Ziua de 23 mai 2024 va rămâne frumos întipărită în memoria culturală și istorică a urbei de pe malurile Crișului Repede, pentru că, la ceas de vecernie, în fața Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Oradea s-a desfășurat ceremonia de inaugurare și sfințire a statuii ecvestre a Voievodului întregitor de neam Mihai Viteazul.

La finele anului trecut, pasajele subterane din centrul civic, din fața Catedralei Episcopale, au fost finalizate, constituind unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din municipiul Oradea. Ca o încununare a acestor vaste lucrări de construcție, la sugestia Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei – rostită cu prilejul târnosirii Catedralei Episcopale sub protia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României, în anul 2020 –, administrația municipală, socotind ca fiind inspirată și salutară propunerea, a decis reașezarea statuii în fața Catedralei Ortodoxe și, implicit, în fața Cetății Oradiei. Această relocare s-a datorat așezării statuii Regelui Ferdinand I  în locul statuii Voievodului Mihai Viteazul din Piața Unirii, în luna mai a anului 2019, cu prilejul împlinirii centenarului celei dintâi vizite a familiei regale în Oradea, urmând să se decidă cel mai potrivit loc pentru noua poziționare a monumentului voievodal.

Rațiunea istorică din spatele recomandării Ierarhului Oradiei de a amplasa statuia domnitorului în acest loc vizează mai mult decât o centrală și simbolică învecinare a celor două valori unificatoare ale poporului nostru – dragostea de Dumnezeu și de neam –, mai precis existența unor consemnări cu privire la camparea armatei conduse de Voeivodul Mihai Viteazul în fața străvechii fortificații varadiene (secolul al XI-lea). Aceste realități istorice s-au consumat la data de 11 decembrie 1600, când, din pricina invaziei otomane din anul 1559, Voievodul întregitor și oastea sa, odihnind în acest loc al Bihorului românesc, au pornit spre Praga, cu destinația finală la Viena.

Astfel, în prezența oficialităților centrale, județene și locale și a unui număr mare de orădeni, ceremonia a debutat prin intonarea solemnă a Imnului Național și a dezvelirii plachetei statuii voievodale, urmate de slujba de sfințire săvârșită de Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei, însoțit de soborul slujitor din care a făcut parte Protosinghelul Irineu Bighe, eclesiarhul Catedralei Episcopale, Părintele Bogdan Durgheu, preot capelan la Penitenciarul Oradea și diaconii chiriarhali. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Diacon Nicolae Firu” al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, dirijat de Părintele profesor Ștefan-Alexandru Lakatos.

În continuare, Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a ținut o alocuțiune festivă cu privire la importanta semnificație istorică și simbolică a acestui eveniment pentru locuitorii orașului. Apoi, Chiriarhul Oradiei a fost invitat să rostească, de asemenea, un cuvânt, pe care îl vom reda în întregime:

„Suntem martorii unor clipe istorice pentru orașul Oradea, pentru că în felul în care acum comemorăm memoria marelui voievod, reînnodăm o legătură cu propria noastră istorie, cu trecutul nostru.

Spuneam în urmă cu patru ani de zile, când Catedrala era sfințită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, că în locul în care ne aflăm și unde se ridică Catedrala a fost tabăra lui Mihai Viteazul. El a poposit aici. El este și rămâne un simbol al unității, al unității naționale în primul rând, dar nu numai. Personalitatea sa, curajul și anvergura depășesc cu mult granițele țării și chiar și ceea ce ne caracterizează pe noi, ca și popor. De fapt, nimeni nu poate să încerce a confisca memoria lui Mihai Viteazul și ceea ce el reprezintă, nu doar pentru cultura noastră, ci și pentru civilizația europeană, iudeo-creștină; pentru civilizația care s-a încăpățânat și se încăpățânează în continuare să lupte împotriva barbariei. Știm toate datele acestea, nu doar din istoria românilor «supt Mihai Voievod-Viteazul», ci sunt foarte multe studii publicate – nu doar în limba română – care demonstrează rolul extraordinar pe care marele Voievod al românilor și al celor trei Principate unificate sub sceptrul său l-a avut.

Auzind de faptele sale de vitejie și vestea dărniciei sale trecând Dunărea, ajungând la locurile sfinte, popoarele din Balcani au fost impresionate și s-a trezit speranța într-o asemenea măsură, încât s-a pornit o mișcare de revoltă împotriva stăpânirii teocratice islamice. Iar ce se întâmplă în anumite părți ale lumii, în particular într-o anumită republică islamică, seamănă cu ceea ce se întâmpla odinioară în Imperiul Otoman, unde creștinii – și nu numai creștinii – și iudeii erau supuși unor umilințe și presiuni inimaginabile și aveau de plătit biruri foarte grele. Mihai Viteazul, ca toți domnitorii Țărilor Române, a sprijinit popoarele și locurile sfinte, păstrând candela rugăciunii. Dacă astăzi este încă rugăciune în Sfântul Munte al Athonului, este datorită generozității oamenilor de la Carpați. Până în vremea noastră, la marea și vestita Mănăstire Simonos Petra, spectaculoasă ca așezare și foarte importantă din punct de vedere spiritual, mărturia și onoarea de care se bucură Mihai Viteazul sunt la ele acasă. Oricine merge acolo îl vede între marii ctitori și, peste tot, duhul său este acolo. Ei bine, popoarele din Balcani s-au revoltat împotriva stăpânirii islamice, sperând că voievodul va reuși să treacă Dunărea și să le elibereze de sub jugul otoman.

Și mulți l-au văzut chiar așezat pe tronul bazileilor de la Constantinopol, Noua Romă. Sârbii au plătit scump. Sinan Pașa, înfrânt de voievod pe colina Vraciar din Belgrad, a ars moaștele Sfântului lor Arhiepiscop Sava. Astăzi, se înalță acolo, în memoria Episcopului ale cărui moaște au fost profanate, o catedrală impresionantă care are ca model Catedrala Sfânta Sofia de la Constantinopol. Grecii îl cinstesc pe Mihai Viteazul în balade și legende. Până astăzi, locuri centrale din Atena, capitala Eladei, îi onorează memoria. Este timpul ca și noi, aici și acum, să-l onorăm pe cel care este și rămâne nu doar un simbol al unității naționale. Repet, nu poate fi confiscat de nimeni, este al nostru, al tuturor. Este un simbol al unității europene «avant la lettre». Să nu uităm, la Alba-Iulia a fost întâmpinat nu doar de ierarhul ortodox al românilor, ci și de episcopul catolic al comunităților de credință occidentală din Principatul Transilvaniei. El este un simbol al unității care ne obligă să ne cultivăm istoria și să o prețuim.

În orașul multicultural în care suntem, din mila lui Dumnezeu, și ne desfășurăm viața, fiecare comunitate înțelege să-și cinstească propria istorie. De aceea, profit de ocazie ca să înnoiesc o propunere mai veche privitoare la sorgintea noastră, la «Lupa capitolină». Lupoaica de la Roma să nu fie numai la Cluj, la București, ci să fie și aici, la Oradea. Și pentru că Mihai Viteazul este un erou și pentru că Oradea este un oraș prosper – lăudat de toată lumea, în special în România, de celelalte orașe, pe bună dreptate; are și edili pe măsură și cetățeni care știu ce vor –, care se dezvoltă și care are loc destul pentru cinstirea cum se cuvine a memoriei, eu cred că nu spun prea mult dacă lansez și acum, în eter, cum am mai făcut-o și altă dată, invitația să nu-i uităm nici pe ceilalți eroi.

Aminteam de lupta noastră de supraviețuire în timpuri grele, atât de actuală, pentru că vedem ce se întâmplă în lume și cum barbaria încearcă să pună stăpânire pe o cât mai întinsă parte a globului pământesc. Văzând cum se încearcă obținerea de drepturi prin metode brutale și barbare, fie că e vorba de invadarea unor țări sau luarea de ostatici, să nu uităm că noi avem eroi care au reușit, au izbutit să elibereze strălucite cetăți asediate și ocupate. Aici, sigur, mă refer tot la cineva din neamul nostru, care nu doar că vine din aceeași Ungrovlahie ca și Mihai Viteazul, dar a fost și voievod aici, guvernator și regent al țării vecine; care a eliberat cetatea Belgradului de sub stăpânire islamică și în memoria căruia suveranul pontif a poruncit ca toate clopotele bisericilor, la ora douăsprezece, să fie trase în amintirea lui Iancu de Hunedoara. Oradea e mare, are loc și pentru o statuie a lui Iancu de Hunedoara. Și, ca să nu fie prea mult, am zis două, dar mergem pe trei, mai este cineva care poartă numele Voievodului Mihai Viteazul: Regele Mihai. Și el este un simbol al demnității, în timpul domniei căruia Oradea a revenit acolo unde hotărâse să fie în 1918. Morala: veșnica pomenire eroilor neamului, simboluri ale unității, nu doar naționale; simboluri ale civilizației căreia îi aparținem.”

În programul ceremoniei a urmat, apoi, alocuțiunea festivă a generalului în retragere Grigore Bartoș, fostul comandat al Garnizoanei Oradea, ca reprezentant al cadrelor militare care, după căderea regimului comunist, au adunat bani pentru realizarea acestei statui.

În încheiere, Corul „Ariston” al Liceului de Arte din Oradea, dirijat de doamna profesoară Alexandra Ionoi, au interpretat un scurt recital de cântări patriotice și folclorice, urmat de ceremonia oficială de depunere a coroanelor de flori la poalele statuii ecvestre. După defilarea detașamentului de onoare, Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina” a susținut un concert de fanfară.

Statuia ecvestră a Voievodului Mihai Viteazul este așezată în Piața Emanuil Gojdu, care, în cursul anului viitor, va fi redenumită după domnitorul întregitor de neam.

 pr. Andi-Constantin Bacter