În ajunul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, 5 august 2022, cu prilejul pomenirii Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț, aidoma anilor anteriori, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul cetății Oradiei celei Mari, a efectuat o vizită pastorală comunității Parohiei Oradea-Nufărul I care și-a serbat hramul principal al bisericii, unde, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a slujit Dumnezeiasca Liturghie.

După citirea pericopelor evanghelice rânduite în ziua cinstirii Sfântului Ioan Iacob Românul sau Noul Hozevit, cum mai este cunoscut în Biserica noastră, Chiriarhul locului a ținut un cuvânt de folos duhovnicesc, în care le-a vorbit celor prezenți despre centralitatea pe care praznicul Schimbării la Față a Domnului trebuie să o aibă în viața creștinului, mai precis în viața de rugăciune a credinciosului, evenimentul hristic fiind fundamentul pentru urcușul spiritual al omului care tinde spre asemănarea cu Dumnezeul cel Adevărat.

Episcopul Oradiei a explicat faptul că înțelegerea celor întâmplate pe Muntele Taborului nu trebuie să se rezume la o cunoaștere istorică și faptică a acestora, ci trebuie să pătrundem în fibra lor mistică și să receptăm învățăturile de profunzime pe care Domnul Hristos a voit să le transmită ucenicilor Săi și, prin ei, nouă. Ceea ce învățăm noi din Schimbarea la Față a Domnului este mai mult decât evenimentul biblic care s-a petrecut, mai mult decât ceea ce propriu-zis a făcut Dumnezeu ca minune, Descoperirea Preasfintei Treimi. Toată atmosfera Slavei este adusă în fața ucenicilor prin prezența tainică a Duhului Sfânt. Conotațiile Schimbării la Față sunt, însă, mult mai adânci, duhovnicești, căci Schimbarea la Față a Domnului este temelia duhovnicească a urcușului duhovnicesc al omului, aici, pe pământ, prin nevoință, prin sfânta rugăciune, curată, în Duhul Sfânt, curățitoare de păcate, purificatoare de patimi și aducătoare de Lumină, Lumina lui Dumnezeu în viața celui care se roagă. Rugăciunea poate să-l aducă pe om, prin împreună-lucrarea cu Duhul lui Dumnezeu, la măsura sfințeniei, pe calea urcușului duhovnicesc pe care Domnul Iisus Hristos, în mod tainic, ne-o pune înainte tuturor, ca să Îi urmăm Lui, lepădându-ne de lumea de aici și îmbrăcându-ne încă de aici și de acum cu putere de Sus pentru a ne întraripa cu puterea, cu harul și cu lucrarea lui Dumnezeu.

Cunoscându-i pe Sfinții lui Dumnezeu, înțelegem și conștientizăm faptul că îndumnezeirea este posibilă și acest deziderat nu este un basm și nici o realitate imposibilă. Ceea ce ne împiedică, însă, este inerția de a trăi confortabil, confundând adesea binele cu plăcerea și devenind nepăsători la realitățile înalte, de dincolo de simțuri. Trăim viața aceasta, din păcate, aici pe pământ, atât de trupește și de legați de realitățile materiale, încât am devenit opaci, închistați, orbi, netransparenți prezenței lui Dumnezeu în viața noastră. Devenim și noi tot mai atașați de bunurile trecătoare, de lumea materială, cuprinși fiind de materialism, chiar dacă din punct de vedere mental nu împărtășim filozofia marxistă a materialismului dialectic, dar, practic, viața noastră este tributară ei, ceea ce duce la îngreunarea și zădărnicirea lucrării lui Dumnezeu în lume, prin noi creștinii. Cu toate acestea, prin nevoință, prin rugăciune și prin curățire, despătimire și sacrificiu, încetul cu încetul ne putem desprinde, cu ajutorul lui Dumnezeu, de cele trecătoare, pentru ca prin lucrarea Duhului Sfânt Mângâietorul în viața noastră să primim vindecarea săvârșită în taină, prin Duhul Sfânt, de către Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul prin Care Tatăl ne vorbește și  Care dorește să ne restaureze și să ne redea Tatălui așa cum vrea Tatăl, frumoși și luminoși, transparenți și străvezii harului Său și în Lumina dumnezeiască.

Preasfinția Sa i-a mai sfătuit pe credincioși la înțelegerea Pedagogiei dumnezeiești, care îngăduie omului încercări și greutăți pentru îndreptare și înțelepțire, îndemnându-i, deopotrivă, la exercițiul chenozei, la golirea de propriul egoism pentru ca apa duhovnicească a harului dumnezeiesc să poată iriga pământul sterp și neroditor al sufletelor noastre. Iubiții mei, dacă noi creștinii ne arătăm a nu fi la înălțimea misiunii la care suntem trimiși în lume, ajungând, din cauza plictiselii și a rutinei, a lenevirii și împietririi inimii noastre, surzi la șoaptele subtile ale Duhului Sfânt Care-L  fac prezent pe Fiul în noi și în lume, să nu ne mirăm că sunt atâtea războaie, răutăți, foame, secetă și suferință. Dumnezeu îngăduie toate acestea pentru că ne iubește și ne dă timp de întoarcere! Încă mai avem timp de întoarcere, să ne golim de egoismul și răutatea noastră, umplându-ne de prezența lui Dumnezeu în viața noastră și lăsând Duhului Sfânt loc să lucreze în noi, cu noi și prin noi pentru împăcarea lumii dezbinate de păcat. Nu în furtună, nu în uragan, nu în catastrofe, nu în întuneric și nu în moarte stă Dumnezeu, ci în norul cel subțire și duhovnicesc în care Moise și Ilie au văzut Slava lui Dumnezeu, în care Petru, Iacob și Ioan atât de mângâiați și reconfortați sufletește și trupește s-au simțit, încât și-au dorit să rămână acolo pentru totdeauna, întru contemplarea Slavei dumnezeiești. Aceasta suntem îndemnați să facem și noi tot timpul prin intermediul rugăciunii de toată vremea, pentru care avem, slavă Domnului, destule ocazii să o facem tot timpul, mai ales atunci când avem impresia că ne plictisim. De fapt, în viața aceasta trecătoare nu este loc pentru așa ceva! Doar pentru mintea leneșă care refuză să mai urce. Ce se întâmplă cu cei care refuză să mai urce pe Muntele Taborului? Dacă nu suntem fierbinți, ci căldicei, suntem vărsați afară, adică nu mai putem avea parte de mila lui Dumnezeu! De aceea trebuie să o cerem cu stăruință în rugăciune, după exemplul Sfinților, ca să ajungem și noi să ne închinăm cu adevărat și nu doar formal, ci desăvârșit, încă de aici, sărbătorind Schimbarea la Față a Domnului prin schimbarea propriei vieți, lăsându-ne transfigurați prin lucrarea tainică a harului Duhului Sfânt asupra vieții noastre.

La finele programului liturgic, Părintele paroh Liviu Ințe a mulțumit Episcopului Oradiei pentru bucuria duhovnicească de a-l avea și în acest an în mijlocul enoriei orădene de praznicul cinstirii ocrotitorului spiritual al parohiei, încurajând și învățând poporul lui Dumnezeu aflat pe cărarea cea strâmtă care duce Acasă.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Sofronie a mulțumit preotului paroh, preoților slujitori și tuturor credincioșilor pentru frumoasa zi de sărbătoare pe care au trăit-o împreună întru cinstirea Sfântului Ioan Iacob Noul Hozevit, felicitându-i pe toți pentru frumoasa lucrare de construire și împodobire a monumentalului lăcaș de închinare, înălțat spre slava lui Dumnezeu și spre înălțarea duhovnicească a neamului românesc aflat la frontiera apuseană a țării.

Arhid. Andi Constantin Bacter