Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Chiriarhul Oradiei a participat la hramul Mănăstirii Grabovac din Ungaria

Chiriarhul Oradiei a participat la hramul Mănăstirii Grabovac din Ungaria

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ca urmare a invitației primite din partea Preasfințitului Părinte Luchian, Episcopul Ortodox Sârb al Budapestei și Administrator al Eparhiei Ortodoxe Sârbe a Timișoarei, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a participat, Duminică, 15 iulie 2018, la hramul Mănăstirii ortodoxe sârbe Grabovac, din Ungaria, Sfinții Apostoli Petru și Pavel (după calendarul neîndreptat), hram ce se sărbătorește în fiecare an la acest așezământ monahal în cea mai apropiată duminică de praznicul celor doi corifei ai apostolilor.

După ce s-a întâlnit, la Reședința Episcopală din Giula, cu Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei și Locțiitor de Episcop al Episcopiei Daciei Felix, sâmbătă, 14 iulie 2018, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei a fost oaspetele Parohiei Ortodoxe Sârbe din Pécs, Ungaria, unde a vizitat noua biserică construită în ultimii ani ce are ca ocrotitori pe Sfântul Andronic și Sfânta Iunia, precum și muzeul parohial amenajat recent. Aici s-a întâlnit cu Înaltpreasfințitul Părinte Porfirie, Mitropolitul Ortodox Sârb al Zagrebului și Ljubljanei, precum și cu preacuvioase maici starețe de la câteva mănăstiri din Serbia. De asemenea, Ierarhul Oradiei a vizitat și străvechile și numeroasele vestigii paleocreștine din orașul Pécs, vechea cetate romană Sopianae, precum și alte biserici și obiective culturale.

Duminică, 15 iulie, numeroși preoți și credincioși sârbi au participat la hramul Mănăstirii Grabovac. Sfânta Liturghie a săvârșită în biserica mănăstirii de către trei ierarhi: Înaltpreasfințitul Părinte Porfirie, Mitropolitul Ortodox Sârb al Zagrebului și Ljubljanei, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei și Preasfințitul Părinte Luchian, Episcopul Ortodox Sârb al Budapestei și Administrator al Eparhiei Ortodoxe Sârbe a Timișoarei.

Cuvântul de învățătură din cadrul Sfintei Liturghii a fost rostit de către Înaltpreasfințitul Părinte Porfirie, Mitropolitul Zagrebului și Ljubljanei. Tot în cadrul slujbei, Preasfințitul Părinte Luchian a hirotesit pe unul dintre preoții Eparhiei Ortodoxe Sârbe a Budapestei întru protoiereu.

La final, cei trei ierarhi au oficiat slujba Parastasului pentru ierarhii, preoții și credincioșii care au slujit și s-au închinat în acest sfânt lăcaș. Conform tradiției locale, clerul și poporul dreptmăritor prezent la sărbătoare a luat parte și la agapa oferită de sfânta mănăstire.