este atotputernic! Cu acest strigăt ies și omoară oameni, adică moarte de om în numele lui Dumnezeu! Ce poate să fie această nebunie, câtă vreme Dumnezeu este Creatorul vieții, decât înșelăciunea diavolului dezlănțuit în lume?

Celelalte două tipologii de sol problematice sunt cele care se regăsesc poate cel mai mult în sufletele credincioșilor din zilele noastre, fidelitatea fără echivoc față de Dumnezeu și lepădarea preocupărilor mundane fiind două capitole la care rămânem adesea restanțieri. Sămânța de pe piatră îi închipuie pe oamenii care sunt entuziasmați când aud ce bun este Dumnezeu, cât bine dorește să facă omului, dar când vine vremea de încercare, prigoana de orice fel, dau bir cu fugiții. Atunci când vine pericolul, gata, omul uită de Dumnezeu și spune că e mai comod în afara lumii lui Dumnezeu, pentru că, nu e așa, din păcate, nu toți avem stofă de martiri. Decât să fim uciși, prigoniți, umiliți sau batjocoriți, pentru comoditate, confort și pentru o părută liniște, preferăm lejeritatea, să ne lepădăm. Mai este și o altă categorie, a celor pe care spinii grijilor lumești îi înăbușe. Grijile vieții, avuția, averea, faima, gloria, toate cele pe care lumea ni le îmbie; carierismul, succesul în afaceri, profitul, strălucirea în lumina reflectoarelor, premiile în cele mai diverse locuri ale lumii, aplauzele, toate sunt inspirate tot de prințul întunericului. Nici aceștia nu pot rodi, deși se bucură de cuvântul lui Dumnezeu.

Sfârșind cuvântarea, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să mediteze cu stăruință la ultima categorie de sol, cel fertil și mănos, care este roditor „întru răbdare”, pusă adesea la încercare de Domnul Hristos – Semănătorul, dar și Vița din care noi, mlădițele, ne tragem seva virtuților. Și da, frații și surorile mele, în final, mai sunt și cei care, în răbdare, rodesc. Numai că răbdarea presupune, la vreme de încercare, și martiriul! Sacrificiul. Dar sacrificiul – ne învață Sfinții lui Dumnezeu – este ușor de purtat! Pentru că, de fapt, ne-o spune Sfântul Pavel pe care l-am ascultat adineaori: nu noi mai trăim, ci Hristos Cel Răstignit trăiește în noi! Hristos este răstignit în noi, El este în martiriu și mărturisire permanentă a biruinței morții prin Moartea Sa pe Cruce și prin Înviere! El este Curajul și Întărirea noastră în încercare. El este puterea cea de Sus Care ne ajută să mergem înainte și, în răbdare, să ne mântuim sufletele; prin credința în El. Nu altfel. Nu prin urmarea profeților străini și a înțelepților care propun orice, dar nu pot veni cu soluții pentru biruirea morții. Doar cu Domnul Iisus Hristos, prin credința în El și cu ajutorul Lui, putem rezista la toate ispitele, tentațiile, răutățile, prigoana și mizeria lumii.

În cadrul dumnezeieștii slujba, Chiriarhul locului l-a hirotesit pe Părintele paroh Andrei-Radu Balint întru iconom-stavrofor și i-a conferit Ordinul eparhial „Episcop Roman Ciorogariu” pentru clerici, pentru activitatea pastoral-misionară exemplară, parohia cunoscând în ultima perioadă o înflorire fără precedent, îndeosebi în rândul tinerelor generații, stopându-se cu succes prozelitismul sectar.

La sfârșitul programului liturgic, Părintele Marian-Vasile Popa, Protopopul Beiușului, a rostit o cuvântare festivă, iar preotul paroh și-a manifestat recunoștința față de Episcopul Oradiei pentru onoarea acordată, sprijinul și dragostea părintească pe care le-a arătat față de el,  precum și pentru bucuria de a-l avea pentru prima dată în mijlocul comunității euharistice din Luncasprie pe Episcopul Oradiei Mari, întru sfânta serbare a ocrotitoarei sfântului lăcaș, Sfânta Cuvioasă Parascheva, prăznuită în urmă cu o zi. Cu acest prilej, preotul paroh a oferit Ierarhului o icoană cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. În cele din urmă, Chiriarhul a încheiat șirul alocuțiunilor ocazionale, felicitând întreaga comunitate ortodoxă din Luncasprie alături de preotul paroh pentru frumosul tablou pe care l-au zugrăvit în sufletul său, acela al unei Biserici vii și lucrătoare, pilduitoare și mărturisitoare, într-o lume căreia, din nefericire, îi place tot mai mult să stea lângă drum, pe piatră sau între spini.