La jumătatea lunii lui Gustar, ultima din anul bisericesc, când vara atinge deplinătatea luminii și a roadelor, Biserica prăznuiește una dintre cele mai îndrăgite sărbători ale sale: Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. La Mănăstirea Izbuc, cel mai vechi și reprezentativ așezământ monahal din Eparhia Oradiei, această zi de prăznuire este, totodată, și hramul principal al mănăstirii, preschimbându-se într-o adevărată revărsare de har, care adună în jurul Sfântului Altar mii de pelerini din toate colțurile țării și de dincolo de hotare.

Și în acest an, obștea monahală a Mănăstirii Izbuc, împreună cu soborul slujitor și mulțimea pelerinilor, l-au întâmpinat cu bucurie duhovnicească pe Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei. În lumina dimineții de praznic, Ierarhul a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie pe Altarul de vară, așezat în vecinătatea frumosului catholicon, fiind înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți, ierodiaconi și diaconi. Întreaga sărbătoare a fost pregătită cu rânduială încă din ajun, prin privegherea de toată noaptea, având ca moment central Slujba Prohodului Maicii Domnului, urmată de procesiunea la izvorul făcător de minuni al mănăstirii, Taina Sfântului Maslu și Sfânta Liturghie de la miezul nopții, la care au luat parte sute de credincioși veniți să se împărtășească nu doar din bucuria praznicului, ci mai ales din Izvorul Euharistic al pregustării bucuriei din veșnicie.

După citirea solemnă a pericopei praznicului celui mare al Adormirii Maicii Domnului, Chiriarhul Oradiei a rostit un cuvânt de zidire sufletească în care a vorbit despre evlavia neîntreruptă a poporului român față de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, arătând că, asemenea Apostolilor care se adunau odinioară la Ierusalim pentru a-i cinsti mutarea la Fiul ei, și noi, cei de astăzi, călcând cu smerenie pe drumurile apostolice bătătorite de înaintași, ne strângem în locurile sfinte pentru a primi mijlocirea Preasfintei Fecioare către Fiul ei:

„Evlavia poporului nostru față de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria se manifestă încă din cele mai vechi timpuri; un popor care – așa cum știm și de la lecțiile de istorie și religie, cum ne-au predat și bunicii și înaintașii noștri – s-a născut creștin, întrucât plămada noastră s-a format odată cu misiunea apostolică a primilor Ucenici ai Domnului pe pământul patriei noastre de astăzi, precum și în toată vatra de viețuire a strămoșilor noștri, atât la nordul, cât și la sudul Dunării, unde locuia populația locală, iliră și traco-dacă, ce se romaniza. Cinstea de care s-a bucurat Sfânta Fecioară continuă până astăzi. Și așa cum Apostolii, odinioară, veneau la Ierusalim de la marginile pământului, unde plecaseră să propovăduiască Vestea cea Bună a Biruinței Mântuitorului asupra morții, așa și în zilele noastre, din cele mai vechi timpuri ale Bisericii, unde Maica Domnului a fost cinstită cu mare evlavie de creștini, la fel ne adunăm și noi la sărbătoarea mutării ei la Fiul ei, venind cu toții în locurile sfinte, scumpe și prețioase ale sufletelor noastre, acolo unde Maica Domnului este cinstită, unde prezența ei rugătoare și ajutorul ei sfânt se manifestă pentru toți cei care cred și vin cu inima zdrobită și cu smerenie să îi ceară rugăciunea. Și cum mult poate rugăciunea Maicii pentru îmblânzirea Stăpânului, atunci când cu dreptate suferim pentru păcatele, pentru greșelile și răutățile noastre, așa cum la Nunta din Cana Galileii L-a rugat pe Fiul ei să Se milostivească de nuntași că nu mai au vin, cu toate că nu merităm, Dumnezeu-Omul, pentru rugăciunile Sfintei Sale Maici, Se milostivește și ne oferă îndată cele de trebuință.”

În cuvântul rostit la hramul Mănăstirii Izbuc, Ierarhul a mai arătat că sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este un prilej de aducere-aminte a propriei noastre treceri, chemându-i pe credincioși să se ferească de egoismul și deșertăciunile lumii, să întărească prin rugăciune și milostenie comuniunea cu cei adormiți și să urmeze pilda înaintașilor care și-au trăit viața întru jertfelnicie și credință curată:

„Vin încercările în viața noastră, pentru că prea ne-am obișnuit să trăim în egoism. Nu ne mai pasă de cel de lângă noi. Și aceasta este cu atât mai scandalos pentru noi, creștinii, căci ne lăsăm molipsiți de bolile cele rele ale veacului: mândria, goana după deșertăciune, patimile egoiste, setea înavuțirii și răutățile de zi cu zi, în loc să trăim ca înaintașii noștri, care au trăit viață martirică și sacrificială, în dragoste, în răbdare și îndelungă-răbdare. Ne angajăm adesea în bătălii care nu sunt ale noastre și ne lăsăm antrenați în războaie străine de Duhul lui Hristos și în tot ceea ce poate pune în pericol pacea noastră și pacea întregii lumi. De ce? Pentru niște ambiții prostești, pentru o mândrie deșartă, pentru că am avem impresia că avem ceva, că am avea ceva, că moștenim ceva pe pământul acesta trecător. Ei bine, în acest sens, adormirea Preacuratei Fecioare Maria ne aduce aminte tuturor că suntem muritori, că suntem trecători. De aceea, la sărbătoarea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, poporul nostru, la fel ca multe alte popoare creștine, se pregătea intens, cum încercăm și noi nevrednicii să ne pregătim astăzi, cu post și rugăciune. Dar mai mult decât atât, înaintașii noștri întăreau și mai mult comuniunea cu cei adormiți. În ziua Adormirii Maicii Domnului, în foarte multe dintre satele noastre, la nord și la sud de Carpați, după Sfânta Liturghie, pentru că nu aveau atunci posibilitatea să plece în pelerinaj la mănăstiri, înaintașii noștri mergeau în cimitire și întindeau mese de pomană, nădăjduind în dragostea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și în rugăciunile ei sfinte și bineprimite de Fiul ei și pentru odihna celor adormiți. Așadar, să nu îi uităm nici noi pe cei adormiți, să nu ne rugăm doar pentru noi, pentru succesul și reușita în viață, în carieră, în orice, inclusiv în afaceri. Și așa cum înaintașii, mulți dintre ei Sfinți, continuă să se roage pentru noi, avem și noi datoria să nu-i uităm pe cei adormiți.

În concluzie, Preasfinția Sa a descris praznicul de astăzi ca fiind o chemare la realism duhovnicesc, amintindu-ne de fragilitatea vieții și de implacabilitatea trecerii, deșertăciunea speranței puse doar în oameni și, în același timp, de seninătatea trecerii celor care cred și mărturisesc puterea Învierii, asemenea Maicii Preacurate.

„Sărbătoarea de astăzi ne aduce aminte că toți vom adormi și nu putem să fim atât de naivi și disperați să ne punem nădejdea că, în câțiva ani, cu performanțele reușite în lumea medicală, nu vor mai muri oameni, nu se vor mai îmbolnăvi, nu vor mai ajunge la neputințe, nu vor mai îmbătrâni. Doar o minte care și-a pierdut uzul rațiunii poate să gândească într-o astfel de cheie. De aceea, Dumnezeu mai îngăduie câte-o încercare, dacă nu ție, celor din jur, ca să te trezești la viața cea adevărată și să vezi ce contează cu adevărat aici, pe pământ. Timpul trece implacabil și ireversibil și vezi cum se apropie clipa în care și tu trebuie să îți iei rămas bun de la lumea aceasta. Și atunci, noi, care credem și mărturisim puterea Învierii, unde suntem în lumea înstrăinată de Dumnezeu? Mergem și noi să ne angajăm în lupte care nu ne aparțin? Ne punem nădejdea în oameni? L-am uitat pe Dumnezeu? Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu le întărea credința celor de dinainte de noi în trecerea senină dincolo, cum a trecut Maica Domnului. Nouă, celor de astăzi, Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să ne fie prilej de mai multă luare aminte la propria noastră viață, la propria noastră trecere și călătorie în această lume înstrăinată.”

Răspunsurile la dumnezeiasca slujbă au fost oferite de Corala „Solemnis” a bisericii „Nașterea Domnului” din municipiul Satu Mare, dirijată de doamna profesor Maria Chiș, iar la momentul chinonicului, diverși interpreți de muzică populară din Bihor și alte județe din țară au interpretat pricesne închinate Preacuratei Fecioare.

La finalul slujbei, Părintele Arhimandrit Mihail Tărău, starețul mănăstirii, a adresat mulțumiri Preasfințitului Părinte Sofronie, autorităților centrale, județene și locale, binefăcătorilor și credincioșilor care sprijină mănăstirea, precum și obștii monahale, a cărei smerenie și hărnicie fac din așezământul monahal un crâmpei de cer pe pământ.

Nu în ultimul rând, Ierarhul Oradiei i-a binecuvântat pe toți cei prezenți, dorindu-le să aibă parte de un praznic al păcii și al liniștirii sufletului și minții, accentuând că profunzimea duhovnicească este dată de reflecția lăuntrică și de relația vie cu Dumnezeu, cu Maica Domnului și cu Sfinții, iar nicidecum căutând „magicul” în lucrarea discretă a harului Duhului Sfânt, prezent tainic în icoanele făcătoare de minuni, izvoarele tămăduitoare sau sfintele moaște.

La sfârșit, opincăreasa octogenară Floarea Cosmi (Lea Floare) din Runcu Salvei (Bistrița-Năsăud) a oferit Ierarhului Oradiei, după frumosul obicei din anii trecuți, tradiționalul colac festiv alături de coloratele urări populare în versuri.