În Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic, succesivă Praznicului împărătesc al Înălțării Domnului și a șaptea după Sfintele Paști, 5 iunie 2022, în Parohia Salonta I din Protopopiatul Tinca a fost o zi echivalentă sărbătoririi hramului bisericii parohiale, închinate Înălțării Domnului, căci în mijlocul comunității bunilor credincioși ai acestei parohii l-au primit pe Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care a oficiat Dumnezeiasca Liturghie și a propovăduit cuvântul Evangheliei Domnului Hristos.

În prima parte a sfintei slujbe s-a oferit spre reflectare fragmentul evanghelic de la Sfântul Ioan Teologul (Ioan 17, 1-13), prin intermediul căruia auzim până la sfârșitul veacurilor Rugăciunea Arhierească a Domnului Iisus Hristos din grădina Ghetsimani. În cele ce au urmat evocării solemne a pasajului ioaneic, Ierarhul meleagurilor bihorene a rostit un cuvânt de învățătură, în cadrul căruia i-a învățat pe cei prezenți despre importanța credinței în Domnul Iisus Hristos, cea care aduce unitate, pace și asigură lucrarea lină a harului Duhului Sfânt în viețile oamenilor.

Pentru început, Preasfinția Sa a prezentat succint rațiunile pentru care Sfânta Tradiție a Bisericii noastre a afierosit Duminica ce precede Duminica Pogorârii Duhului Sfânt Sfinților Părinți de la primul Sinod Ecumenic. Duminica în care ne aflăm se mai numește și Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, care au apărat puritatea credinței, pacea și liniștea Bisericii, apărând-o de învățăturile străine de credință, numite și erezii, mai precis de prima mare erezie care a zdruncinat Biserica și a pus în pericol unitatea ei, arianismul. Arianismul învăța, în mod fals, că Domnul Iisus Hristos nu ar fi Fiul lui Dumnezeu, deoființă cu Tatăl. Or, Biserica, dintru început, a crezut în adevărul că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Lumină din Lumină, așa cum au mărturisit, pe temeiul Sfintelor Scripturi și al Tradiției apostolice, Sfinții Părinți adunați în sobor, la Niceea, la chemarea Sfântului Împărat Constantin cel Mare. Biserica întotdeauna a crezut că Domnul Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat și Om adevărat, Fiul cel veșnic al Tatălui Care S-a făcut Om pentru ca pe noi, oamenii, să ne cheme la mântuire. Și toți cei care cred în El primesc, din darul lui Dumnezeu, viața cea veșnică!

Jertfa mântuitoare a Domnului Hristos, învățătura Sa și Însăși Persoana Lui sunt dătătoare nu doar de sens existențial, ci și de unitate sfântă, pentru ca Unitatea Preasfintei Treimi să se reflecte și în unitatea neamului omenesc. Despre credință  și unitate vorbește Domnul Hristos prin cuvântul Său din pericopa evanghelică pe care am ascultat-o. Glasul Său răsună nu doar înaintea Ucenicilor care L-au ascultat mai înainte de Pătimirile Sale, ci glasul Său răsună peste veacuri, inclusiv și pentru noi, cei de acum și de aici, cum a sunat și pentru înaintașii noștri. Ne spune și nouă că Se roagă pentru toți ai Săi, adică și pentru noi, cei aflați la crepusculul timpurilor, care am rămas fideli credinței apostolice, ca să primim prin El, prin Fiul lui Dumnezeu întrupat, viața cea veșnică. Se roagă pentru noi ca să fim una, așa cum Tatăl Una este cu Fiul, în Duhul Sfânt. Să fim una, prin lucrarea Duhului Sfânt în Biserică, în sfântă unitate de credință întreolaltă, cu cei de dinainte de noi, de la generația Sfinților Apostoli și a bărbaților apostolici și până în zilele noastre, păzind credința cea dreaptă. Această unitate, Duhul Sfânt a garantat-o în tot cursul istoriei Bisericii, El fiind Cel Care i-a insuflat pe Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți de la toate sfintele Sinoade Ecumenice care au apărat unitatea și pacea Bisericii.

Episcopul Oradiei i-a învățat pe credincioși faptul că serbarea Duminicii Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic precedă Duminica Rusaliilor tocmai pentru a evidenția faptul că unitatea harică pe care o oferă Sfântul Duh se fundamentează pe asumarea deplină a doxologiei, a dreptei învățături și a dreptei slăviri. Nu întâmplător, cu o săptămână înainte de sărbătoarea Cincizecimii, îi cinstim pe Părinții care, sub auspiciile Duhului Sfânt, au articulat și apărat învățătura de credință a Bisericii. Începutul vieții noastre spirituale, creștine, se face în Taina Sfântului Botez, când, acum fiind generalizat pedobaptismul, nașii mărturisesc credința în Dumnezeu pentru cel care vine să se boteze, credința în Domnul Iisus Hristos: „Crezi Lui? Cred Lui ca unui Dumnezeu și Stăpân!”. Credința în Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este temeiul învățăturii de credință a Bisericii și, totodată, chezășia moștenirii vieții celei veșnice din darul lui Dumnezeu. Viața veșnică este darul lui Dumnezeu, iar nu o răsplată, o retribuție sau un premiu pentru meritele noastre. Singura condiție cerută este credința în Dumnezeu, așa cum El S-a descoperit, Unul în Ființa Sa, Întreit în Persoane, și credința în Domnul Iisus Hristos, că El este Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii.

Veridicitatea și unicitatea învățăturii de credință creștine nu se datorează vreunei tehnici de persuasiune bine ticluite sau vreunei perfecțiuni geometrice a gândirii omenești, ci se datorează caracterului revelat al învățăturii, a faptului că Însuși Adevărul, Dumnezeu, Se întrupează pentru a mărturisi despre Sine și a Se propovădui oamenilor spre luminarea lor. În afara acestei credințe, toate celelalte sunt povești! În afara credinței celei adevărate, totul este istoria religiilor și filosofie! Nimic viață. Doar cu caracter temporar, așa cum trecătoare este și istoria, inclusiv religiile, în afară de cea adevărată, cea revelată de Singurul și Adevăratul Dumnezeu și nu de dumnezeii mincinoși, idolii plăsmuiți de oameni după chipul și asemănarea lor. Tot așa trecătoare sunt și filosofiile și durează doar atât cât durează sistemele respective de idei, care, și ele, se vor stinge. Așa, cum și stelele se vor stinge și lumea se va sfârși, când se va arăta Cerul nou și Pământul nou și va începe viața cea veșnică, a cărei moștenitori vor fi toți cei care cred și mărturisesc că Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii.

În încheiere, Ierarhul Oradiei Mari i-a îndemnat pe credincioși la cunoașterea și asumarea credinței, dar mai ales la conștientizarea și prețuirea unității creștine și a unității care trebuie să existe între oameni, dincolo de orice bariere, pe care, în fapt, nu există, ci sunt invenția artificială a gândirii căzute a omului. Dumnezeu, Care ne-a creat după Chipul și Asemănarea Sa, ne cheamă la unitate. Însă nu numai pentru unitatea sfântă a Bisericii, ci Dumnezeu cheamă la unitate, prin lucrarea Duhului Sfânt, pe toate popoarele lumii. Vă dați seama ce vrea Dumnezeu pentru noi, urmașii lui Adam? Și, în loc să-I răspundem lui Dumnezeu, chemării Sale la unitate, noi ne războim între noi pentru întâietate, pentru drepturi asupra teritoriilor, asupra pământurilor, asupra țărilor, toate justificate prin motive de ordin istoric, politic, social sau cultural, dar cu totul decăzute înaintea lui Dumnezeu, al Căruia este întreg pământul și ni l-a dat nouă spre locuire cu responsabilitate, iar nu pentru întreținerea războaielor între noi. Mai mult decât atât, Dumnezeu ne cheamă să fim una nu doar în credință, nu doar ca toate popoarele să ajungă la cunoașterea lui Dumnezeu, ci ne cheamă la unitate între noi, în familiile noastre, în biserici, ca noi una să fim, cei pe care Dumnezeu ne-a rânduit să trăim în secvența aceasta temporo-spațială în care suntem acum, unde avem atâția oameni suferinzi, bătrâni, bolnavi, pribegi, refugiați și muribunzi. De aceea, noi trebuie să ne rugăm pentru toți aceștia, dar și pentru vrăjmași și pentru cei care ne vatămă și ne prigonesc, căci așa ne-a poruncit Domnul Iisus Hristos. Aceasta este marea rugăciune a Bisericii. De aceea, nicio forță, de aici, din lume sau din afara ei, nu poate să o nimicească, fiindcă o păzește Dumnezeu, iar puterea Duhului Sfânt nu poate fi comparată cu nimic. Aceasta ne ține și așa am rezistat și rezistăm și în timpul ateismului și în timpul prigoanelor și în timpul molimelor și în timpul catastrofelor. Și, tot prin lucrarea Duhului Sfânt, ne va ajuta Preabunul Dumnezeu să mergem cu fruntea sus și în propria noastră călătorie prin istorie, căutând să împlinim voia lui Dumnezeu în viața noastră.

La finele Sfintei Liturghii, Părintele Călin-Ovidiu Popa, Protopopul Tincăi, a ținut o alocuțiune festivă, mulțumind Ierarhului locului pentru înalta slujire arhierească și manifestându-și recunoștința pentru grija părintească pe care o poartă față de clerul și poporul de la granița de nord-vest a țării, pe care Preasfinția Sa îi arhipăstorește cu jertfelnicie de mai bine de cincisprezece ani. De asemenea, părintele protopop a făcut o pioasă aducere aminte a Părintelui Nicolae Marian, fostul preot paroh, trecut la cele veșnice în urmă cu patru ani, o pierdere grea pentru credincioșii Parohiei Salonta I, dar care au fost mângâiați prin lucrarea pastoral-misionară a noului preot paroh.

În continuare, Părintele paroh Ionel Chira, care îndeplinește și ascultarea de cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea, a adus alese mulțumiri Preamilostivului Dumnezeu pentru binecuvântârile revărsate asupra întregii comunități parohiale și pentru luminoasa zi de sărbătoare pe care a prilejuit-o vizita pastorală și slujirea arhierească a Preasfințitului Părinte Sofronie al Oradiei,  prin care s-a așternut cea mai frumoasă rugăciune de mulțumire și de laudă la Tronul Preasfintei Treimi. Totodată, părintele profesor a mulțumit Preasfinției Sale pentru încrederea și sprijinul oferite în cei aproape patru ani de slujire în noua ascultare, iar ca semn al recunoștinței a oferit Ierarhului un frumos aranjament floral.

În cele din urmă, Episcopul Oradiei a adus cuvinte de apreciere la adresa preotului paroh și a credincioșilor Parohiei Salonta I, mulțumindu-le pentru bucuria de a fi împreună în sfântă rugăciune și felicitându-i pentru dragostea pe care o poartă față de Biserica lui Hristos și valorile neamului românesc, aici, la froniera apuseană a țării noastre.

Arhid. Andi Constantin Bacter