Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Comemorarea Eroilor Neamului în parohia Gepiu

Comemorarea Eroilor Neamului în parohia Gepiu

De Praznicul Înălțării Domnului, copiii din parohia Gepiu, elevi în cadrul școlii din această comună, alături de tineri ai Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea, au participat, alături de cadrele didactice, la manifestarea prilejuită de Ziua Eroilor neamului românesc.

Încă de dimineață, zeci de credincioși au participat la Sfânta Liturghie oficiată, în ziua sărbătorii Înălțării Domnului (2 iunie 2022), in biserica parohială cu hramul „Pogorârea Duhului Sfânt”. Slujba a fost săvârșită de Preacucernicul Părinte Călin-Ovidiu Popa, parohul locului și protopop al Protopopiatului Ortodox Tinca, alături de Preacucernicul Părinte diacon Virgil Socolan, cadru didactic pentru disciplina religie, la Școala Gimnaziala Gepiu.

La slujba au participat, alături de credincioșii parohiei, elevii Școlii Gimnaziale Gepiu, direcțiunea și cadrele didactice, precum și reprezentanți ai autorităților locale.

În cadrul Sfintei Liturghii, părintele diacon a rostit un cuvânt de învățătură despre semnificația praznicului Înălțării Domnului, precum și despre importanța cinstirii eroilor neamului.

După Sfânta Liturghie, părintele protopop, alături de părintele diacon și de preoții parohi din parohiile comunei Gepiu, împreună cu cadrele didactice, elevii și credincioşii prezenți, s-au deplasat în procesiune, de la biserica parohială, la Monumentul Eroilor din localitate (o troiţă din marmură, realizată în anul 2013, prin strădania și cu suportul material al părintelui Gheorghe Nemeş de la Parohia Oradea-Vii, fiu al satului Gepiu).

Astfel, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc din Gepiu, dar și pentru toţi eroii, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile şi din toate locurile.

La eveniment au participat si au intonat imnul de stat al României și cântări corale specifice, atât elevii școlii din Gepiu, cat si cursanți ai Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” din Oradea, readucând în memoria celor prezenți faptele de vitejie ale bunicilor și străbunicilor lor.

La finalul slujbei, au avut loc depuneri de coroane din partea autorităților locale, iar domnul Sorin Ioan Roman, fost deputat in Parlamentul României, a transmis un mesaj din partea domnului primar Ioan Purge, care din motive obiective nu a putut participa la eveniment.

În încheierea programului, Părintele protopop a oferit copiilor și tinerilor prezenți dulciuri pregătite special pentru acest moment și le-a mulțumit pentru dragostea și atașamentul arătate față de Biserica străbună a neamului românesc. Prin astfel de acțiuni realizate de parohie în colaborare cu școala și Consiliul local din Gepiu, memoria jertfei eroilor rămâne vie și lucrătoare.

De asemenea, acesta a adresat un cuvânt de recunoștință preacucerniculor părinți slujitori, domnului deputat Sorin Ioan Roman, Consiliului local Gepiu, în frunte cu domnul primar Ioan Purge. În aceeași măsură, părintele a adus mulțumiri și conducerii Școlii Militare „Avram Iancu”, cadrelor didactice ale Școlii Gimnaziale din Gepiu, în frunte cu doamna director Mirela Pleș, precum și tuturor tinerilor și copiilor prezenți.

Pr. Andrei-Ionuț Laza