Comunicat de presă - Festivalul de colinde „Noi umblăm a colinda”, ediția a XVI-a
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, joi, 15 decembrie 2022, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Sindicatul Liber din Învățământ Bihor, Palatul Copiilor Oradea, Era Shopping Park Oradea, Facultatea de Teologie Ortodoxă ”Episcop Dr. Vasile Coman” Oradea, Asociația Părinți pentru Ora de Religie - Filiala Bihor, Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei, cu sprijinul CG&GC HiTech Solutions SRL, organizează la Era Shopping Park ediția a XVI-a a Festivalul de colinde ”Noi umblăm a colinda”.
Acesta debutează cu parada costumelor populare începând cu ora 11,00 pe traseul Biroul de Evidență a Populației, zona pietonală până la Biserica cu Lună.
Cei înscriși în competiție vor urca pe scena amenajată sub cupola de la Era Shopping Park Oradea, începând cu ora 14,30.
Festivalul are ca obiectiv identificarea şi promovarea colindului creștin autentic de către copiii și elevii din unitățile de învățământ bihorene. El se adresează copiilor și elevilor de la toate unităţile de învăţământ din judeţ, indiferent de ciclul de învăţământ sau limba de predare şi este structurat pe două secţiuni: Colinde bihorene inedite (culese de la colindători) – sub formă de concurs şi, cea de a doua, Colinde de largă circulaţie. De asemenea întregul eveniment pune în valoare parteneriatul dintre Biserică-Şcoală-Familie-Comunitate.
Pentru această ediție sunt înscrise 39 de grupuri: Colegiul Național ”Iosif Vulcan” Oradea, Colegiul Național ”Mihai Eminescu” Oradea, Colegiul Național ”Onisifor Ghibu” Oradea, Colegiul Național ”Teodor Neș” Salonta, Colegiul Tehnic ”Alexandru Roman” Aleșd, Colegiul Tehnic ”Traian Vuia” Oradea, Ansamblul Folcloric ,, Trei sate, trei surori” Săcădat, Grădinița cu Program Prelungit nr. 45 Oradea(2 grupuri ), Liceul Ortodox ”Episcop Roman Ciorogariu” Oradea, structura Grădinița cu Program Prelungit nr. 23 Oradea, Liceul Tehnologic nr. 1 Dobrești, Liceul Tehnologic nr. 1 Dobrești, Școala Gimnazială nr. 1 Luncasprie, Liceul Tehnologic nr. 1 Dobrești, Școala Gimnazială nr. 1 Topa de Sus, Liceul Tehnologic nr. 1 Suplacu de Barcău, Liceul Teoretic nr. 1 Bratca, Școala Gimnazială nr. Școala Gimnazială nr. 2 Beznea, Liceul Teoretic ”Gabriela Țepelea” Borod, Școala Creștină Privată Tinca, Școala Gimnazială ”Dimitrie Cantemir” Oradea, Școala Gimnazială ”Nicolae Popoviciu” Beiuș, Școala Gimnazială ”Oltea Doamna” Oradea, Școala Gimnazială nr. 1 Curtuișeni, Școala Gimnazială nr. 1 Aștileu, Școala Gimnazială nr. 1 Brusturi, Școala Gimnazială nr. 1 Bulz, Școala Gimnazială nr. 1 Buntești, Școala Gimnazială nr. 1 Butani, Școala Gimnazială nr. 1 Cheresig, Școala Gimnazială nr. 1 Chijic, Școala Gimnazială nr. 1 Chișlaz, Școala Gimnazială nr. 1 Derna, Școala Gimnazială nr. 1 Hidișelu de Sus, Scoala Gimnazială nr. 1 Mădăras, Școala Gimnazială nr. 1 Nojorid, Școala Gimnazială nr. 1 Nojorid, Școala Gimnazială nr. 1 Livada, Școala Gimnazială nr. 1 Pietroasa, Școala Gimnazială nr. 1 Răbăgani, Școala Gimnazială nr. 1 Roșia, Școala Gimnazială nr.1 Căbești și Școala Gimnazialîă nr. 1 Drăgănesti.
În cadrul evenimentului vor susține un microrecital Corul ”Diacon Nicolae Firu” al Liceului Ortodox ”Episcop Roman Ciorogariu” Oradea, condus de Arhidiacon Ștefan Lakatos, Grupul ”Moștenitorii cântecului” de la Palatul Copiilor și Elevilor Oradea, coordonat de d-na prof. Anamaria Gal-Turc, Grupul Vocal al Parohiei Ortodoxe Române Ciuhoi, coordonat de Roman Ioana și Grupul Vocal Coriteii al Liceului de Arte Oradea coordonați de prof. Aurica Bonțu.
Printre criteriile de jurizare se numără autenticitatea costumației, a repertoriului și a interpretării, gradul de dificultate al repertoriului și de interpretare a colindului în dialect. Juriul este constituit din reprezentanți ai partenerilor, cadre didactice, interpreți de muzică populară, coordonați în calitate de președinte de doamna profesor Antonia Nica, viceprimarul Municipiului Oradea.
Această manifestare, devenită un eveniment de suflet în luna decembrie în peisajul bihorean și orădean deopotrivă, s-a dovedit a fi importantă, nu doar pentru a marca Praznicul Naşterii Domnului, dar și pentru a arăta că generațiile de copii, elevi și tineri sunt preocupate de identificarea, conservarea și promovarea tezaurului cultural și spiritual local, a zestrei de cântece, tradiţii şi obiceiuri care trebuie transmise mai departe, în stare nealterată.
Pr. Prof. Florin Negruțiu