Cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, corpul preoțesc din cuprinsul Protopopiatului Marghita s-a reunit în cadrul conferinței preoțești semestriale, având ca temă de reflecție: „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

Conferinţa a fost prefațată de oficierea Sfintei Liturghii și a slujbei de Te Deum în biserica cu hramul „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din municipiul Marghita, de către soborul compus din Părintele Adrian Popovici, consilier adminstrativ-bisericesc la Centrul Eparhial, Părintele Călin-Gheorghe Cotrău, Protopopul Marghitei și parohul locului, și Părintele Sorin Nistor, secretar protopopesc.

În continuare, lucrările conferinţei s-au desfăşurat în sala festivă a Protopopiatului Marghita. Părintele Protopop Călin-Gheorghe Cotrău a rostit cuvântul de deschidere a conferinței, după care Părintele consilier Adrian Popovici a dat citire referatului conferinței, „Sfinții isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț - modele de viețuire pentru monahul și creștinul contemporan”, studiu realizat de ieromonahul Silvestru Vid de la Mănăstirea Izbuc.

La finele conferinței, Ierarhul Oradiei Mari le-a adresat slujitorilor prezenți un cuvânt de folos duhovnicesc, îndemnându-i la asumarea efortului adecvării la provocările vremurilor pe care le trăim, slujitorii de astăzi fiind obligați de duhul lumii să fie într-o perpetuă strădanie de a înțelege lumea în care trăiesc și să se situeze într-o permanentă stare de rugăciune pentru ca Dumnezeu să poată inspira, plini și chiar acționa cât mai direct prin slujitorii Săi în viețile oamenilor.

De aceea, Episcopul Oradiei i-a sfătuit pe preoți să pună deoparte ambițiile unei pastorații fulminante și să Îi lase lui Dumnezeu spațiu de lucru în enoriile încredințate spre călăuzire, căci acolo unde efortul preotului pare zadarnic și nu dă roade, este nevoie de mai multă rugăciune, care aduce gândul cel bun: „Toată viața Bisericii este o rugăciune, pentru că de Dumnezeu te poți apropia numai astfel. Laudele Bisericii, culminând cu Sfânta Liturghie, toate sunt rugăciuni nesfârșite după modelul viețuirii Bisericii triumfătoare din Ceruri, unde Îngerii și Sfinții slujesc Liturghia cea neîncetată de preamărire a Preasfintei Treimi. Iar noi, care cu nevrednicie, dar cu taină, îi închipuim pe Heruvimi, trebuie să aducem după putința noastră aceeași rugăciune cerească atunci când slujim la Liturghie alături de popor. Totodată, trebuie să facem același lucru și după Sfânta Liturghie, pentru a împlini ceea ce ne îndeamnă Sfântul Ioan Gură de Aur: să continuăm Liturghia din biserică cu Liturghia de pe altarul inimii fratelui, ca toată viața noastră să devină o Liturghie și o slujire a aproapelui, cu care noi, slujitorii, suntem îndatorați! Este dificil, însă acolo unde nu putem noi, poate harul lui Dumnezeu, așa cum știți cu toții din epicleza Tainei propriei hirotonii: «dumnezeiescul har care întotdeauna pe cele neputincioase le vindecă și pe cele cu lipsă le plinește», cuvinte puternice care se prelungesc pe parcursul întregii slujiri sacramentale și chiar dincolo de mormânt. Așa că, ceea ce nu putem noi face în slujirea și viața noastră, așa mărunți și păcătoși cum suntem, harul lui Dumnezeu plinește toate lipsurile, lucrează asupra noastră și vindecă toate neputințele pentru ca să putem să-I slujim cu vrednicie. De aceea, este necesară o slujire continuă, nu numai în locașul de închinare, la slujbe și laude, ci o slujire cu timp și fără de timp a aproapelui, pentru că lumea are nevoie de aceasta mai mult ca oricând, atât de înstrăinată de Dumnezeu fiind și foarte secularizată, adâncită într-un așa un noian de neputințe, scăderi și micimi sufletești. Este greu, însă aceasta o putem face doar rugându-ne necontenit”.

Preasfinția Sa a mai accentuat importanța faptului că preoții nu trebuie să-și concentreze atenția și energia misionară asupra feluritelor și cumplitelor decadențe ale lumii, ci asupra neputințelor și nevoilor existențiale stringente ale umanității, atât de însetate după Dumnezeu și, totodată, atât de dezorientate și tot mai nedumerite în ce privește sensul propriei vieți: „Rugăciunea este izvorul puterii, al curajului propovăduirii, mărturisirii și al frumuseții și demnității viețuirii creștine, chiar și într-o lume complicată și ostilă misiunii Bisericii. Noi, însă, ca și creștini, avem datoria să o iubim, să încercăm să înțelegem nu răutățile lumii, ci neputințele oamenilor pentru ca să putem să le fim de folos. Să fim utili nu noi, ci să Îl facem transparent pe Cel Care le este cu adevărat de folos oamenilor, pe Fiul lui Dumnezeu înomenit, Căruia, de fapt, noi, cu nevrednicie, I-am dedicat viața și puterile noastre în momentul în care am hotărât să-I slujim în Sfânta Biserică. Aceasta face din noi oameni ai unei uriașe responsabilități, atât față de propriile noastre vieți, dar mai ales pentru cei care nu sunt ai noștri, ci ai Marelui Păstor, ca și noi de altfel, și pe care avem datoria să-i ținem mereu în legătură cu Marele Arhiereu și Preot, cu Bunul Păstor, neuitând nicio clipă de oile cele rătăcite. Astfel, este nevoie de o mare disponibilitate din partea noastră și de cât mai multă transparență pentru ca prin noi Bunul Păstor să poată merge în căutarea oii celei pierdute, să o ia pe umerii Săi și să o ducă înapoi în staulul Tatălui ceresc. Căci, în fine, nu suntem altceva decât instrumente de care Dumnezeu-Omul Se folosește, pentru că El este Cel Care aduce și Se aduce, Cel Care aduce Jertfa și Cel Care Se jertfește, Cel Care primește Jertfa și Cel Care Se împarte ca Jertfă pentru toți, cler și popor, pentru viața noastră și, implicit, pentru viața întregii lumi!”.

Mâine, 22 septembrie 2022, în Protopopiatul Tinca, va avea loc ultima conferință preoțească din cadrul acestei sesiuni de toamnă, în Eparhia Oradiei.

Pr. Andi Constantin Bacter