Doamna Elena Cuza omagiată la Oradea
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Asociaţia Femeilor Ortodoxe Române din Episcopia Oradiei (A.F.O.R.E.O.), a organizat, joi, 17 ianuarie 2013, în amfiteatrul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” din Oradea, o seară culturală dedicată omagierii Doamnei Elena Cuza, soţia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cu prilejul aniversării, la 24 ianuarie 2013, a 154 de ani de la Unirea Principatelor Române din 1859. Evenimentul face parte din seria de întâlniri organizate de doamnele ortodoxe din Eparhia Oradiei sub numele de „Serile A.F.O.R.E.O.”, în cadrul cărora sunt omagiate personalităţi feminine marcante din istoria Bisericii Ortodoxe Universale, a Bisericii Ortodoxe Române sau din istoria neamului nostru românesc.
În deschiderea manifestării, Doamna Viorica Cherteş, preşedinte al A.F.O.R.E.O., a arătat că: „Deschidem această galerie imaginară de portrete, în care să fie prezentate cele mai importante figuri feminine ale vieţii spirituale româneşti, prezentând-o în această seară pe Elena Doamna, soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza”.
Invitatul special al manifestării a fost Doamna Prof. Aurica Ichim, directorul Muzeului Unirii din Iaşi. Domnia sa a făcut o amplă prezentare a vieţii Principesei Elena Cuza, reuşind să o surprindă pe această mare doamnă în dublă ipostază, de soţie a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi, în acelaşi timp, de femeie ale cărei calităţi sufleteşti au îndemnat-o să-şi dedice întreaga viaţă şi avere ajutorării celor în suferinţe şi nevoi, subliniind vocaţia ctitoricească şi cea social-filantropică a acesteia.
A urmat, apoi, un frumos moment artistic oferit de elevi ai Liceului de Artă din Oradea, coordonaţi de doamna profesoară Adriana Pop, au susţinut un minirecital de muzică clasică, cu acompaniament la pian. Eleva Antonia Iacob din clasa a IX-a a interpretat opera „O del mio dolce ardor” ce îi aparţine lui Christoph Willibald Gluck, iar Roxana Maşcaş aria „Caro mio Ben” de Giuseppe Giordani. O surpriză deosebită a fost prezenţa elevelor Cezara Diţă, care a interpretat liedul „El vito” de Fernando J. Obradors, şi un fragment din aria „Carmen” compusă de Georges Bizet, respectiv Denisa Oprea, care a încântat auditoriul cu aria Julietei din opera „I Capuleti e i Montecchi” de Vincenzo Bellini.
Prezent la manifestare, Părintele Cristian Rus, consilier cultural şi relaţii mass-media al Episcopiei Oradiei a trasmis mesajul de binecuvântare al Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, felicitând doamnele ortodoxe pentru organizarea acestei manifestări omagiale şi mulţumind Doamnei Prof. Aurica Ichim pentru efortul depus de a veni la Oradea şi pentru captivanta prezentare.
La acest moment, părintele consilier a oferit Doamnei Prof. Ligia Mirişan, directorul Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai” din Oradea, din partea Preasfinţitului Părinte Sofronie, ca donaţie pentru secţia de muzică a Bibliotecii, din colecţia sa personală, o colecţie de compact-discuri cu binecunoscuta interpretă portugheză Amalia Rodrigues, în memoria Doamnei Dr. Elena Deliţoiu din Arad, singura verişoară primară a Preasfinţiei Sale, trecută la cele veşnice în urmă cu o lună. De asemenea, Ierarhul a oferit Doamnei Prof. Aurica Ichim un dar cultural, albume, reviste şi materiale publicistice editate de Episcopia Oradiei. La rândul său, aceasta a dăruit Chiriarhului Oradiei câteva volume apărute în ultimii ani la Iaşi despre Domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi Doamna Elena Cuza.
Pentru întreaga sa activitate de promovare şi conservare a culturii naţionale româneşti, Domnul Prof. Univ. Dr. Ion Zainea, preşedintele Asociaţiei „Pro România Europeană” din Oradea, prezent la manifestare, a oferit Doamnei Prof. Aurica Ichim o diplomă de excelenţă din partea acestei asociaţii.
La final, Doamna director Aurica Ichim şi-a exprimat bucuria de a se afla la Oradea pentru a o omagia pe Doamna Elena Cuza, mulţumind doamnelor ortodoxe pentru invitaţie iar Preasfinţitului Părinte Sofronie pentru arhiereasca binecuvântare şi darurile oferite, făcând-şi cunoscută dorinţa de reveni în urbea de pe malurile Crişului Repede cât mai curând.