După trecerea celor patruzeci de zile de la prăznuirea împărătească a Biruinței definitive a Domnului Iisus Hristos asupra morții, Biserica Dreptmăritoare serbează Înălțarea Biruitorului la Ceruri, de pe Muntele Măslinilor, înaintea Preasfintei Fecioare Maria și a Sfinților Ucenici și Apostoli. La aleasa sărbătoare a Ispasului, când Biserica Ortodoxă Română îi cinstește în chip aparte și pe Eroii neamului nostru românesc din toate timpurile și locurile, joi, 29 mai 2025, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la biserica militară a Garnizoanei Oradea, ocrotită de un Purtător al Biruinței lui Hristos, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

Îndată după lectura liturgică a pasajului ce ilustrează tabloul lucan al Înălțării Domnului (Luca 24, 36-53), Chiriarhul locului a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, în care a evidențiat importanța înțelegerii unor subtilități teologice privitoare la legătura indisolubilă dintre firea dumnezeiască și cea omenească a Fiului lui Dumnezeu, care ne ajută să vedem în Înălțarea Domnului nu un capăt al iconomiei mântuirii, ci momentul copleșitor al așezării firii omenești îndumnezeite la locul dorit de Dumnezeu, în Slavă, adică de-a dreapta Tatălui. Reflecția Preasfinției Sale a fost îmbogățită de o meditație asupra sensului profund al eroismului, dincolo de modelele clasice și mitologice, arătând că în Hristos – Singurul și Adevăratul „Erou” al umanității – Jertfa atinge plenitudinea iubirii răscumpărătoare, cu putere de a transforma viețile celor care Îl urmează pe Fiul lui Dumnezeu Întrupat.

În deschiderea omiliei, Ierarhul i-a îndemnat să privească la icoana Înălțării la Cer a Domnului ca pe o definire a sensului omului, a aspirației firești pe care omul trebuie să o găzduiască în străfundul ființei sale, Fiul lui Dumnezeu Întrupat indicându-ne care este finalitatea Căii pe care ne cheamă s-o urmăm.

„Sărbătoarea Înălțării Domnului ne vorbește tuturor despre împlinirea Misiunii Sfinte și nobile pe care Și-a luat-o Domnul Iisus Hristos, din încredințarea Tatălui Ceresc, luând asupra Sa firea omenească – deșirată de păcat și coruptă prin neascultarea protopărinților Adam și Eva – pentru a o răscumpăra, primind pentru noi moartea, căci pe El, spre deosebire de noi, moartea nu-L putea ține captiv. El înviază din morți, devine Cel Întâi-Născut din morți, deschizându-ne tuturor calea spre propria înviere și mai mult decât atât. Domnul Hristos Se întoarce în Slava Tatălui – de unde niciodată n-a lipsit, ca Dumnezeu – cu firea omenească pe care a luat-o. Duce trupul omenesc proslăvit, înviat, în Slava Tatălui Ceresc, în Împărăția Slavei, a Prezenței neîntrerupte a lui Dumnezeu în viața omului. Menirea omului este să fie împreună cu Dumnezeu, îndumnezeirea prin Harul care țâșnește din Dumnezeu. E cale lungă, e evident, însă acesta este cu adevărat rostul pentru care Dumnezeu l-a creat pe om: să fie și să petreacă în veșnicie alături de El. De aceea, Întoarcerea Fiului lui Dumnezeu în Brațele Tatălui Ceresc cu firea omenească pe care a răscumpărat-o ne arată tuturor de ce a venit Fiul lui Dumnezeu în lume și de ce a luat trup omenesc, de ce S-a întrupat: ca să înalțe umanitatea noastră la Ceruri. Așadar, Înălțarea la Ceruri ne trimite pe toți cu gândul, cu sufletul, cu inima, la Cerurile care ne așteaptă, la Împărăția Cerurilor, Împărăția care va veni.”

Prezența iubitoare și activă a lui Dumnezeu nu s-a remarcat doar în viața poporului ales, ci a pulsat și pulsează cu o frecvență mai mult sau mai puțin intensă și în alte culturi și civilizații, dimensiunea lăuntrică a întregii umanități, prin căutările lor spirituale după absolut și mântuire, trădând în fapt căutarea neadormită și neliniștită, dorul după un Acasă celest, pierdut.

„Dumnezeu a pregătit umanitatea prin Lege, prin Proroci, prin Psalmi, adică prin poporul Israel. Dar și popoarele păgâne au fost pregătite prin filozofi, prin sibile, prin cultura eroică ce există în toate popoarele păgâne. La loc de frunte, pentru noi, pentru europeni, situându-se eroii din mitologia greacă. Umanitatea întotdeauna a avut nevoie de eroi, de salvatori care să ne scape din marasmul în care am ajuns din propria noastră alegere. Așa s-au născut miturile în păgânismul precreștin. Aici apar eroii, cum este Prometeu – care fură focul de la zei pentru a-l aduce muritorilor. Mintea omenească înstrăinată de Dumnezeu și-a fabricat propriile legende, însă nu lipsite de tainica purtare de grijă a lui Dumnezeu, Care și pe calea asta a pregătit umanitatea pentru marele „eroism” al Fiului Său. Eroii pământeni au soartă trecătoare, chiar dacă mitologia greacă îi proclamă semizei. Și zeii din mitologia greacă sunt după chipul oamenilor, cu pătimiri și patimi, cu slăbiciuni, neputințe și imperfecțiuni, departe de perfecțiunea Singurului și Adevăratului Dumnezeu. Atributele lor de putere arată câte ceva din ce a păstrat mentalul uman colectiv după cădere din ceea ce a apucat să guste din Paradis, alegându-se după aceea doar cu nostalgie. Nostalgia după Paradis. În această stare, umanitatea a născocit în copilăria ei post-paradisiacă mituri, legende, varianta poveștilor nemuritoare pentru copii, pentru ca speranța să nu piară.  Chiar și așa, prin tot eroismul cel vechi, în care s-a păstrat ca tipar cultural conceptul eroului, Dumnezeu a căutat să pregătească popoarele umanității pentru marele, singurul și adevăratul „eroism”, al Marelui nostru Erou, Care cu adevărat ne salvează din moarte. El este Domnul nostru Iisus Hristos – Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului – Marele Erou al tuturor timpurilor.”

În cele din urmă, Preasfinția Sa a încheiat explicând că arhetipul eroului prezent în conștiința culturală a umanității își găsește împlinirea deplină în Domnul Iisus Hristos, Marele Erou, a Cărui Jertfă transcende mitul și devine începutul mântuirii noastre, convertind nostalgia după salvare în chemare personală la un eroism al iubirii jertfelnice, trăit nu pentru glorie, ci pentru a reflecta smerit și firesc Slava Chipului Celui Care ne-a zidit.

„Știm cu toții, orice eroism presupune sacrificiu. Și eroii cei vechi s-au sacrificat, însă câteodată condiționat, altă dată cu consecințe nefaste pentru ei – de pildă, Prometeu a fost înlănțuit pe Caucaz și condamnat ca un vultur să îi sfâșie ficatul. Eroismul vechi era condiționat sau aceștia se sacrificau doar pentru o anumită categorie. Fiul lui Dumnezeu vine și Se înomenește pentru ca să Se jertfească și să Se sacrifice pentru întreaga umanitate, nu doar pentru israeliți, nu doar pentru poporul ales, nu doar pentru urmașii lui Avraam – părintele tuturor celor care cred –, căci și credincioșii islamici se revendică de la Avraam. Hristos a venit pentru toți urmașii lui Adam, adică pentru întreaga umanitate, făcând-o necondiționat. Nu constrânge, ci oferă posibilitatea alegerii, așa cum Tatăl Ceresc, creându-ne după Chipul Său – adică după Fiul Său, Cuvântul lui Dumnezeu –, ne-a lăsat libertatea în Paradis, prin Cuvântul Său, de a alege, adică prin Cel Care Se va înomeni. Vine Cuvântul, Se înomenește –„Cuvântul trup S-a făcut și S-a sălășluit între noi”–, Se sacrifică de bunăvoie și salvează lumea. După Chipul Său, al Marelui nostru Erou, noi toți ceilalți muritori de rând suntem chemați, la rândul nostru, la „eroism”. Ce înseamnă eroismul? E limpede: urmarea lui Hristos. Urmarea lui Hristos presupune sacrificiu însă. Fără să-ți sacrifici interesele tale egoiste și mărunte, nu poți să Îi urmezi lui Hristos. Eroii sunt și rămân; și înainte de creștinism și după creștinism. De data aceasta, însă, în Biserică se schimbă lucrurile. În urmarea lui Hristos, primii eroi sunt Martirii, cei care au murit nedorind nicio clipă să se lepede de Hristos, dar după ei vine o cohortă întreagă de eroi. Eroi care au sacrificat ce au avut mai scump pentru binele altora, pentru binele la scara întregii comunități. Eroism există în fiecare familie! Câte mame nu se sacrifică? Unele înainte își dăruiau și viața la naștere. Câți părinți nu se sacrifică și renunță la toate ale lor pentru copiii lor?  De aceea, înțelegem,  eroii din toate timpurile au sacrificat ceva, însă Marele și Adevăratul Erou al neamului omenesc este Domnul nostru Iisus Hristos, căci acolo nu există umbră sau părtinire sau obiecție de ridicat, din niciun punct de vedere. Pentru un popor este un gest de eroism, dar dacă ne gândim că Hristos S-a sacrificat la scara întregii umanități, pentru toate popoarele, realizăm cu adevărat unde este Eroismul Suprem și de ce Modelul de eroism al eroilor noștri este și rămâne Cel Care prin Crucea Sa le străjuiește și lor mormintele, știute și neștiute.”

La momentul chinonicului, preotul militar Ionuț-Iuliu Jolța a rostit o alocuțiune festivă, mulțumind tuturor celor prezenți și îndeosebi Ierarhului pentru binecuvântarea arhierească adusă asupra tuturor ostenitorilor Garnizoanei Oradea – U.M. 01232.

Încheierea programului liturgic a fost marcat de cuvântul de binecuvântare al Episcopului Oradiei, care le-a mulțumit celor prezenți pentru sacrificiul depus pentru jertfa și devotamentul arătat în slujirea și apărarea patriei, încredințându-i ocrotirii și binecuvântării lui Dumnezeu.

Apoi, Ierarhul alături de toți cei prezenți la sfânta slujbă s-au deplasat în procesiune la Cimitirul Municipal „Rulikowski”, unde, în dangătul clopotelor tuturor bisericilor dreptmăritoare din Eparhia Oradiei, a fost oficiată slujba festivă îndătinată a pomenirii și cinstirii tuturor eroilor neamului omenesc, urmată de solemna depununere de coroane și jerbe la monumentele închinate eroilor din cimitirul orădean.

Tot în această zi, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat la sediul Consiliului Județean Bihor, unde a rostit rugăciunea de binecuvântare cu prilejul depunerii jurământului și preluării mandatului de către noul conducător al instituției bihorene, domnul Mircea Mălan.

pr. Andi-Constantin Bacter