Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Comunicat de Presă – 8 octombrie 2025

Comunicat de Presă – 8 octombrie 2025

Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei a primit cu adâncă mâhnire și durere vestea surprinzătoare cu privire la situația juridică și suspiciunile grave care îl vizează pe preotul paroh Valentin Borbel de la Parohia Șuncuiuș, Protopopiatul Oradea.

În așteptarea finalizării cercetării autorităților competente și a punerii în lumină a adevărului, potrivit rânduielilor bisericești, preventiv, preotul Valentin Borbel a fost oprit de la săvârșirea lucrărilor sfinte încă din ziua de sâmbătă, 4 octombrie 2025, îndată după decizia instanței, Protopopiatul Oradea asigurând de atunci, până la clarificarea situației, oficierea sfintelor slujbe și asistența religioasă în cadrul comunității.

De asemenea, în ziua de marți, 7 octombrie 2025, Episcopia Oradiei a luat act de cererea de pensionare anticipată a preotului în cauză, Parohia Șuncuiuș devenind vacantă și fiind scoasă la concurs pentru ocuparea funcției de preot paroh.

În aceste momente de încercare, ne rugăm pentru toți cei afectați de această împrejurare cu totul neașteptată, mai ales pentru cei vulnerabili, și încredințăm întreaga comunitate parohială că nu va fi lăsată singură, ci va fi însoțită cu dragoste părintească și sprijin duhovnicesc.

 

Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei