Comunicat de Presă – 15 mai 2025
Hristos a înviat!
În ziua de joi, 15 mai 2025, cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a desfășurat, la biserica „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României” din Oradea, conferința preoțească extraordinară a clerului din cele patru protopopiate ale Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei. Spre deosebire de conferințele tradiționale, desfășurate de regulă în fiecare protopopiat în parte, întrunirea de față a reunit, în mod simbolic și grăitor, peste 500 de preoți, monahi și monahii, profesori de teologie și profesori de Religie din cuprinsul întregii Eparhii orădene, sub același acoperământ liturgic și în același Duh al comuniunii euharistice și al responsabilității ecleziale.
Alegerea locației – biserica aflată sub ocrotirea Sfântului Apostol Andrei cel întâi chemat și a Sfinților Români – a pus în lumină providențiala legătură dintre apostolicitatea credinței noastre și rodirea ei în istoria concretă a neamului românesc. Anul 2025, desemnat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An Omagial al Centenarului Patriarhiei Române și An Comemorativ al marilor duhovnici ai secolului al XX-lea, oferă prilejul unei reîntoarceri la rădăcini, dar și al unei întăriri a responsabilității față de moștenirea pe care suntem chemați să o păstrăm, să o prețuim și să o ducem mai departe cu demnitate. Totodată, sfântul lăcaș orădean aniversează 25 de ani de la sfințirea și așezarea pietrei fundamentale de către Episcopul de pie memorie al Oradiei, Bihorului și Sălajului dr. Ioan Mihălțan, fiind sfințit în Anul Centenarului României Mari de un ales sobor de Ierarhi ai Sfântului Sinod.
Asupra temei centrale a conferinței, omagierea Centenarului Patriarhiei Române, a meditat Părintele dr. Paul Țop, slujitor la Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Trei Ierarhi” din Oradea, prezentând succint parcursul înălțării Bisericii noastre Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie și evidențiind rolul ei major în apărarea și consolidarea identității spirituale a poporului român de-a lungul unui veac de încercări, provocări și schimbări istorice.
Într-o vreme în care vocile dezbinării, ale neîncrederii și ale tulburării caută să slăbească încrederea în instituțiile Statului Român și, mai ales, legătura de comuniune, unitatea Bisericii noastre rămâne o valoare fundamentală și absolut vitală, care nu poate fi relativizată prin manifestări individualiste, revendicări personale sau forme parazitare de contestare. Adevărata slujire nu se afirmă prin tulburare sau conflict, ci se împlinește cu smerenie în lucrarea discretă a harului Duhului Sfânt și în respectarea rânduielilor milenare ale Bisericii. Căci Hristos Domnul este Cel Care conduce și poartă de grijă Bisericii Sale, încurajându-ne cu făgăduința că nici „porțile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). De aceea, memoria marilor duhovnici ai neamului – unii retrași în munți, alții jertfiți în închisori sau în ascultări simple, dar sfințitoare – ne cheamă să prețuim smerenia roditoare în locul rebeliunilor sterile, slujirea jertfelnică în locul ambițiilor personale, fidelitatea în locul trădării valorilor care ne definesc ca Biserică și Neam.
În contextul apropiatelor alegeri prezidențiale, Ierarhul Oradiei a îndemnat clerul să încurajeze credincioșii să participe la vot cu simț de răspundere și cu discernământ, ca expresie a maturității civice și a conștiinței creștine. Exercitarea acestui drept, câștigat prin jertfa unor generații care au luptat pentru libertate și demnitate, este totodată o datorie morală a fiecărui cetățean, după cuvântul Domnului Hristos: „Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu” (Matei 22, 21). Fără a favoriza sub nicio formă partizanate, s-a accentuat nevoia de discernământ și atenție la sensibilitățile sociale și politice ale prezentului, precum și respectul pentru valorile fundamentale ale demnității, libertății și binelui comun. Creștinul autentic este chemat nu doar să trăiască în lume, ci să fie lumină în lume (Matei 14, 14-16) – model de conștiință, de echilibru, de atașament față de salutara ordine și disciplină. În acest sens, responsabilitatea votului implică și un efort sincer de informare, de cunoaștere din surse diverse și credibile, pentru ca fiecare alegere să fie cu adevărat liberă, asumată și întemeiată pe discernerea adevărului.
Episcopia Oradiei reafirmă, prin această întrunire care a accentuată o dată în plus importanța asumării conștiinței ecleziale, angajamentul său față de unitatea de credință, de rânduială și de neam, într-un moment aniversar de o semnificație istorică excepțională pentru Biserica Ortodoxă Română. În contrast cu chemările străine de viața de har a Bisericii, care sădesc insidios confuzie și frământare, vocația adevărată a slujitorului rămâne aceea de a păzi, în rugăciune și iubire milostivă, darul ceresc al păcii și al unității în Biserică.
La ceas aniversar și în vremuri de încercare, înălțăm smerita noastră rugăciune către Dumnezeu, ca în mila și înțelepciunea Sa, să binecuvinteze și să ocrotească Biserica noastră Ortodoxă Română și Țara în care ne-a rânduit să viețuim, spre păstrarea nealterată a demnității, unității și păcii. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și ale tuturor Sfinților care au strălucit în acest neam al credinței apostolice – știuți ori neștiuți de lume, dar cunoscuți de Cer –, Îl rugăm pe Dumnezeu să nu ne lipsească de sprijinul și ocrotirea Sa de Sus, care întăresc întru dragoste, unitate și dăinuire nu doar Biserica, ci și poporul român, încă de la zămislirea lui.
Hristos a înviat!
Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei