Din cea de-a patra Duminică a Sfântului și Marelui Post, 22 martie 2026, Biserica face un nou popas al sufletului pe calea care duce la porțile pascale ale Cetății Sfinte a Ierusalimului. Trecând de jumătatea pelerinajului spiritual, Biserica luptătoare se întâlnește din nou, în Duhul, cu unul dintre marii strategi ai „războiului nevăzut” pe care îl are de purtat omul lăuntric în viață: Sfântul Cuvios Ioan Sinaitul. Prin lucrarea sa de căpătâi, „Scara Raiului”, ne descoperă din experiența sa neprețuită drumul anevoios al urcușului duhovnicesc, al lepădării de patimi și al dobândirii virtuților, ca pe o necontenită nevoință a inimii însetate de Dumnezeu, chemată să se înalțe, treaptă cu treaptă, spre lumina cea neînserată a Împărăției.

În Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a vizitat Parohia Groși, Protopopiatul Oradea, unde, în sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie. În cuvântul său de învățătură, Chiriarhul locului a subliniat înțelesul adânc al acestei etape a Sfântului Post, arătând că urcușul duhovnicesc nu este doar un ideal contemplat de la distanță, ci o realitate trăită, în care voința omului se întâlnește tainic cu harul lui Dumnezeu, iar devenirea lăuntrică se plinește prin osteneală, răbdare și credință statornică:

„Ne aflăm în cea de-a patra Duminică a Sfântului și Marelui Post al Paștilor, închinată cinstirii Sfântului Ioan, numit și Scărarul, pentru că a scris cartea «Scara Raiului» sau «Scara Paradisului». Este o carte a zidirii duhovnicești, cuprinzând cele treizeci de trepte sau de capitole, care învață pe cel care o parcurge cum se poate desăvârși, cum poate urca de la starea de om căzut până la piscurile desăvârșirii. Nu întâmplător Sfinții Părinți au așezat ca Sfântul Ioan Scărarul să fie serbat în această a patra Duminică, pentru că există o legătură foarte puternică între tot ceea ce cinstim noi în această Duminică și călătoria noastră duhovnicească spre Săptămâna Pătimirilor Domnului nostru Iisus Hristos, ca apoi să ajungem, cu ajutorul lui Dumnezeu, să ne închinăm Sfintei și Luminatei Învieri a Întâiului-Născut din morți. În Duminica Sfântului Ioan Scărarul avem așezată înaintea noastră «Scara» care duce la Paradis. Este vorba de o scară care ne poate scoate pe noi de unde suntem, de-aici, din lume, pentru a ne întoarce înapoi în Brațele lui Dumnezeu. Este lumea în care am ajuns neascultând de Dumnezeu: o lume supusă suferinței, durerii, bolii, sub toate formele ei – de la banalele răceli și până la cumplita posedare demonică, precum am auzit în cea dintâi pericopă evanghelică, culminând cu moartea. Dumnezeu ne cheamă să urcăm pe această «Scară», din lumea suferinței și a morții, a păcatului și a întunericului, spre Cer, acolo unde ne așteaptă Dumnezeu cu Brațele Sale primitoare, de unde noi am ales să plecăm prin Adam și Eva. Ei n-au mai ascultat de Dumnezeu și au vrut să vadă cum e să fii ca Dumnezeu, iar, pentru asta, să cunoască și răul. Astfel, au ajuns să cunoască moartea și, din cauza lor, toți ceilalți, toți urmașii lor. Însă Dumnezeu Îl trimite pe Fiul Său în lume, după Făgăduința pe care o făcuse îndată lui Adam și Evei, odată cu Izgonirea din Paradis, că din sămânța Evei va ieși Cel Care va zdrobi capul șarpelui. Dar trebuia să fie o «Evă» specială, curată și pregătită; Noua Evă, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. La ea a coborât Fiul lui Dumnezeu, Care S-a înomenit.”

În continuare, Preasfinția Sa a istorisit fragmentul biblic din Facerea privitor la visul minunat pe care l-a avut Patriarhul biblic Iacov dormind cu capul pe piatră, în locul pe care l-a numit apoi „Betel” – „casa lui Dumnezeu” –, în care i-a văzut pe Îngerii lui Dumnezeu urcând și coborând din Cer pe pământ, sursa de inspirație pentru celebra scriere a Sfântului Cuvios Ioan Sinaitul. A urmat apoi tâlcuirea pedagogiei Bisericii din răstimpul binecuvântat al Sfântului și Marelui Post, rânduit ca școală a pocăinței și a întoarcerii inimii către Dumnezeu, în care fiecare credincios este chemat să urce, după putere, treptele desăvârșirii:

„Dacă privim în toate icoanele cu Sfintele Pătimiri ale Mântuitorului, inclusiv în icoana cu Coborârea de pe Cruce, apare și scara; la fel, regăsim scara și în ceea ce noi, călugării, purtăm pe spate, la schimă, la crucea pe care o purtăm. Pentru că Mântuitorul a fost urcat pe scară, pe Cruce. Tot pe scară a fost coborât de pe Cruce și așezat în mormânt. Dar care este «Scara» care unește Cerul cu pământul? Din punct de vedere simbolic, da, Maica Domnului este «scară», însă, din punct de vedere duhovnicesc, «Scara» care unește Cerul cu pământul este Crucea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Crucea este Scara duhovnicească ce unește Cerul cu pământul! Acum, putem înțelege de ce Duminica a patra a Sfântului și Marelui Post are în centrul atenției Scara Raiului. În prima Duminică din Postul Sfintelor Paști, a Ortodoxiei, cinstim icoanele. De ce? Pentru că, de fapt, cinstind icoanele prin Duminica Ortodoxiei, noi mărturisim că într-adevăr Dumnezeu S-a întrupat! Dumnezeu S-a înomenit și mântuirea a venit prin restaurarea firii umane, pe care Mântuitorul a luat-o, împreună cu povara păcatelor noastre, și a trecut-o prin moarte, ca prin Sângele Său să ne curețe pe noi de păcate! Nu este un duh care ne mântuiește, o lucrare exterioară, ci este Dumnezeu, Care Se face Om, ia trup și suflet și devine Fiul Omului. Și pentru că a fost văzut, putem să Îl zugrăvim și în icoană și să-L preamărim în icoană,  pentru că cinstirea se îndreaptă către Prototip, la Cel zugrăvit în icoană. Această Jertfă pe care Dumnezeu a făcut-o pentru noi ne-o putem însuși prin tainica lucrare a harului Duhului Sfânt în viața noastră –  ceea ce ne învață a doua Duminică a Sfântului și Marelui Post, a Sfântului Grigorie Palama. Cinstindu-l pe Sfântul Grigorie Palama, de fapt, cinstim învățătura lui, aceea că omul poate trăi experiența Duhului Sfânt aici, pe pământ. Pentru asta, însă, este nevoie de rugăciune și post, cum spune Mântuitorul Iisus Hristos! Suntem plini de întuneric, de păcate și răutăți, care nu pot să iasă afară fără rugăciune și post! Ajutorul lui Dumnezeu vine, dar și noi trebuie să facem ceva. După ce mărturisim că Dumnezeu S-a întrupat și că putem avea lucrarea Sa în viața noastră – cu condiția să vrem și noi, bineînțeles –, este cât se poate de firesc ca, apoi, în cea de-a treia Duminică să înțelegem că așa ceva nu se poate fără luarea crucii. Fiecare este chemat să ia propria sa cruce ca să Îi urmeze Mântuitorului Hristos. Nu este doar o cruce a jertfei, ci o cruce a milei, adică a iubirii cu care suntem datori față de Cel Care S-a jertfit pentru noi. Iar crucea pe care ne-am luat-o și o purtăm după puterile noastre, cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru noi se face Scară a Paradisului! Crucea sau Scara aceasta înseamnă despătimirea noastră, iar pentru despătimire e nevoie de post și rugăciune, de dezbărarea de cele rele, de obiceiurile păguboase, de patimile cele rele stricătoare de suflet și distrugătoare de trup, de zdrobirea egoismului nostru! Vrem să ajungem în Ceruri, în Paradis? Scara care ne duce acolo este Crucea Domnului! Ne-așteaptă cea de-a cincea Duminică a Postului, a Sfintei Maria Egipteanca, o Sfântă care a fost desfrânată, după cum știm, dar care s-a pocăit, s-a luptat până la sânge cu patimile sale, plecând în pustiu, și a ajuns la măsura sfințeniei! Duminica viitoare ne arată până la ce măsură putem ajunge în lupta noastră de despătimire și ne arată că se poate!”

Înțeleasă cu precădere ca scară ce ne înalță la Cer și nu doar ca drum orizontal călăuzitor în viață, lecția Crucii, aspră și mângâietoare deopotrivă, ne ajută să privim cu detașare cele ale lumii, fie plăceri, fie suferințe, nu întru resemnare, ci întru înălțătoarea acceptare și urmare a lui Hristos pe Calea Crucii, singura care duce la Înviere:

„Urmând să isprăvim călătoria celor patruzeci de zile de post, suntem chemați să intrăm împreună cu Hristos în Ierusalim, în Duminica Floriilor. Să luăm aminte că intrarea Lui triumfală nu este menită pentru a urca pe tron, ci pentru a urca pe Cruce! Ca prin Crucea Sa să urcăm noi spre Cer, urmându-I pe calea Crucii, a Morții și a Învierii. Acum, dragii mei, să socotim cu toții: ce-i viața noastră pe pământ? Un drum al Crucii. Când încheiem călătoria, unde ajung trupurile noastre să se odihnească? În cimitire, adică în dormitoare, pentru că asta înseamnă «cimitir», dormitor. Ce străjuie la căpătâi? Crucea. Este «scara» pe care ne pregătim să urcăm acolo unde ne este locul. Când Se întoarce Hristos, la a doua Venire, care este Semnul care se arată pe cer? Crucea! Așadar, iubiți frați și surori, să lăsăm toate nebuniile lumii deoparte, rămânând în inima lumii ca și creștini, rugându-ne pentru noi și pentru lume, pentru mântuirea noastră și pentru salvarea lumii din robia păcatului, a întunericului și a morții! Asta este «revoluția» pe care suntem chemați să o facem noi, creștinii. Nu zgomot, nu răutate, nu nebunie. Rugăciune, post și binecuvântare. Asta suntem chemați să aducem, pentru toată lumea!”

La Sfânta Liturghie, Ierarhul Oradiei l-a hirotesit pe Părintele paroh Ioan-Octavian Ungur întru iconom-stavrofor, semn al aprecierii neobositei activități de ordin pastoral-misionar și administrativ-gospodăresc desfășurate în cadrul parohiei încredințate spre păstorire.

Programul liturgic a fost încununat de îndătinatele cuvântări festive, debutând cu cea a Părintelui Călin-Dănuț Ioniță, Protopopul Oradiei, care și-a manifestat bucuria de a vedea dezvoltarea armonioasă a comunității euharistice din Groși, parohia unde și-a început activitatea preoțească în urmă cu 25 de ani, păstorind aici vreme de mai bine de 16 ani. În continuare, preotul paroh Ioan-Octavian Ungur a adus cuvânt de mulțumire Chiriarhului locului pentru distincția onorantă, pentru binecuvântarea arhierească și cuvântul ziditor de suflet oferite în dar Parohiei Groși, în răstimpul pregătitor al Sfântului și Marelui Post.

Preasfințitul Părinte Sofronie i-a felicitat pe actualul preot paroh și pe predecesorul său pentru pilduitoarea misiune pe care au desfășurat-o în folosul bunilor credincioși din Groși, unde credința dreptmăritoare și valorile neamului nostru sunt cultivate cu dragoste și păstrate cu multă grijă. Totodată, Ierarhul a vorbit despre libertatea pe care omul o poate dobândi în aceste zile de primenire duhovnicească, eliberându-se de prizonieratul confortului și al egoismului, care îi dă omului iluzia că poate face doar ceea ce vrea și să creadă că astfel poate să fie împlinit. 

pr. Andi-Constantin Bacter