Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Curs festiv de absolvire pentru elevii clasei a VIII-a de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea

Curs festiv de absolvire pentru elevii clasei a VIII-a de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea

Praznicul Înălțării Domnului, o zi cu semnificații profunde pentru întreaga lume ortodoxă, a fost o zi plină de frumusețe pentru comunitatea Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, deoarece o nouă promoție de absolvenți ai clasei a VIII-a, s-a înălțat de pe băncile școlii.

Cele două clase a VIII-a, care și-au desfășurat activitatea în clădirea de pe strada Aluminei, nr. 88, au avut joi, 13 iunie, festivitatea de absolvire, care a marcat încheierea ciclului gimnazial de studiu.

Absolvenții, împreună cu diriginții au participat la Sfânta Liturghie săvârșită în noul Paraclis cu Hramul „Sfântul Apostol Iacov”, rudenia Domnului din cadrul școlii, după care, cântând cu emoție și mândrie imnul academic Gaudeamus igitur, au coborât în curtea școlii pentru a primi premiile și felicitările cuvenite fiecăruia.

Cadrul festiv din curtea școlii a fost precedat de intonarea imnului național și a Troparului Înălțării, ca mulțumire și laudă pentru binefacerile revărsate de Dumnezeu asupra absolvenților și asupra dascălilor, care toți, împreună, au colaborat și au trudit pe parcursul anilor de școală pentru formarea intelectuală și desăvârșirea religios morală a fiecărui elev.

Festivitatea de premiere a fost deschisă de Preacucernicul Pr. Prot. Prof. Radu Rus, Directorul școlii, Vicar și Consilier pentru învățământ în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, care a transmis cuvântul de binecuvântare, de apreciere și de felicitare din partea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, pentru absolvenți și pentru cadrele didactice, evocând apoi transformările prin care au trecut absolvenții, cei mai mulți dintre ei fiind și rămânând colegi din clasa pregătitoare până în clasa a VIII-a.

Din partea Inspectoratului Școlar Județean Bihor, Domnul Profesor Horea Abrudan, Inspector Școlar General și Pr. Profesor Florin Negruțiu, Inspector Școlar de Religie au adresat alese felicitări absolvenților și i-au încurajat să meargă mai departe pe calea studiului intens și a disciplinei pentru a avea satisfacții adevărate în viață. De asemenea au luat cuvântul și alte oficialități; din partea Casei Corpului Didactic- Doamna Prof. Raluca Șereș, din partea Asociației Părinți pentru ora de Religie- Domnul Prof. Univ. Sorin Curilă, iar din partea Comitetului de părinți- Doamna Florentina Șipoș.

Din totalul de 67 de absolvenți ai clasei a VIII-a, 8 au încheiat anul școlar 2023-2024 cu media generală 10 și nu mai puțin de 7 au absovit întreg gimnaziul cu media generală 10, devenind cu țoții șefi de promoție: ANDREEA-MARIA-RANIA, CRISTINA-FLORINA ACSINTE, FILIP-TIMOTEI GAIDOȘ, DAVID-DUMITRU MAGDAȘ, LUCA-MARCUS PRECUP BOGDAN-IOAN SOLOMIE, MAIA-ANTONIA URDEA.

Reprezentantul absolvenţilor clasei a VIII-a, Andreea-Maria Rania a susţinut un discurs prin care şi-a exprimat mulţumirea şi recunoştinţa faţă de cei care le-au fost profesori şi în acelaşi timp regretul despărţirii de colegi.

A urmat predarea tradiţionalei chei a succesului viitorilor absolvenţi - elevii clasei a VII-a, care prin reprezentantul lor- Ioana Pepelea (VII), le-au urat succes mai departe colegilor mai mari.

Punctul culminant al festivității l-a constituit premierea absolvenților merituoși ai celor două clase a VIII-a, moment care a fost coordonat de doamnele diriginte Mirela Rus și Carmen Lazăr. Pe lângă premiile tradiționale, au mai fost premiați de către Părintele Prof. Dorel Leucea- Directorul Adjunct al școlii, absolvenții performeri, care au obținut rezultate de excepție la etapele locale și naționale ale concursurilor și olimpiadelor din acest an școlar.

După multe emoții, bucurii, culoare, flori, zâmbete și lacrimi, și foarte multe premii, Părintele Director a adresat felicitări absolvenților promoției 2024, precum și tuturor celor prezenți la eveniment:

„Felicitări pentru absolvire, dragii noști tineri frumoși, creativi, ingenioși! 

Baftă și reușită la examenele de Evaluare Națională!

Prețuire și considerație dascălilor, care v-au format cu dăruire și profesionalism!

Recunoștință și muilțumire părinților, care au avut încredere în școală și v-au susținut necondiționat!

Slavă lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările pe care le-a trimis peste noi toți, timp de 9 ani cât am fost împreună!

Ajutorul și binecuvântarea Lui să vă însoțească în fiecare zi a vieții voastre, dragi absolvenți!”

 Cântând imnul absolvenților de pretutindeni, aceștia s-au îndreptat spre sala de clasă pentru a participa la ultima oră de diriginție, în cadrul căreia s-a strigat pentru ultima oară catalogul și s-au depănat amintirile și experiențele de pe parcursul anilor de școală.

La festivitatea de absolvire a claselor a VIII-a, au mai participat elevi, cadre didactice din cadrul şcolii, părinţi, rude şi cunoştinţe ale absolvenţilor, care i-au felicitat şi au trăit împreună acest important şi emoţionant eveniment din viaţa tinerilor absolvenţi, care au ieșit pe porțile gimnaziului și acum bat la porțile liceului.

pr. prof. Alin Sonea