Cu binecuvântarea şi în prezenţa Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, joi, 22 septembrie 2022, în eparhia bihoreană a avut loc ultima conferință preoțească din cadrul sesiunii de toamnă, pentru clerul dreptmăritor din cuprinsul Protopopiatului Tinca, întrunit sub egida aceleiași teme a „Anului comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

Înainte de începerea lucrărilor conferinței, la biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea Tinca, un sobor preoțesc alcătuit din Părintele Cristian-Octavian Rus, consilier cultural la Centrul Eparhial, Părintele Călin-Ovidiu Popa, Protopopul Tincăi, și Părintele Mihail-Ninel Iancu, parohul locului, a oficiat Dumnezeieasca Liturghie, urmată de slujba de Te Deum.

În continuare, preoții s-au deplasat în sala festivă a Protopopiatului Tinca pentru desfășurarea propriu-zisă a conferinței. Aici, Părintele Protopop Călin-Ovidiu Popa a rostit o alocuțiune inaugurală, după care l-a invitat pe Părintele consilier Cristian-Octavian Rus să dea citire studiului „Sfinții isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț - modele de viețuire pentru monahul și creștinul contemporan”, realizat de către ieromonahul Silvestru Vid de la Mănăstirea Izbuc, lucrare care a constituit obiectul central al conferinței.

În încheiere, Chiriarhul meleagurilor bihorene a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, esențializând cele evocate în cadrul studiului și sfătuindu-i pe preoți să ia aminte cu sfințenie la viața formidabilă a marilor Sfinți isihaști, cu dorința de a le urma pilda de viețuire, concentrându-se în special asupra scopului fundamental pe care aceștia îl urmau cu entuziasm sfânt și cu smerenie profundă, îndumnezeirea după har.

Preasfinția Sa a evidențiat foloasele indispensabile și extraordinare ale rugăciunii, pe care a descris-o ca Artă a artelor, prin intermediul căreia, deplin înțeleasă și cu asistența Duhului Sfânt, omul poate să ajungă să-L cunoască pe Dumnezeu și lucrările Sale: „Dincolo de orice atribut care ar putea fi așezat lângă rugăciune, cred că potrivit ar fi, datorită complexității ei și a conotațiilor pe care le comportă, să fie văzută și înțeleasă ca Artă a artelor. Rugăciunea este Arta prin care sufletul se apropie de Dumnezeu și trage după el întreg trupul, căci sufletul care se roagă reflectă în trup rugăciunea, încât și trupul poate să ajungă o rugăciune. Cel mai important lucru, însă, este modalitatea prin care, prin energiile Lui necreate, Dumnezeu intră în viața celui care se roagă, preschimbându-l și transfigurându-l la o asemenea măsură încât cel care se roagă percepe foarte acut ceea ce scria Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Romani, că Însuși Duhul lui Dumnezeu Se roagă în noi cu «suspine negrăite». Adică măsura rugăciunii și barometrul ei este conștiința că Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin harul Său, lucrează în om și-i dăruiește daruri, dintre care și rugăciune, pentru că Dumnezeu nu rămâne indiferent față de om, ci, paradoxal, Se implică în mod direct în efortul de rugăciune a celui care își îndreaptă cu credință privirea spre Cer”.

Ierarhul a mai atras atenția celor prezenți asupra riscului de a practica rugăciunea cu rigurozitate metodică, mereu în deplin acord cu indicațiile tehnice, având mereu exteriorul nostru calibrat corespunzător, însă cu posibilitatea foarte mare ca lăuntrul nostru să fie în dezechilibru, preocupat de fleacuri lumești, ceea ce face din plecarea genunchilor creștinului un ritual pios, dar căruia îi lipsește profunzimea și sensul: „Dragii mei, rugăciunea nu se face de dragul tehnicii și pentru a obliga trupul să participe la dorința de înălțare a sufletului. Trupul ajunge să participe la rugăciune în mod natural, prin darul lui Dumnezeu. De aceea, este important ca mintea să se roage! Nu tehnica trebuie să ocupe primul plan, deși avem și tehnici și metode diverse de rugăciune. Dacă vrea cineva să ajungă la așa ceva, fără un dascăl iscusit și o povățuire înțeleaptă, acela nu va avea șanse de izbândă. Pentru noi, ceilalți, care suntem în lume și care avem multe responsabilități, nu avem timp de artificii spirituale, ci lucrul cel mai de seamă este ca mintea să fie mereu ocupată cu rugăciunea, pentru a avea, în acest fel, paza minții. Apoi, încetul cu încetul, rugăciunea va coborî în inimă, pentru care trebuie smerenie, pentru că rugăciunea este un exercițiu al smereniei. Astfel, ajungem aici nu prin privilegierea metodei de rugăciune, ci stăruind pe rugăciune, pe rugăciunea propriu-zisă”.

La final, Preasfinția Sa i-a felicitat pe toți cei prezenți pentru activitatea pastoral-misionară pe care o desfășoară cu jertfelnicie în cadrul Protopopiatului Tinca și i-a îndemnat, mai ales în vremurile de incertitudine duhovnicească prin care suntem nevoiți să trecem, la solidaritate și armonie frățească pentru ca prezența Bisericii în societate să fie generatoare de liniște și încredere în Pronia divină și slujitorii lui Dumnezeu, o constantă independentă de ceea ce se întâmplă și de ceea ce se va mai întâmpla în lume și cu lumea.

Pr. Andi Constantin Bacter