În Duminica a treia din Sfântul şi Marele Post al Păresimilor, a Sfintei Cruci, 31 martie 2019, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în vizită pastorală la Mănăstirea Sfânta Cruce din Oradea, cel mai mare aşezământ monahal de maici din cuprinsul Episcopiei Oradiei, dar şi din întreaga Câmpie de Vest, sărbătorindu-se împlinirea a 27 de ani de la înființarea Mănăstirii Sfânta Cruce din urbea de pe malurile Crișului Repede.

          Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a săvârşit Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în altarul de vară cu hramurile Înălțarea Sfintei Cruci și Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, în prezența obștii monahale și unui mare număr de credincioși orădeni. Răspunsurile liturgice au fost date de un grup de monahii de la Mănăstirile Sfânta Cruce și Buna Vestire din Oradea.

După citirea fragmentului scripturistic duminical, de la Sfântul Evanghelist Marcu, în bogatul cuvânt de învățătură rostit, Preasfinţitul Părinte Sofronie a subliniat valoarea Sfintei Cruci pentru întreaga creştinătate, dar şi semnificațiile purtării cu demnitate a crucii pentru fiecare dreptmăritor creștin în parte:

„Din darul Domnului suntem în cea de-a treia duminică a Sfântului și Marelui Post, Duminica Sfintei Cruci, o duminică importantă pentru mănăstirea unde ne aflăm, care a luat ființă în Duminica Sfintei Cruci, duminică ce este dedicată purtării crucii personale de către fiecare dintre noi: «Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie», spune Domnul nostru Iisus Hristos și ne arată, apoi, că viața fiecăruia dintre cei care Îl urmează pe Domnul aici pe pământ înseamnă purtarea crucii într-o stare de răstignire permanentă față de lume și lumea întreagă răstignită pentru cel credincios.”

„Domnul Iisus Hristos ne arată, în antiteză, lumea cu toate bunurile, binecuvântările false și plăcerile ei, iar în opoziție totală calea care duce spre Împărăția cerurilor, o cale a Golgotei, o purtare și o asumare a crucii de către cel credincios, pentru a păși pe urmele Domnului Hristos, ca să se bucure, prin pătimiri, de înviere și de sălășluire în vecii vecilor în slava Tatălui. Slava Tatălui care se arată în lume prin Biserică și care se va arăta desăvârșit la a doua venire a Domnului, atunci când va veni ca să răsplătească fiecăruia după dragostea sa. Celor care L-au iubit și L-au urmat le va face parte, împreună cu Sfinții Îngeri, în cetele Sfinților, în veșnicia de dragoste a Împărăției cerurilor. Celor care au preferat bunătățile lumii acesteia, care sunt trecătoare, le rezervă locul în care sunt cei care au dorit să stăpânească în locul lui Dumnezeu, fără Dumnezeu, adică îngerii cei răi, duhurile necurate.”

„Prin urmare, viața aici pe pământ pentru noi toți este o continuă încercare. Noi, creștinii, trecem prin multe încercări de-a lungul vieții noastre pentru că nu suntem din această lume, deși trăim în ea. De aceea, pentru că nu suntem înțeleși, suntem urâți, suntem batjocoriți, suntem prigoniți și așa se va întâmpla până la a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos. Condiția Bisericii luptătoare din care face parte și generația noastră de creștini este aceea de răstignire. Nu găsim în istoria bisericească niciun loc în care Biserica să nu fi fost prigonită, nedreptățită, jefuită de toate ale sale, iar creștinii, generație după generație, au cunoscut încercările, prigoana și martiriul, dar pe toate le-au îndurat cu seninătate, cu bucurie, în nădejdea învierii. Așa se cuvine să facă și generația noastră, care este chemată la încercare, pentru că încercări sunt toate cele prin care trecem, de la minciunile care se spun despre noi, creștinii, și până la prigonirea și asaltul care se face asupra vieții creștinilor, prin atacul asupra familiei creștine, prin atacul asupra copiilor, printr-o educație strâmbă și lipsită de Dumnezeu, ba mai mult, cu deschidere spre patimi, spre răutăți, spre vicleniile veacului acestuia. Toate sunt condiții de viață pe care noi creștinii trebuie să le suportăm, prin care trebuie să trecem cu seninătate și cu demnitate, pentru ca, în ziua Arătării Domnului, deoarece nu ne-am rușinat de Crucea Sa în viața aceasta, să primim cuvântul cel bun al Domnului nostru Iisus Hristos.”

„De aceea, este important ca să ne asumăm, cu toată demnitatea, crucea pe care o avem de purtat, și care este pentru fiecare cea mai potrivită a vieții noastre și, purtându-ne crucea, în rugăciune, în smerenie, să călătorim împreună cu Domnul, spre Domnul.”

„Purtarea crucii are în dimensiunea ei și o altă conotație, poate mai puțin înțeleasă, aceea că în viața de aici putem nu doar să ne ducem crucea cu demnitate, ci să punem și umărul la purtarea crucii semenului nostru. Purtarea crucii noastre este o datorie. Punerea umărului la purtarea crucii de către aproapele nostru este de mare frumusețe duhovnicească. Astfel, să luăm aminte care este condiția adevărată a creștinului și ce nu trebuie să facem pentru ca să avem asigurată nădejdea la mântuire. Dacă nu suntem în stare să plângem pentru aproapele nostru care suferă, care este bolnav, care este în neputințe sau care a căzut în păcat, dacă nu suntem în stare să punem umărul la purtarea crucii sale, dacă nu suntem lângă el atunci când are nevoie de noi, să ne abținem de la a-l judeca atunci când a ajuns să cadă sau să sufere cumplit. Este foarte important să ne purtăm crucea, dar dacă avem ochi pentru a-l judeca pe aproapele, atunci ce folos ne este că purtăm crucea propriilor suferințe, căci înseamnă că nu am înțeles nimic din învățătura Domnului nostru Iisus Hristos și nimic din Evanghelia păcii și a dragostei.”

În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul a hirotonit în treapta preoției pe diaconul Nicolae Alin Cudur, pe seama bisericii cu hramul Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Parohia Cărănzel, Protopopiatul Tinca, iar pe teologul Aron Dorel Sabău întru diacon pe seama bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului din parohia Vărzarii de Sus, Protopopiatul Beiuș. Noul preot hirotonit a primit și hirotesia întru duhovnic.

La final, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Atanasie Paleu, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Cruce din Oradea, a mulțumit Preasfințitului Părinte Episcop Sofronie pentru prezența și slujirea aleasă la sărbătoarea așezământului monahal, dar și bunilor credincioși pentru participare.

*

Edificarea Mănăstirii Sfânta Cruce a început în urmă cu 27 de ani, în anul 1992, în Duminica Sfintei Cruci din Postul Paștilor, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Episcopului de pie memorie Dr. Vasile Coman al Oradiei, lucrările fiind încredinţate monahiei Mina Bădilă. Dacă în anul 1993 a fost adusă aici, din satul Corbeşti, judeţul Bihor, o biserică de lemn, monument istoric, cu hramurile Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi Cuvioasa Parascheva, datând de la începutul secolului al XVIII-lea, de-a lungul timpului, prin grija şi osteneala obştii monahale şi cu ajutorul a multor binefăcători, au fost zidite în incinta aşezământului monahal, pe lângă numeroase corpuri de chilii şi clădiri anexe, o biserică mare de zid cu hramul Adormirea Maicii Domnului, dar şi alte patru paraclise cu diferite hramuri, în total şase sfinte altare, toate fiind târnosite, în ultimii ani, de Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie al Oradiei.

Prin grija Preacuvioasei Maici Starețe, stavrofora Mina Bădilă, cele 70 de viețuitoare, maici și surori, desfășoară și numeroase activități filantropice, peste 100 de persoane sărace luând masa, zilnic, la mănăstire. De asemenea, în cadrul așezământului monahal sunt organizate și ateliere de croitorie bisericească, broderie și pictură pe lemn.