Crucea Domnului, răscrucea omului
În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 18 septembrie 2022, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în biserica închinată Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei și Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, din Parohia Oradea-Vii, cunoscută de poporul dreptmăritor al acestor locuri ca Biserica Albastră din Oradea.
După ce Biserica ne-a pregătit sufletul prin Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci și trecând, apoi, prin praznicul împărătesc propriu-zis al Crucii Domnului, Duminica aceasta, Părinții Bisericii au oferit spre reflecție și sedimentare lăuntrică mesajul central al acestei perioade bisericești speciale de toamnă, rânduind spre evocare pasajul evanghelic ce ne îndeamnă la Luarea crucii și urmarea lui Hristos (Marcu 8, 34-38, 9, 1).
Succedând recitării liturgice a pericopei duminicale, Episcopul Oradiei a ținut un cuvânt de învățătură, tâlcuind pe înțelesul enoriașilor veniți în număr mare care este esențialul de ordin duhovnicesc pe care trebuie să îl rețină după zilele dedicate cinstirii Sfintei și de Viață făcătoarei Cruci a Domnului.
În partea de început a predicii, Preasfinția Sa a descris îndemnul Domnului Hristos – acela de a ne asuma întru totul crucea rânduită nouă de Dumnezeu, cu toate semnificațiile ei subtile și profunde – ca având un caracter imperativ, de neocolit pentru un creștin și chiar pentru fiecare om în parte, independent de subiectivele convingeri personale. Urmarea lui Hristos se realizează prin primirea crucii, pe care fiecare dintre noi o avem de purtat aici, în lume. Pentru noi, creștinii, această realitate este una imperativă, pentru că ne numim cu numele lui Hristos – aceasta și înseamnă creștin, „al lui Hristos” – și, fiind ai Săi, trebuie să-L avem pe Hristos viețuind în noi. Cine este Hristos? Cuvântul veșnic al Tatălui, Care, la „plinirea vremii” S-a făcut Om din Fecioara și a luat firea omenească asupra Sa, pentru ca să ne scape pe noi din moarte, prin moartea Sa infamă pe Cruce, iar apoi să învieze, dăruindu-ne și nouă în dar învierea trupurilor și viața cea veșnică; El, Cel Întâi Născut din morți! Sacrificiul Său suprem, Crucificarea Sa este pentru noi, întreaga umanitate, spre iertarea păcatelor. Crucea este răscrucea umanității. Răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos este evenimentul central al Istoriei Mântuirii omului, iar, prin extensie, punctul central al întregii istorii a Universului! În lucrarea de mântuire a lumii de către Dumnezeu, se vădește că Tatăl voiește ca omul să se mântuiască. De aceea, Tatăl Îl trimite pe Fiul să Se jertfească pe Cruce pentru noi! De aceea, Crucea este răspântia și momentul culminant al istoriei umanității! De ce? Pentru că dincolo de ea stă Învierea, adică mântuirea! Căci, de fapt, istoria care ne interesează cu adevărat este Istoria Mântuirii, care începe de la izgonirea lui Adam și a Evei din Rai și se va încheia cu Întoarcerea Domnului Hristos în Slavă, cu Sfinții Îngeri.
Chiriarhul Oradiei le-a explicat celor prezenți taina de dincolo de înțelegerea omenească a chenozei hristice, subliniind faptul că Fiul lui Dumnezeu, întrupându-Se în chip minunat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria, ia asupra Sa condiția ontologică a Noului Adam, dimpreună cu toate păcatele, suferințele și neajunsurile firii omenești, recapitulând întru Sine întreaga umanitate de la Adam și până la sfârșitul veacurilor; El, „Robul Domnului” și „Om al durerilor”, Cel ajuns fără chip, fără frumusețe, fără înfățișare, disprețuit și nebăgat în seamă, pentru mântuirea noastră – așa cum Dumnezeu Însuși ne-a vestit prin gura „Evanghelistului” Vechiului Legământ. Domnul Hristos, pe Cruce, Și-a asumat suferințele întregii umanități. Capul Bisericii suferă pentru toți, dar nu numai pentru Biserică, pentru fiii și fiicele Sale, ci El suferă pentru întreaga umanitate. Pentru că așa cum vechiul Israel a fost ales dintre popoare ca prin seminția lui Avraam să se binecuvinteze toate popoarele, prin Noul Israel, puținul aluat care dospește toată frământătura, să fie propovăduită mântuirea și dobândirea vieții veșnice la toți urmașii lui Adam! Domnul Hristos pentru toți S-a răstignit, căci S-a făcut în toate asemenea nouă, afară de păcat, iar pe Cruce a făcut experiența suferinței extreme, a părăsirii totale, El, Fiul lui Dumnezeu înomenit. În strigătul Lui de pe Cruce, „Eli, Eli, lama sabahtani!” – Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit? –, este strigătul disperat al umanității în pragul morții și suferinței. Asemenea, când omul simte că viața i se scurge, că nu mai are putere, că se stinge, strigă cu disperare la Dumnezeu! În strigătul pe Cruce al Fiului lui Dumnezeu răstignit este cuprinsă toată suferința umanității! Nu este durere pe pământ pe care El să nu Și-o fi asumat! Nu este suferință sau neputință umană pe care El să n-o cunoască! Nu este împuținare, cădere sau durere covârșitoare care să-I fie Lui străină! Pe toate le-a luat asupra Lui, El, Cel fără de păcat, ca să ne spele pe noi de păcatele noastre și să ne dăruiască prin Sfânta și Luminata Sa Înviere putința să înviem și noi din morți și să moștenim, împreună cu El, Împărăția cerurilor!
Intervenția directă a lui Dumnezeu în cursul istoriei lumii, prin Întruparea Celei de a doua Persoane a Sfintei Treimi, este o realitate obiectivă și peremptorie, înaintea căreia omul nu va mai avea cuvânt de dezvinovățire, imaginea finală a lumii ilustrându-ne regretul abisal pe care îl vor trăi pentru eternitate oamenii care, într-un fel sau altul, L-au respins și care vor privi la Cel Care ne-a iubit cel mai mult, răstignit și înviat, întors a doua oară ca să judece lumea. Din clipa în care Adam și Eva au fost izgoniți din Rai, începe istoria propriu-zisă a umanității, ce se va încheia în Ziua cea de Apoi, când se va arăta pe cer semnul Sfintei Cruci – cum Sfântul Evanghelist Ioan consemnează în cartea Apocalipsei – și „Cel ce este” Se va întoarce pe norii cerului; Cel ce este, Cel ce era, Atotțiitorul, Domnul nostru Iisus Hristos Cel Atotputernic. Și cu toții vor privi la El – spune Sfântul Ioan Teologul – tot ochiul Îl va vedea și-L vor privi toți cei care L-au împuns, tânguindu-se și jelindu-se toate semințiile pământului în fața Celui ce vine. Ce înseamnă aceasta? Că se vor cutremura cei care L-au răstignit sau soldații care au împlinit porunca? Nu numai, ci se vor îngrozi toți cei care în cursul istoriei L-au prigonit pe El, pe Cel răstignit pe Cruce pentru păcatele noastre. Așadar, istoria începe de la căderea lui Adam și se încununează cu Întoarcerea lui Iisus Hristos, Domnul împăraților pământului, cum tot în cartea Apocalipsei ni se spune. Atunci, va începe Împărăția cerurilor, dar, din păcate, va dăinui și întunericul cel mai dinafară, gătit diavolului și îngerilor Lui și tuturor celor care ascultă de el și împlinesc poruncile lui, zădărnicind, fără succes pentru că puterea le este limitată, lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu.
Înțelegând astfel sensurile profunde și rațiunile cutremurătoare care stau în spatele Venirii celei dintâi în lume a Fiului lui Dumnezeu, rostul suferințelor proprii capătă o altă valoare și optica omenească asupra vieții se înduhovnicește, reușind cu adevărat „să vedem cu ochii” și „să auzim cu urechile” cele de care ne vorbea și ne vorbește și astăzi Domnul. Înțelegem, prin urmare, de ce micile noastre cruci nu numai că sunt o mare cinste oferită nouă, nu doar că sunt un jug bun și ușor de purtat, ci în taina crucii fiecăruia dintre noi stă ascuns Hristos Iisus Însuși, Fiul lui Dumnezeu înomenit, Cel Care ne dăruiește prin Întruparea Sa darul înfierii, făcându-ne frați în umanitate cu El, cu Noul Adam, pentru a fi primiți prin taina lucrării Duhului Sfânt în comuniunea Sfinților, în Împărăția cea veșnică a cerurilor. Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru moarte, căci moartea este un accident survenit prin invidia diavolului și este, totodată, așa cum ne descoperă Scriptura, vrăjmașul cel din urmă al omului, moartea, care va fi învinsă prin Biruința definitivă a Întâiului Născut din morți, Domnul nostru Iisus Hristos. De El să nu ne rușinăm niciodată înaintea veacului acestuia înstrăinat de Dumnezeu și nici înaintea puternicilor lumii care au impresia că ei conduc lumea, pentru că Cel Care conduce cu adevărat lumea este Dumnezeu.
Părintele Protoiereu Gheorghe Nemeș – fost preot paroh, președintele comitetului de susţinere al proiectului „Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe” al parohiei şi coordonatorul sucursalei parohiale a Asociației Filantropia a Episcopiei Oradiei – a rostit o alocuțiune festivă, mulțumind Preasfințitului Părinte Sofronie pentru marea bucurie sufletească pe care a prilejuit-o întregii comunități prin prezența sa sfințitoare și povățuitoare, precum și pentru grija deosebită și dragostea părintească manifestate față de slujitorii acestui sfânt altar și credincioșii păstoriți. Totodată, a făcut cunoscut faptul că exact în urmă cu doisprezece ani, la 18 septembrie 2010, cu ocazia vizitei pastorale în Eparhia Oradiei și la Biserica Albastră, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României a binecuvântat și inaugurat proiectul filantropic parohial „Agapa Sfântului Mare Mucenic Gheorghe”.
Apoi, Episcopul Oradiei a mulțumit părintelui protoiereu pentru cuvintele frumoase și pentru ospitalitatea spirituală de care se bucură de fiecare dată când poposește la această enorie de frunte a Eparhiei Oradiei Mari, manifestându-și, deopotrivă, recunoștința față de dragostea sinceră și solidaritatea pe care a resimțit-o din partea clerului și credincioșilor acestei parohii.
În cele ce au urmat, Preasfințitul Părinte Sofronie a oficiat Sfânta Taină a Cununiei pentru tinerii Andreas și Teodora, nepoata preotului Gheorghe Nemeș. După sfânta slujbă, Preasfinția Sa a ținut îndătinatul cuvânt ocazional de învățătură, rostit pentru zidirea duhovnicească a tinerilor miri aflați la începutul unui nou capitol al vieții lor, îndemnându-i la iubire jertfelnică și luând ca model dragostea Domnului Hristos față de Mireasa Sa mistică, Biserica. La sfârșit, Chiriarhul i-a felicitat și le-a oferit în dar mirilor o icoană cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Pruncul Iisus, ca o sacră aducere aminte a acestei taine dumnezeiești și spre ocrotirea spirituală a casei lor prin rugăciunile pe care le vor înălța înaintea ei.
Pr. Andi-Constantin Bacter