În Duminica a douăzeci și una după Rusalii, a Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, 16 octombrie 2022, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a liturghisit în biserica închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și Sfântului Ierarh Nicolae din Parohia Săcueni, Protopopiatul Marghita.

La Dumnezeiasca Liturghie s-au evocat două fragmente evanghelice, de la Sfântul Luca (Pilda semănătorului: 8, 5-15), al Duminicii, și de la Sfântul Ioan Teologul (Rugăciunea lui Iisus: 17, 1-13), al Sfinților Părinți, după care a urmat cuvântul de folos duhovnicesc al Ierarhului Oradiei. În predică, Preasfinția Sa a oferit o tâlcuire actuală a vestitei parabole cu caracter agrar, o imagine accesibilă tuturor oamenilor, ce găzduiește învățături importante referitoare la felurile diferite în care cuvintele cele bune ale Cuvântului rodesc în solul inimii fiecărui om în parte, Cuvântul lui Dumnezeu fiind Cel Care oferă unitate și vitalitate Bisericii.

În debutul cuvântării, Ierarhul a subliniat deschiderea iubitoare a Fiului lui Dumnezeu, Care S-a întrupat, a venit și vine mereu, discret, în întâmpinarea nevoilor celor mai profunde ale omului, aducându-ne, fiecăruia în parte și lumii întregi, în dar posibilitatea de a moșteni Împărăția cerurilor. Aceasta este Taina Vieții celei veșnice, Vestea Mântuirii, Vestea cea Bună, Evanghelia Păcii, Cuvântul lui Dumnezeu către noi, oamenii; nu „cuvânt”, așa cum rostim noi, ci este vorba despre Cuvântul Care dă Viață, Cuvântul prin Care toate au fost făcute din cele ce au fost făcute. Cuvântul lui Dumnezeu vine înspre noi, oamenii, ca să ne întoarcă la Tatăl, intrând în Împărăția Tatălui prin Ușa Care este Însuși Cuvântul lui Dumnezeu, adică Domnul nostru Iisus Hristos. El este Cuvântul Care vine înspre noi, chemându-ne la mântuire. Iar noi ce facem, atunci când auzim Cuvântul lui Dumnezeu? Vrem să-L primim în inima noastră, pentru că ne spune Cuvântul întrupat, „Iată, Eu stau la ușă și bat”. Cuvântul lui Dumnezeu vrea să intre în viața noastră, vrea să ne umple de putere și de adevăr, de Adevărul lui Dumnezeu; El este Adevărul, Care aduce mântuirea noastră. Fiul lui Dumnezeu vrea să intre în viața noastră ca să ne aducă Vestea cea Bună a mântuirii, izbăvirea din moarte și moștenirea vieții celei veșnice, care înseamnă cunoașterea, prin lucrarea Duhului Sfânt, a Fiului lui Dumnezeu, iar, prin Fiul, cunoașterea Tatălui. Ce veste mai bună decât aceasta, că scăpăm de moarte? Că avem Viața înaintea noastră, oricât de bătrâni am fi și oricât s-ar scurge zilele noastre, moartea nu mai are putere asupra celui care crede!

Apoi, Chiriarhul locului a reluat tiparele umane despre care amintește Domnul Iisus Hristos în parabolă, glosând într-o manieră actuală asupra lor. Bucuria celor care aud Cuvântul aduce multă mângâiere, numai că noi, oamenii, suntem de mai multe feluri, așa cum aflăm din Parabola semănătorului; fie este influența prea mare a celui rău în viața omului, iar atunci nu poate primi cuvântul, căci fiind atâta umbră, întuneric și piedică pentru a intra Cuvântul lui Dumnezeu în inima omului, sămânța nu poate să aducă niciun fel de rod. Aceștia sunt fiii necredinței. Din păcate, cu tristețe, vedem în lumea noastră cum necredința se înmulțește și ne dăm seama cât de mari sunt ispitele care pot să îi separe mai ales pe tineri și pe copii de Vestea cea Bună, de dorința lui Dumnezeu de a-l salva pe om din ghearele morții. Pentru tot omul este mare pericolul ca prin lucrarea de zădărnicire a duhurilor necurate să ne depărtăm de Dumnezeu. Este vorba, apoi, despre cei care primesc Cuvântul cu mult entuziasm, doar că viața lor se scurge înspre cele din afară, bucuria lor fiind ca un foc de paie care arde repede și apoi se stinge. Alții primesc cu bucurie mare Cuvântul, dar din pricina bogățiilor și a grijilor vieții nu poate să rodească. Asemenea facem și la biserică. În loc să lăsăm grijile lumești, noi venim cu ele în sfântul lăcaș. Dacă venim la biserică, trebuie să cerem cu toate puterile noastre ajutorul lui Dumnezeu pentru viața noastră și a lumii, lăsând la o parte fleacurile mărunte din lume. Nu în ultimul rând, cei care primesc Cuvântul lui Dumnezeu și îl rodesc cu bucurie sunt o minoritate, majoritatea noastră rezumându-ne a fi „focuri de paie”, sau, din cauza grijilor lumii și a patimilor, uităm de Dumnezeu, că avem suflet și care este scopul vieții noastre pe pământ!

În zilele noastre dimensiunea spațiului virtual constituie una dintre provocările fără precedent cu care se confruntă umanitatea, o uriașă piatră de poticneală pentru tinerele generații în descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu. Cu atât mai mare este ispita în timpurile noastre, când, din păcate, prin noile tehnologii oamenii sunt mai rău înrobiți și captați și li se irosește timpul și viața prin tablete, calculatoare, prin accesul la internet, prin petrecerea în lumea virtuală aproape a întregului timp al vieții, cu foarte puțin răgaz, chiar și pentru odihnă. În astfel de condiții, în care grijile vieții acaparează tot mai mult din sfera preocupărilor omului, ne dăm seama cât de mulți suntem cei care suntem robiți de grijile vieții. Astfel, cuvântul nu poate să rodească în noi. Din această cauză, este bine să nu ne îmbătăm cu apă rece, că am ajuns treptele înalte ale sfințeniei, ci să-I cerem lui Dumnezeu, cu smerenie, ajutorul, ca să lucreze în viețile noastre, să ne schimbe, să ne transfigureze și să ne dea putere ca să primim cu adevărat pe Cuvântul lui Dumnezeu în viața noastră, pe Domnul nostru Iisus Hristos.

Chiriarhul a insistat asupra faptului că, deși războiul pe care îl avem de purtat cu forțele potrivnice pare să fie unul disproporțional, răul insidios luând o amploare tot mai consistentă și fiind tot mai greu să discernem duhurile, totuși prezența necondiționată și suportul haric necontenit al lui Dumnezeu – după cum ne-a promis –  trebuie să restaureze mereu în noi nădejdea în izbăvirea pe care ne-o oferă Dumnezeu. Din păcate, spectacolul pe care ni-l oferă lumea de astăzi este unul trist. Priveliștea este sumbră, căci ne arătăm foarte departe de Dumnezeu. Însă prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt Cuvântul lui Dumnezeu este prezent în mijlocul nostru. Cuvântul lui Dumnezeu le-a făgăduit ceva important Ucenicilor Săi, înainte de a Se despărți, în cuvântul Lui de adio.  Știm cu toții care este cuvântul Său de adio – și ce frumos lucru semnifică „adio”, care, în latină, înseamnă „la Dumnezeu”, „a Dio” –, dar uităm de prea multe ori aceasta. Care este cuvântul de adio al Cuvântului, atunci când merge și Se întoarce la Tatăl? Ce le spune Ucenicilor Săi? „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin!”. Așa se încheie Sfânta Evanghelie după Matei, ceea ce înseamnă că, deși spectacolul lumii acesteia este trist, Dumnezeu este aici, cu noi! Unde? În Taina Sfintei Biserici, prin lucrarea Duhului Sfânt, Care-L face pe Hristos Domnul prezent în viața noastră. De aceea, noi, creștinii, într-o lume a disperării, trebuie să fim candele ale speranței, adică să aducem Vestea cea Bună lumii care disperă, care moare și se stinge. 

În fine, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să conștientizeze unitatea hristică la care este chemată Biserica, Trupul mistic al Fiului lui Dumnezeu, pentru care S-a rugat Însuși Domnul Hristos și pe care au ocrotit-o cu scumpătate Părinții Sinoadelor Ecumenice. Noi trebuie să fim una în credință. Să ne apărăm credința și să ne rugăm pentru unitatea Bisericii, căci asta au făcut și Sfinții Părinți, la toate Sinoadele Ecumenice, începând cu Sinodul Apostolic. Să ne rugăm pentru unitatea Bisericii și pentru unitatea lumii, a oamenilor, a neamului omenesc, ca să înceteze dezbinările în Biserică, în țară, în umanitatea întreagă. Destule dezbinări și concurențe nefaste sunt între noi, oamenii, în sânul aceluiași popor sau chiar al aceleiași comunități! Avem nevoie de unitate pentru ca mesajul nostru față de lumea necredinței să fie unul puternic, ca lumea să creadă că Tatăl L-a trimis pe Fiul în lume ca să ne mântuiască pe noi. Nu prin concurență sau lucrări nefaste izbutim să facem ceva în lumea de aici, ci prin jertfă și sacrificiu de sine, prin dăruire totală față de semeni, așa cum Cel Unul fără de păcat, Domnul nostru Iisus Hristos, desăvârșit S-a dăruit, total și fără nicio pată, pentru întreaga umanitate! El este Fiul și Cuvântul Tatălui, prin Care s-au făcut toate și Care ne cheamă la unitate. Dacă aici ne dezbinăm, cum putem să fim una împreună cu Fiul în viața cea veșnică? De aceea, mesajul Duminicii de astăzi este unul al unității creștinilor întreolaltă, care nu este o unitate abstractă, ci una reală, concretă, în Duhul Sfânt.

La momentul liturgic corespunzător, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei a prohirisit în treapta slujirii preoțești pe diaconul Darius-Nicolae Balint pentru a oficia serviciul religios la biserica Schitului Vârtop, dependent de Mănăstirea Izbuc, iar pe tânărul teolog Vasile-Casian Ficuț l-a hirotonit întru diacon pe seama bisericii „Buna Vestire” din filia Telechiu a Parohiei Țețchea, Protopopiatul Oradea. De asemenea, Preasfinția Sa l-a hirotesit pe Părintele paroh Vlad-Sergiu Șuteu întru iconom.

În încheierea programului liturgic au avut loc îndătinatele cuvântări festive, ce au debutat cu alocuțiunea Părintelui Călin-Gheorghe Cotrău, Protopopul Marghitei, care a adus cuvânt de mulțumire Chiriarhului pentru slujirea arhierească și cuvântul ziditor de suflet, felicitând, totodată, pe preotul paroh pentru activitatea pilduitoare pe care o desfășoară alături de comunitatea încredințată spre păstorire. În continuare, părintele paroh a mulțumit Episcopului Oradiei pentru frumoasa zi de sărbătoare pe care a prilejuit-o în Parohia Săcueni, întărind mica comunitate românească ortodoxă din localitate. În semn de recunoștință, preotul Vlad-Sergiu Șuteu a oferit în dar Chiriarhului Oradiei o icoană cu Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași, de curând serbată în Biserica noastră.

Încununând alocuțiunile festive, Ierarhul cetății Oradiei le-a vorbit celor prezenți despre importanța și frumusețea Sfintei Liturghii, care este mulțumirea desăvârșită și cea mai preț pe care omul poate să o aducă înaintea lui Dumnezeu, recunoștința sinceră față de darurile pe care ni le-a oferit Dumnezeu constituind remediul cel mai bun împotriva depresiei, al plictisului existențial și al egoismului, maladiile secolului nostru.  

Pr. Andi-Constantin Bacter