Centenarul eliberării Oradiei de către armata română
În perioada 16-20 aprilie 2019, în municipiul Oradea și în mai multe localități din județul Bihor s-au desfășurat numeroase manifestări omagiale, la împlinirea a 100 de ani de la fericitul moment al eliberării județului Bihor și a orașului Oradea de către brava armată română, condusă de către Generalul Traian Moşoiu, eveniment petrecut, la Oradea, în ziua prăznuirii Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, 20 aprilie 1919.
Eliberarea oraşului Oradea la 20 aprilie 1919 a avut profunde semnificaţii istorice. Deşi prima mare conflagraţie mondială se încheiase şi Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia consfinţise pentru totdeauna unirea teritoriilor româneşti înstrăinate sub sceptrul şi coroana regală a României Mari, la graniţa de vest încă se mai aflau fâşii de pământ românesc neeliberate, în care unirea efectivă nu se realizase. Au fost luni de zile în care locuitorii acestor meleaguri au trecut prin momente de agonie, aşa cum s-a întâmplat şi cu cei din oraşul de pe Crişul Repede.
A venit, însă, și mult așteptatul eveniment al eliberării, în dimineaţa primei zile de Paşti a anului 1919, 20 aprilie, când fruntaşii români ai oraşului au ieşit în întâmpinarea armatei române, ce era condusă de către bravul general Traian Moşoiu. Acesta, însoţit de ofiţeri superiori, a preluat conducerea urbei, fiind întâmpinat, în faţa bisericii „cu lună”, de arhimandritul Roman Ciorogariu, vicarul Consistoriului Ortodox din Oradea, cel care avea să devină cel dintâi episcop al Oradiei de după reactivarea eparhiei, în 1920, de corul „Hilaria” dirijat de diaconul Nicolae Firu și de mulțime de români dreptmăritori.
Intrarea armatei române în Oradea, la 20 aprilie 1919, a avut semnificaţia unei eliberări, chiar dacă ea s-a desfăşurat într-o perfectă linişte şi ordine. A fost momentul învierii Bisericii dreptmăritoare din Bihor şi a neamului românesc de la brazda de nord-vest a ţării, marcându-se, astfel, sfârşitul real al războiului, alipirea pentru totdeauna a acestor meleaguri în cadrul graniţelor României și instaurarea administrației românești.
Cu prilejul aniversării celor 100 de ani de la eliberarea Oradiei, pe parcursul a mai multor zile s-au organizat o serie de manifestări religioase și cultural-comemorative dedicate acestui moment aniversar, ce au culminat sâmbătă, 20 aprilie. Au avut loc vernisaje de expoziții la Muzeul Țării Crișurilor și la Muzeul Orașului Oradea – Complex cultural, dar și expoziții stradale, dezvelirea statuii marelui om politic român Iuliu Maniu, lansări de reviste și broșuri, iar pe parcursul zilei de vineri, 19 aprilie, s-a rememorat, printr-un itinerar parcurs pe jos, traseul pe care armata română l-a urmat în urmă cu o sută de ani, de la intrarea în județul Bihor, prin muntele Piatra Craiului, continuând pe la Borod, Aleșd și Tileagd, localități unde s-au desfășurat manifestări religioase și comemorative în amintirea eliberării acestor localități de către armata română.
Sâmbătă, 20 aprilie, la Catedrala Adormirea Maicii Domnului, biserica cu lună din Oradea, începând cu ora 11.15, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, împreună cu un sobor de preoţi și diaconi, a oficiat o slujbă de pomenire a Ierarhilor Eparhiei Oradiei și a eroilor neamului românesc, în prezența unor oficialităţi centrale, judeţene și locale, cadre militare, reprezentanți ai instituțiilor publice municipale și numeroși credincioși.
A urmat, în faţa sfântului lăcaș, prezentarea onorului militar, cu participarea Domnului Gabriel Leș, Ministrul Apărării Naționale, şi punerea în scenă a unui moment alegoric, o reconstituire istorică a întâmpinării Generalului Traian Moșoiu de către vicarul Roman Ciorogariu și oficialitățile orașului. Deplasarea în procesiune a participanţilor s-a făcut pe ritmul muzicii militare, de la Catedrala „cu lună”, pe strada Avram Iancu, până la statuia Generalului Traian Moşoiu din Oradea. Aici s-a intonat Imnul Naţional al României, urmat de un scurt moment de rugăciune, oficiat de preotul Mircea Ioniță, capelanul Garnizoanei Oradea, şi s-a rostit o alocuţiune de către generalul de brigadă Nicolae Tonu, prin care s-a evocat personalitatea și activitatea Generalului Traian Moșoiu. S-au depus, apoi, coroane şi jerbe de flori la statuia generalului eliberator.
Oficialitățile și întreaga asistență s-au deplasat din nou spre Piața Unirii, unde a avut loc dezvelirea și sfințirea statuilor Episcopului ortodox Roman Ciorogariu al Oradiei, amplasată în fața Catedralei Adormirea Maicii Domnului, biserica cu lună, și a Episcopului greco-catolic Demetriu Radu, amplasată în fața Catedralei greco-catolice Sfântul Nicolae, ambele statui fiind realizate de sculptorul clujean Alexandru Păsat. Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat dezvelirea și sfințirea statuii Episcopului ctitor Roman Ciorogariu al Oradiei, cel care a întâmpinat armata română eliberatoare în ziua de 20 aprilie 1919 în fața Catedralei cu lună.
Au urmat apoi alocuțiuni: Domnul General (r) Grigore Bartoș a prezentat succesiunea momentelor înaintării armatei române de la Ciucea până la Oradea; Domnul Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea, a evidențiat personalitățile ierarhului ortodox Roman Ciorogariu și a celui greco-catolic Demetriu Radu în contextul istoric al anului 1919, iar Domnul Gabriel Leş, Ministrul Apărării Naționale, a subliniat importanţa momentului şi rolul Armatei Române în istorie. Manifestarea a continuat cu depunerea de coroane de flori la statuile celor doi episcopi.
Sărbătorirea a 100 de ani de la eliberarea Oradiei s-a încheiat cu defilarea și parada militară realizată cu personalul și tehnica din dotarea structurilor de apărare, ordine publică și siguranță națională din Garnizoana Oradea, precum și de către Divizia 4 Infanterie „Gemina” din Cluj-Napoca, precum și o expoziție de tehnică militară din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională și demonstrații de reconstituire istorico-militară.