Două teze de doctorat susținute la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea
Luni, 29 septembrie 2025, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din cadrul Universității din Oradea a găzduit două momente de mare însemnătate pentru viața academică și teologică românească: susținerile publice a două teze de doctorat la disciplina Teologie Dogmatică, ambele coordonate de Pr. Prof. Univ. Dr. Habil Dumitru Megheșan. Atmosfera evenimentului a fost una solemnă, aducând împreună profesori de prestigiu din mai multe centre universitare din țară și oferind prilejul unei întâlniri fertile între experiența academică și profunzimea cercetării duhovnicești.
Prima susținere a avut loc la ora 10:00 și i-a aparținut părintelui Cudur Nicolae-Alin. Tema lucrării sale, „Experierea harului dumnezeiesc la Sfinții ruși contemporani”, a deschis un orizont aparte asupra felului în care trăirea harului se reflectă în spiritualitatea ortodoxă rusă a vremurilor recente. Teza a fost apreciată pentru sensibilitatea duhovnicească și pentru abordarea riguroasă a unei tematici ce ține de însăși inima experienței mistice ortodoxe. Comisia de evaluare a reunit personalități academice importante: Pr. Prof. Univ. Dr. Habil Cristinel Ioja (Arad), Pr. Prof. Univ. Dr. Habil Ștefan Buchiu (București) și Pr. Prof. Univ. Dr. Habil Aurel Pavel (Sibiu). Președintele comisiei a fost Pr. Prof. Univ. Dr. Habil Popa Viorel, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă din Oradea.
La ora 12:00, a urmat cea de-a doua susținere, a teologului Milian Florin Vasile, care a prezentat teza intitulată „Sufletul, Icoană a Sfintei Treimi”. Lucrarea sa a propus o reflecție de profunzime asupra naturii sufletului omenesc, surprins în dimensiunea sa antropologică și trinitară. Teza a adus o contribuție valoroasă la înțelegerea relației dintre teologie și filosofie, îmbinând rigoarea cercetării cu finețea reflecției spirituale. În comisia de evaluare s-au aflat Pr. Prof. Univ. Dr. Habil Cristinel Ioja (Arad), Pr. Prof. Univ. Dr. Habil Ștefan Buchiu (București) și Conf. Univ. Dr. Ciprian Toroczkai (Sibiu), avându-l ca președinte pe același Pr. Prof. Univ. Dr. Habil Popa Viorel.
Aceste două momente academice nu sunt doar simple repere administrative în parcursul Școlii Doctorale de Teologie din Oradea, ci adevărate prilejuri de întâlnire între cercetare și credință, între rigoare științifică și viață duhovnicească. Ele confirmă prestigiul și valoarea teologică a mediului universitar orădean și, totodată, continuitatea dialogului științific purtat între facultățile de teologie ortodoxă din România.
dr. Florin-Vasile Milian







