Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Chiriarhul Oradiei în vizită pastorală la Ştei

Chiriarhul Oradiei în vizită pastorală la Ştei

În Duminica a treizeci și patra după Rusalii, a întoarcerii Fiului risipitor, 16 februarie 2014, Preasfințitul Părinte Sofronie, Chiriarhul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească în biserica cu hramul „Sfânta Treime” din oraşul Ştei, Protopopiatul Beiuș, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Vechimea localității Ștei coboară în istorie până în secolul al V-lea. În secolul al XVI-lea ortodocşii de aici se rugau la biserica din Seghişte, unde exista un centru protopopesc încă din anul 1503. Prima biserică despre care există date istorice s-a construit la Ştei în jurul anului 1780, iar primul antimis al acestei biserici provine de la Mănăstirea Partoş, fiind sfinţit de Mitropolitul Gheorghe Popovici din Timişoara. În 1956 satul Ştei devine oraş, sub denumirea de Dr. Petru Groza, iar în 1996 revine la vechea denumire de Ştei. Astăzi în Ştei există două biserici ortodoxe: una cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, construită în anul 1923, aflată, începând din anul 2008, în ample lucrări de restaurare, şi una nouă, de dimensiunile unei catedrale, cu hramul „Sfânta Treime”, construită între anii 1995-2006.

Chiriarhul Oradiei a fost așteptat și primit cu multă bucurie și căldură duhovnicească de clerul și credincioșii din Ștei. În predica rostită după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, ce relatează pilda întoarcerii Fiului risipitor, Ierarhul a subliniat principalele semnificații și învățături ce se desprind din aceasta:

„Pentru orice om din lume, dar mai ales pentru noi, creștinii dreptmăritori, pilda întoarcerii Fiului risipitor este o adevărată icoană a smereniei, a umilinței, chip desăvârșit al pocăinței, și nu întâmplător Sfânta noastră Biserică Ortodoxă ne pune înainte, ne oferă spre exemplu, în urcușul nostru duhovnicesc, această frumoasă pildă, acum, când ne pregătim să intrăm în Postul Sfintelor Paști, o perioadă specială a anului bisericesc, caracterizată, întâi de toate, prin pocăință.”

„Fiul risipitor, atunci când și-a venit în fire, în sine, după ce greșise mult, dându-și seama de ceea ce a făcut și dând dovadă de pocăință adevărată, a dorit, din adâncul sufletului, să se întoarcă la casa părintelui său, față de care a greșit, și să-i mărturisească lui că a greșit la cer și înaintea sa și că nu mai este vrednic să se numească fiul său, ci îl roagă pe tatăl cel primitor să-l primească și să-l numere cu argații, cu slujitorii săi.”

„Pilda Fiului risipitor nu doar că este un chip al pocăinței, dar este și un rezumat al Evangheliei Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar cel care vrea să facă cunoștință cu Creștinismul, se întâlnește cu credința creștină atunci când aude pilda Fiului risipitor”, a arătat Ierarhul.

„Pe de o parte chip al pocăinței, dovedită prin întoarcerea fiului risipitor, de cealaltă parte chip al dragostei părintelui celui primitor, care este dragostea lui Dumnezeu față de noi, oamenii păcătoși, care, prin pocăință, trebuie să venim înapoi la Dumnezeu. De aceea, cel care aude această pildă, chiar dacă nu este creștin, se întâlnește în ea cu Dumnezeul Cel Viu și Adevărat, Tatăl Cel Ceresc, Care nu Se uită la mulțimea păcatelor omului ci, atunci când omul își dă seama că este în afara comuniunii cu Părintele Ceresc, cu Creatorul său, și se întoarce, îl primește cu brațele deschise, îl îmbracă în haină de sărbătoare, junghie pentru el vițelul cel gras și bucuria pune stăpânire pe casa aceea, pe casa sufletului fiului risipitor, pe casa sufletului omului care se întoarce la Dumnezeu, Cel Care îi dăruiește iertare și îi aduce viața cea veșnică, prin trimiterea în lume a Fiului Său Cel Unul Născut, Domnul nostru Iisus Hristos, Care a venit să Se facă frate cu noi oamenii în umanitate, pentru ca pe toți fiii risipitori ai neamului omenesc să îi aducă înapoi în casa Tatălui Ceresc.”

„Dacă privim în ansamblu istoria umanității, din punct de vedere cultural, al simbolismului, roșcovele pe care le mâncau porcii în țara străină și la care tânjea fiul cel risipitor, sunt surogatele de mângâiere pe care omul căzut le caută, înlocuitorii mângâierii și mântuirii celei adevărate, a hranei celei adevărate, vițelul cel îngrășat din casa tatălui, care este chip al Sfintei Euharistii. Acești înlocuitori sunt, pentru sufletele neliniștite, mângâierile filozofiei, însă orice filozofie ce nu se ancorează în Hristos nu rămâne decât un surogat al adevăratei hrane spirituale, căci orice filozofie din lumea aceasta este produsul înțelepciunii minții umane căzute, singura filozofie adevărată și mântuitoare fiind cea descoperită prin venirea în lume a Celui Care este desăvârșirea Legii, Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos.”

„Apoi, dincolo de filozofie, oamenii caută mângâiere în ceea ce lumea poate să asigure bietului om: bogăția materială, confortul, succesul în carieră, dar și acestea sunt tot atât de trecătoare precum roșcovele porcilor, cum este lumea materială din jurul nostru și din care și trupurile noastre fac parte, nefiind hrană adevărată, căci omul dacă le mănâncă flămânzește din nou, aducând părută mângâiere.”

„Nu în ultimul rând, între surogatele pe care omul le caută ca să își potolească boala sufletească, foamea după Dumnezeu, mai ales în marile aglomerări urbane din zilele noastre, este și universul paradisurilor artificiale și al mângâierilor de natură chimică. Paradisurile mincinoase sunt foarte ușor de accesat în lumea calculatoarelor, o lume virtuală, care nu are prea multe în comun cu realitatea și pe care mai ales sufletele tinere, ale tinerilor noștri frați în umanitate și, totodată, fii risipitori, o caută, cheltuindu-și timpul și darurile pe care Dumnezeu le-a dat lor în afara casei tatălui, în lumea virtuală în care foamea, setea, lipsurile și catastrofele pasc la tot pasul. Dincolo de această lume virtuală, omul contemporan, sufletele bolnave din marile orașe caută și mângâieri de natură chimică, pe cale medicamentoasă, de la consumul de droguri, care sunt compuși chimici, și până la rețetele prescrise de medicii psihiatri și psihologi, la care aleargă oamenii care se simt striviți de povara suferințelor și a golului spiritual și care, pierzând comuniunea cu Biserica, în loc să se îndrepte spre duhovnic și să își mărturisească păcatele înaintea lui Dumnezeu, caută mângâierea sufletească, pacea și împăcarea cu propria conștiință prin tratamente psihiatrice sau prin psihoterapie”, a precizat Preasfinția Sa.

„Răscrucea care duce la întoarcerea acasă este venirea în fire, trezirea conștiinței, conștientizarea de către fiul cel căzut că a greșit și recunoașterea greșelii. Vedeți, iubiți credincioși, ce diferență majoră este față de lumea plină de mândrie de astăzi, în care omul este învățat, încă de pe băncile școlii, să nu își recunoască greșeala, ci să trăiască într-o așa zisă libertate, lipsită, însă, de responsabilitate? Noi în Biserică, însă, cultivăm, pe lângă libertatea în Duhul Sfânt, responsabilitatea față de propria conștiință, față de Dumnezeu și față de aproapele. Și responsabilitatea înseamnă, atunci când ai greșit, să recunoști, și recunoscând, să mărturisești că ai greșit. Venirea în fire este punctul de plecare al întoarcerii și este primul pas pe calea pocăinței, iar noi în Biserică facem pocăință pe parcursul vieții întregi, accentuând duhul de pocăință în vremea posturilor, și mai ales în Sfântul și Marele Post.”

În cadrul slujbei, la momentul îndătinat, Preasfinția Sa a hirotonit pe diaconul Florin Alin Mesaroș ca preot misionar pentru Protopopiatul Beiuș, îmbisericit pe seama bisericii cu hramul „Pogorârea Sfântului Duh” din parohia Ceica. Noul preot hirotonit a primit și hirotesia întru duhovnic.

Părintele paroh Gheorghe Tal a rostit un cuvânt de bun venit în care a mulţumit Bunului Dumnezeu pentru această sfântă zi de bucurie și binecuvântare, Preasfinţitului Părinte Sofronie pentru Sfânta Liturghie arhierească, pentru frumoasa predică și pentru grija ce o poartă necontenit clerului și credincioșilor din această parte a eparhiei, dar și dreptmăritorilor creștini din Ștei pentru ascultare şi prezență.

În cuvântul de învățătură de la final, Preasfinţitul Părinte Sofronie a vorbit despre importanța educării tinerelor generații în duhul smereniei, al pocăinței sincere și adevărate, al întoarcerii la valorile sfinte ale Bisericii Ortodoxe, subliniind responsabilitatea părinților și bunicilor în creșterea și formarea copiilor și tinerilor în Biserică, începând cu participarea acestora, duminică de duminică şi sărbătoare de sărbătoare, la Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe. De asemenea, Ierarhul a felicitat pe părintele paroh și pe ceilalți doi preoți slujitori din această parohie pentru toate realizările pe plan pastoral-misionar și administrativ-gospodăresc.