În cea de a doua săptămână a Sfântului și Marelui Post, 9 martie 2023, în ziua de pomenire a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei, când întreaga națiune română serbează  Ziua comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, Chiriarhul cetății Oradiei Mari, Preasfințitul Părinte Sofronie, a săvârșit, la biserica Sfânta Treime din centrul orașului Oradea, slujba de pomenire a celor care s-au jertfit în închisorile comuniste, în lagăre, în deportări și în surghiunuri, moderate sardonic de autoritățile totalitare ale veacului trecut, pentru rezistența, demnitatea și libertatea poporului român, veritabile faruri călăuzitoare, a căror lumină unitară străbate deceniile, lăsându-ne tuturor un mesaj al speranței și al verticalității umane în fața samavolniciilor omului divorțat de aspirațiile înalte și dumnezeiești pentru care a fost creat. La slujba de pomenire au luat parte foști deținuți politici, urmași ai foștilor deținuți politici, istorici și studenți.

Programul liturgic a culminat cu o cuvântare ocazională ținută de Episcopul Oradiei, în cadrul căreia a subliniat noblețea și frumusețea actului de onorare a acestor chipuri providențiale care s-au sacrificat pe altarul credinței și al neamului românesc, adevărați magiștri ai vieții, care ne oferă tuturor lecția demnității hristice în fața ororilor de care este în stare omul fără Dumnezeu, de unde decurge datoria ineschivabilă de a le prețui cu scumpătate memoria și a le urma pilda de viețuire.

În debutul cuvântului, Ierarhul a evidențiat purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de poporul român binecredincios aflat la răstimpul marilor și grelelor încercări ale secolului trecut, întărind și înțelepțind pe cei aleși spre o biruință fără de arme, din care s-au împărtășit toți cei care au căutat biruința venită de Sus. În întunericul cel dens care s-a lăsat odată cu instaurarea prin forță și sub amenințarea unei armate străine, de ocupație, prin instalarea unui regim străin de sufletul poporului nostru, când poporul a rămas la mila lui Dumnezeu, fiind abandonați de toți și de toate, nu însă de Dumnezeu, oameni cu mult curaj și demnitate, educați în cinstita tradiție românească și cu frica lui Dumnezeu, cu credință mare și puternică, au ales să se sacrifice, ei și familiile lor, pentru demnitatea poporului din care făceau parte. Astfel, umilințele la care a fost supus poporul întreg și bezna care s-a lăsat peste țară au fost, paradoxal, biruite prin sacrificiu, prin sudoare, prin lacrimi, prin sânge, prin chinuri, prin orori, prin moarte martirică, prin lipsa oricărei bucurii, prin frigul extrem și foametea deplină. Întunericul cel adânc a fost biruit de mulțimea razelor de lumină țâșnind din sufletele atâtor pătimitori care s-au rugat și care, într-adevăr, în închisoare, și-au dat seama că ultimul refugiu, până la urmă, este în Dumnezeu! Și L-au găsit aici pe Dumnezeu, pe Care Îl căutaseră și Îl găsiseră și în libertate, însă în condițiile carcerale experiența s-a dovedit a fi cu adevărat salvatoare, mântuindu-și martiric sufletele și încheindu-și cu demnitate călătoria aici, pe pământ, mulți fără cruci la căpătâi, fără morminte cunoscute, în gropi comune, dar cu sufletele înălțate în Lumină, o Lumină care s-a răsfrânt benefic asupra întregului popor.

Preasfinția Sa a mai accentuat faptul că pribegirea în pustiul ideologiilor fără de Dumnezeu din perioada celor patruzeci de ani, în contextul belicos și învolburat ideologic în care ne aflăm, se poate întoarce oricând, motiv pentru care actualizarea și reactualizarea istoriilor martirilor din temnițele comuniste devin un exercițiu profilactic crucial, câtă vreme dorim să nu mai repetăm aceleași drame criminale. Atunci când paranteza îngăduită de Dumnezeu în istoria noastră s-a închis, în sfârșit, jertfele lor au putut să fie comemorate. Niciodată nu este prea târziu, deși pentru familiile care au pătimit este o mângâiere palidă pe care poporul întreg poate să o aducă. În astfel de momente este vital să înțelegem cât de important este nu doar să îi pomenim cu recunoștință, ci mai ales să realizăm datoria pe care o avem, de a transmite amintirea lor noilor generații, care să învețe în școli, în familie și la biserică, bineînțeles, despre faptele glorioase ale celor care s-au sacrificat ca să putem trăi în libertate și ca astfel de experiențe totalitare să nu mai poată fi repetate. Cu atât mai mult cu cât, în zilele noastre, pericolul nu a trecut, ci atât dinspre Răsărit, cât și dinspre Apus se ridică nori amenințători care încearcă să zădărnicească pacea și libertatea de conștiință prin îngrădiri de tot felul și manevre perverse prin care se încearcă destabilizarea granițelor și scoaterea încă o dată a lui Dumnezeu din viața copiilor și tinerilor.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Sofronie i-a îndemnat pe cei prezenți la a trece dincolo de coordonatele istorice și naționale și a înțelege jertfa și viața celor comemorați astăzi în plan creștin, duhovnicesc, martirajul accesând nu doar mântuirea, salvarea sufletului, ci chiar dimensiunea sfințeniei, care deschide orizontul unei alte maniere de a comunica și relaționa pe mai departe cu cei rămași. Totodată, dragii mei, pe martirii neamului nostru avem datoria să îi pomenim nu doar din recunoștință, nu doar ca să le omagiem sacrificiul, ci mai ales ca să le cerem ajutorul! Pentru că rugăciunile lor ne ajută pe noi la mântuire, căci mulți dintre ei sunt Sfinți! Da, jertfa este mântuitoare, dar dincolo de mântuire, o foarte mare parte dintre ei strălucesc în slava sfințeniei. De mântuit, s-au mântuit toți cei care au suferit fără să urască. Amintiți-vă celebrele cuvinte: „Nu ne răzbunați!”. Așa se trece de hotarul vieții direct în sfințenie, chiar dacă nu sunt încă, oficial, proclamați ca Sfinți. Ei au mare putere înaintea lui Dumnezeu și se roagă pentru noi. Așa că pomenirea lor și starea de comuniune cu ei în rugăciunile zilnice ne ajută enorm pentru a rezista în viața de aici și pentru a ne mântui. Pentru că, să nu ne îmbătăm cu apă rece, viața de aici trece, numai că moartea – și asta au știut-o Martirii foarte bine – nu are ultimul cuvânt și nu înseamnă sfârșitul; este doar o etapă a vieții. De aceea, noi dorim să fim și să rămânem în comuniune cu Dumnezeu și cu Sfinții și Martirii Săi. Și pentru că binecuvântată le este memoria, nu ne rămâne să spunem decât încă o dată, neobosit: Veșnica lor pomenire, din neam în neam! Amintirea lor luminoasă să dăinuie și să lumineze negura în care se află lumea în timpurile noastre!

În continuare, Părintele paroh Emilian Susan a adus mulțumiri Preasfinției Sale și tuturor celor prezenți pentru bucuria nobilă de a aduce prinos de rugăciune și de recunoștință, întru fericita și înnobilatoarea aducere aminte a celor a căror jertfă este fundamentul viețuirii noastre în pace și în libertate.

La final, toți cei prezenți s-au deplasat în afara lăcașului de închinare, în fața unei troițe ridicate în onoarea deținuților politici trecuți la cele veșnice în temnițele comuniste, pentru un moment de solemnă reculegere și omagială depunere de flori. 

Pr. Andi-Constantin Bacter