Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Drapelul Naţional al României sfințit și arborat la Oradea

Drapelul Naţional al României sfințit și arborat la Oradea

La Oradea, Ziua Drapelului Național, 26 iunie 2020, a fost sărbătorită la Catedrala Adormirea Maicii Domnului, biserica cu lună din Oradea și la Primăria Municipiului Oradea, ceremonia fiind organizată de către comandamentul Garnizoanei Oradea.

Cu binecuvântarea și în prezența Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, preotul capelan al Garnizoanei Oradea a oficiat slujba de sfințire a drapelului tricolor pe soleea bisericii, de față fiind și oficialități civile și militare, dar și credincioși din municipiul Oradea.

Apoi, s-a format o procesiune de la vechea catedrală până în fața Primăriei Oradea unde au fost rostite alocuțiuni referitoare la Ziua Drapelului Național de către Domnul Dumitru Țiplea, prefectul județului Bihor și Domnul Lect. Univ. Dr. Radu Romînașu de la Universitatea din Oradea. A urmat binecuvântarea drapelului național și înălțarea sa pe catarg, fiind intonat Imnul național al României.

Ceremonia s-a încheiat cu defilarea detașamentului de onoare constituit din fanfara Școlii de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră Oradea.

 

Pr. Cristian Rus