În cea de a șaptea Duminică după praznicul Cincizecimii, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul comunității credincioșilor din filia Moțești a parohiei Valea de Sus, protopopiatul Beiuș, unde a slujit Dumnezeiasca Liturghie și a predicat cuvântul Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos.

Pericopa evanghelică din Duminica aceasta ne-a adus înaintea ochilor duhovnicești ai inimilor noastre minunea Vindecării a doi orbi și a unui mut din Capernaum (Matei 9, 27-35). În cuvântul de învățătură pe care l-a rostit înaintea bunilor credincioși ai filiei Moțești, Chiriarhul Oradiei Mari a accentuat importanța credinței, coordonată esențială a existenței umane, singura care oferă valoare și sens vieții omului.

Ierarhul Oradiei i-a îndemnat pe credincioși la o scurtă analiză a minunilor pe care Domnul Hristos le-a săvârșit în pericopa evanghelică evocată în această Duminică, precum și în pericopele din Duminicile precedente. În cazul fiecărei vindecări sau exorcizări, credința omului constituie cu adevărat „piatra din capul unghiului”. În jurul importanței credinței se focalizează relatările mateene ale Evangheliei, care-L descoperă pe Fiul lui Dumnezeu venit în lume ca Tămăduitor al tuturor bolilor și neputințelor. Minunea și vindecarea vin ca răspuns la credința preexistentă, iar nu pentru a o stârni.  Domnul Hristos este Fiul lui Dumnezeu și are puterea de a ierta păcatele și de a vindeca. Pentru ca lucrarea Domnului să fie efectivă și eficientă în viața omului, este nevoie de răspunsul omului. Care este răspunsul omului la bunătatea lui Dumnezeu, Cel care voiește să-l facă moșenitor al Împărăției? Credința! Fără credință nu putem primi ajutorul lui Dumnezeu. Din acest motiv, credința este fundamentală pentru viața creștinului. Fără credință nu suntem nimic. Dacă nu credem în puterea și ajutorul Lui, suntem mai de plâns decât toți oamenii!

Preasfinția Sa a subliniat faptul că tocmai datorită faptului că în planul spiritual credința reprezintă un element atât de crucial, duhurile necurate se oștesc în a-l face pe om să-și piardă orice brumă de credință, robindu-l pe acesta în veacul de acum unui scepticism scientist, educându-l într-un spirit zeflemitor și opac înaintea realităților dumnezeiești nevăzute. Din păcate, însă, vedem cum în lume se înmulțește necredința și vedem cum sunt din ce în ce mai mulți oameni care cad în plasa necredinței. Este mult mai comod și mai ușor, pentru viața trecătoare de aici de pe pământ, să nu crezi, să nu te mai raportezi la o instanță superioară, cu atât mai mult la „Instanța supremă”, care este Dumnezeu. Este mai ușor să nu te gândești la Dumnezeu, pentru că atunci ai impresia că poți să faci orice și poți să îți împlinești toate poftele! Cam așa arată învățătura, cultura și civilizația contemporană, lumea de acum. Este desfigurată, bineînțeles, însă nu trebuie să ne mire, pentru că necredință, suspiciune și îndoială au existat dintotdeauna.

Mulți dintre cei credincioși se întreabă de ce unii oameni aleg să nu creadă și cum poate Dumnezeu să îl lase pe om să meargă pe această cale a îndoielii și a negării. Cum poate Dumnezeu să îngăduie să fie batjocorit, să nu-I fie recunoscută măreția și să I se nesocotească dragostea Sa față de oameni? Răspunsul este foarte simplu! Dumnezeu nu ne-a creat ca pe niște robi, ci ne-a dăruit libertatea deplină: să fim cu El sau să Îi întoarcem spatele, să fim credincioși și să menținem legătura de taină cu Dumnezeu sau să Îl ignorăm, prefăcându-ne și trăind ca și când Dumnezeu nu ar exista și viețuind ca și cum El nu ar vedea tot ceea ce se întâmplă. Nimic mai amăgitor decât așa ceva! Iar tot omul care astfel gândește și lucrează, dovedește că a căzut în plasa „celui rău”, care aceasta și dorește! Ca omul să simtă mai mult absența lui Dumnezeu decât prezența Lui, ceea ce este o imposibilitate, și să își dorească să nu fie Dumnezeu de față, ca să poată să facă orice.  

Preasfinția Sa le-a mai explicat credincioșilor prezenți că, deși atitudinea omului contemporan înaintea minunilor și binecuvântărilor lui Dumnezeu revărsate asupra lui este adesea rece și poate chiar ostilă, Dumnezeul nostru este Dumnezeul iubirii și al iertării, iar reacția lui Dumnezeu nu este una vindicativă sau defensivă, ci dimpotrivă. Cu toate că noi, oamenii, așa știm să ne comportăm, nerecunoscători și nemulțumitori, Dumnezeu ne iubește. Dumnezeu ne îngăduie și așteaptă să ne întoarcem la El. Dumnezeu nu vrea de la noi jertfe, bani, onoare și slavă pe care să I-o aducem, căci oricât ne-am strădui, măruntul nostru efort omenesc nu se poate compara cu Slava în care Dumnezeu este, de unde guvernează lumea și de unde pe toate le vede! Chiar dacă Dumnezeu îngăduie să se întâmple multe rele în lume, face aceasta pentru a se arăta, la momentul potrivit, puterea, autoritatea și atotputernicia Sa!

La sfârșitul programului liturgic, Părintele Marian Vasile Popa, protopopul Beiușului, a rostit un cuvânt festiv în care a mulțumim Preasfințitului Părinte Sofronie pentru vizita pastorală efectuată în protopopiatul Beiușului, pentru frumoasa slujire arhierească și pentru cuvântul de învățătură ziditor pentru sufletele slujitorilor și ale credincioșilor prezenți.

De asemenea, Părintele paroh Claudiu Liberț și-a manifestat recunoștința față de Ierarhul locului pentru binecuvântarea arhierească pe care a adus-o credincioșilor filiei Moțești, zi de aleasă bucurie duhovnicească. Nu este deloc întâmplătoare vizita pastorală a Întâistătătorului Eparhiei Oradiei în mijlocul acestei comunități dreptmăritoare, ci o frumoasă încununare a celor două decenii de la târnosirea lăcașului de cult al filiei. Cu acest prilej, părintele paroh a oferit Preasfinției Sale, ca semn al prețuirii, o frumoasă icoană ce o înfățișează pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu dimpreună cu Pruncul Hristos, cea pentru care, în zilele acestea, întreaga Biserica binecredincioasă se nevoiește în postire și rugăciune.

Diac. Andi Constantin Bacter