În cea de a douăzeci și șaptea Duminică după Pogorârea Sfântului Duh, 10 decembrie 2023, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul bunilor credincioși din Parohia Sânnicolau Român, oficiind Dumnezeiasca Liturghie în biserica Sfântului Ierarh Nicolae, serbându-l astfel și pe patronul spiritual al enoriașilor și al întregii localități bihorene, în Duminica de după prăznuirea mult iubitului Sfânt al Asiei Mici.

Lectura evanghelică din această Duminică ne-a adus spre contemplare minunea vindecării femeii gârbove în ziua sâmbetei (Luca 13, 10-17), iar, consecutiv evocării lucane, Ierarhul meleagurilor bihorene a rostit un cuvânt de învățătură cu privire la veritabila conflagrație nevăzută care există între cununa Creației lui Dumnezeu, omul, și veșnicii vrăjmași ai acestuia, duhurile cele rele, care rămân pentru eternitate mânați de dorința stăpânirii abuzive a Creației lui Dumnezeu, în mod special a omului, pentru care îndumnezeirea (după har) și stăpânirea (cu Dumnezeu) constituie însuși scopul creării.

Ierarhul le-a vorbit credincioșilor despre originea și sensul zilei a șaptea a Creației, sabatul, când Dumnezeu S-a „odihnit”, în accepțiunea mozaică, pe care, la porunca decalogică, o respectau cu o rigurozitate cazonă, însă căreia Însuși Domnul sâmbetei îi deslușește semnificațiile spirituale autentice. Dragii mei, nimic nu poate ține captivă Bunătatea lui Dumnezeu. Sigur, Dumnezeu a dat, prin Moise, Legea care prevedea respectarea zilei sabatului, în care nimeni să nu facă nimic. Dar Dumnezeu, despre Care aflăm că în a șaptea zi a Creației S-a „odihnit”, de fapt, nu Se odihnește niciodată. El nu este ca noi, oamenii. Noi încercăm să-L înțelegem pe Dumnezeu și să ne apropiem de Dumnezeu după criteriile minții noastre, care nu are nimic în comun cu Sfințenia, cu Bunătatea, cu Splendoarea lui Dumnezeu, uitând cu desăvârșire că înțelegerea lui Dumnezeu este cu neputință, pentru că El este Cel Care ni Se descoperă și doar așa putem să-L cunoaștem; nu prin mintea noastră căzută, pervertită, care nu judecă cum trebuie. Vedem și în pericopa de astăzi, cum Dumnezeu lucrează, El fiind Domnul sâmbetei, pentru că – și ne destăinuie – Legea nu trebuie privită în litera ei, ci în duhul ei, pentru că Dumnezeu lucrează și Bunătatea lui Dumnezeu nu este „suspendată” în ziua sabatului. În ziua odihnei nu se oprește Bunătatea lui Dumnezeu. De aceea biata femeie, care era ținută în captivitatea bolii de satana, a fost dezlegată de către Bunătatea lui Dumnezeu, însă nu într-un mod abstract, ci prin Însuși Dumnezeu-Omul, Cel Care vine sâmbăta în sinagogă să învețe, o vede pe femeie, o cheamă la El și îi dăruiește vindecarea; o scoate din captivitatea de optsprezece ani a duhurilor necurate. Așa vine să ne scoată și pe noi din captivitatea păcatului, din plasa ispitelor, necontenit țesută de vrăjmașul de moarte al omului, diavolul, oferindu-ne vindecare, eliberare și izbăvire, inclusiv din moarte și din iad – moartea cea de a doua. Înțelegem, deci, că Dumnezeu pe toate le face din iubire.

Apoi, Preasfinția Sa, folosindu-se de metafora paulină a războiului duhovnicesc pe care creștinul îl are de purtat cu duhurile răutății, a subliniat importanța înțelegerii nuanțate a modului în care ne pregătim defensiva și, deopotrivă, ofensiva spirituală, în continuă apropiere de Dumnezeu, Cel Care ne apără și luptă în locul nostru. Sfântul Apostol Pavel ne avertizează că lupta noastră, de aici, pentru a dobândi veșnicia nu se dă împotriva trupului. Noi postim nu pentru ca să ne omorâm trupul, ci ca să ne înfrânăm de la pofte, să ne disciplinăm viața de la ceea ce ne este îngăduit, dar nu de folos. Este vorba despre un război de rezistență în fața unui asalt necontenit al duhurilor necurate asupra vieții noastre. Pentru a rezista, Sfântul Apostol Pavel ne învață prin cuvinte cu un simbolism puternic – care ne trimit la uniforma militară din vechime, la armură – cum trebuie să fim întrarmați duhovnicește ca să rezistăm. Este nevoie de tunică, de centură, de platoșă, de încălțări, de coif, de pavăză și de sabie. Toate acestea, dacă ați luat aminte, sunt cu trimitere directă la Dumnezeu. Platoșa dreptății? Cine este drept? Doar Dumnezeu, în Care noi ne îmbrăcăm la Sfântul Botez, cea mai apropiată apărare pe care o are viața noastră în lupta cu duhurile necurate. Apoi vine încingerea cu Adevărul. Care adevăr? Adevărul nu este ceva, ci Cineva, Însuși Domnul nostru Iisus Hristos o spune, Fiul lui Dumnezeu venit în lume să ne mântuiască: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața”. Apostolul ne îndeamnă să luăm sandalele Evangheliei păcii, ceea ce înseamnă că războiul nostru nu este unul de cotropire, ci de rezistență în duh de pace la atacurile furibunde ale demonilor. Evanghelia păcii înseamnă a nu răspunde răului cu rău, ci peste tot unde calcă creștinul, să-i urmeze Pacea lui Dumnezeu.Creștinul, unde merge, trebuie să aducă pace, împăcare și binecuvântarea lui Dumnezeu. Războiul nostru este cel al păcii, dar asta nu ne scutește de săgețile necontenite ale celui viclean. Pentru asta avem nevoie de pavăză, un scut corespunzător, pe care Sfântul Pavel îl numește credință. Fără credință nu putem rezista. Și tocmai așa, ne vine în dar, prin ungere de la Dumnezeu, coiful mântuirii. Însă, dragii mei, n-ajunge să fim pasivi, să încasăm lovituri, ci trebuie să și luptăm. Pentru asta avem nevoie de sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu, adică rugăciunea de toată vremea prin care invocăm neîncetat în viața noastră Cuvântul lui Dumnezeu. Asta este sabia noastră, rugăciunea: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!

Așadar, înțelegând miza „jocului” vieții, vom reuși să ne raportăm corespunzător sărbătorii celei mari a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, nu ca fiind o joacă a exteriorității împodobite și a dăruirii fățarnice, ci ca fiind cu adevărat punctul istoric al timpului și spațiului în care umanitatea și lumea întreagă își recapătă sensul primordial. Așa se rezistă în războiul împotriva duhurilor necurate, cu Evanghelia, care este Vestea cea Bună a mântuirii! Aceasta este Evanghelia Păcii, Vestea cea Bună că Domnul Iisus Hristos a înviat din morți și cu moartea Lui a omorât moartea noastră! Aceasta așteptăm noi de la Mesia, viața cea veșnică. Nu cadouri de Crăciun! Nu pentru cadouri așteptăm Crăciunul! Ci pentru că Însuși Dumnezeu vine în lumea noastră, să ne aducă viața veșnică, fraților! Nu înțelegem deplin Taina Crăciunului decât în Lumina Învierii Domnului. Cine nu crede, nu are altă perspectivă în viață decât înfrângerea și, consecutiv, tristețea. Pentru că oricât de puternic ar fi omul pe pământ, până la urmă tot vine și eșecul, iar cel mai mare eșec al omului este moartea. Oricât ai aduna, oricâte conturi, averi, case, mașini ai avea, la ce-ți ajută în clipa înainte de a închide ochii? Nu e mai bună credința ca și comoara, care te ajută să te stingi ușor și să mergi lin dincolo, încredințat că mergi în brațele Celui Care îți dăruiește viața? Da, dragii mei, fără credință nu putem rezista! Este nevoie să-L chemăm în viețile noastre pe Fiul lui Dumnezeu, să ne vindece inimile, sufletele, viețile, să ne scoată din starea de gârbovenie, din captivitatea spirituală în care suntem, căzuți în nefericitul prizonierat al simțurilor lumii decadente, aflate sub influența nefastă a duhurilor răutății din văzduhuri, de care Dumnezeu, prin splendoarea iubirii Sale de oameni, vrea să ne izbăvească.

La finele sfintei slujbe, Părintele paroh Aurel-Simion Goga, care îndeplinește și ascultarea de Protopop al Oradiei, a rostit un cuvânt festiv în care i-a mulțumit Chiriarhului pentru înalta slujire și pentru binecuvântarea arhierească pe care a adus-o în comunitatea euharistică a Sânnicolaului Român, acum, la răstimpul sărbătoresc al prăznuirii Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul credincioșilor dreptmăritori din aceste locuri.

În încheierea zilei, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a mulțumit pentru primirea călduroasă de care mereu se bucură la Sânnicolau Român și a adresat urări și cuvinte de binecuvântare atât pentru prăznuirea hramului, cât și pentru frumoasele sărbători ale Nașterii Domnului, care se apropie tot mai mult de sufletele noastre.