Duminica a doua din Postul Paștilor la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea
În cea de-a doua Duminică din Sfântul şi Marele Post al Păresimilor, a Sfântului Grigorie Palama, 8 martie 2015, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea, cel mai mare aşezământ monahal de monahii din cuprinsul Episcopiei Oradiei, dar şi din întreaga Câmpie de Vest, Preasfinţia Sa săvârşind Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, în prezența obștii monahale a Mănăstirii „Sfânta Cruce” și a unui mare număr de credincioși.
După citirea celor două pericope evanghelice rânduite, de la Sfinţii Apostoli și Evanghelişti Marcu şi Ioan, Chiriarhul Oradiei a rostit o predică deosebit de bogată în conţinut, în care a tâlcuit învăţăturile duhovniceşti ce se desprind din acestea, subliniind legătura dintre textele scripturistice şi teologia Sfântului Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului:
„Îl vedem pe Mântuitorul Iisus Hristos, în cea dintâi pericopă evanghelică de astăzi, vindecând pe slăbănogul din Capernaum, fiindu-I milă de acest om care suferea şi era bolnav, căruia îi iartă păcatele şi pe care îl vindecă de neputinţa sa, descoperindu-Se nouă că El este, aşa cum a spus despre Sine în a doua pericopă evanghelică citită acum, Păstorul cel bun, Care Îşi pune viaţa pentru oile Sale. Dar nu doar viaţa, ci şi reputaţia, dacă putem spune aşa, căci nu Se sfieşte, ştiind cât de învârtoşaţi în respectarea Legii în litera ei erau fariseii, nu are nici o reţinere în gândul pe care Îl are, de a spune şi de a mărturisi, cu voce tare, înaintea tuturor, că îi iartă păcatele, chiar dacă El, Dumnezeu fiind, ar fi putut nu doar să gândească aceasta, ci chiar să îi transmită inimii slăbănogului că îi iartă păcatele. A vrut, însă, să Se descopere pe Sine, indirect, de faţă cu toţi, că El este Fiul lui Dumnezeu, prin cuvintele: «ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ».”
„El este Fiul lui Dumnezeu şi Singurul şi Adevăratul Arhiereu, aşa cum am auzit din cea de-a doua pericopă evanghelică, Care iartă păcatele oamenilor. De altfel, şi în Sfânta noastră Biserică, la Sfânta Taină a Spovedaniei, nu preotul duhovnic este cel care iartă păcatele şi le dezleagă, chiar dacă formula încetăţenită rostită la sfârşitul spovedaniei aceasta este: «Iar eu, nevrednicul preot şi duhovnic, cu puterea ce-mi este dată, te dezleg de toate păcatele tale, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.», ci prin Duhul Sfânt, sfinţiţii slujitori, care au fost aleşi în Biserică pentru a fi slujitori ai Sfintelor Taine ale Domnului, pot săvârşi rânduiala de dezlegare a păcatelor şi de transmitere a iertării, care, însă, nu vine de la ei, ca persoane umane, căci noi toţi suntem păcătoşi, oameni fiind, ci puterea aceasta vine de la Dumnezeu, Singurul Care vindecă, Care dezleagă şi Care iartă.”
„Pentru ca să putem noi, cu puterile noastre omeneşti, limitate, să trecem dincolo de limitele Legii celei vechi, dincolo de puterea limitată de înţelegere a fariseilor şi să nu fim ca şi fariseii, avem nevoie ca inimile noastre să fie pătrunse de harul Duhului Sfânt şi avem nevoie să fim schimbaţi duhovniceşte, din oameni vechi, păcătoşi, în oameni noi, ai harului, în cei chemaţi la mântuire, pentru că, şi aici facem referire la cea de-a doua pericopă evanghelică de astăzi, Mântuitorul Iisus Hristos spune că mai are şi alte oi, care nu sunt din staulul acesta. Dar cine sunt aceste alte oi, ca să fie o turmă şi un păstor? Este vorba, cumva, despre faptul că noi, creştinii, suntem împărţiţi în mai multe confesiuni şi în mai multe Biserici şi nu avem unitate? În această pericopă evanghelică nu este vorba despre aşa ceva. Aici este vorba, pentru că suntem înainte de întemeierea Bisericii, despre poporul Legii celei vechi şi poporul cel nou. Oile către care se adresează Domnul Hristos, în primul rând, sunt oile pierdute ale casei lui Israel. El vine ca Păstor al poporului Legii celei vechi, dar spune că mai are şi alte oi, acestea fiind oile dintre neamuri, dintre păgâni, cum a fost şi poporul nostru, chemat de la păgânism, de la idolatrie, la credinţa în Singurul, Unul şi Adevăratul Dumnezeu. Aşadar, este vorba de unitatea neamului omenesc, căci Mântuitorul Iisus Hristos vine să aducă mântuirea nu doar pentru israeliţi, ci pentru toţi urmaşii lui Adam. Turma cea nouă este Biserica Creştină, Biserica lui Hristos, iar Păstorul este Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos”, a arătat Ierarhul.
„Teologia schimbării la faţă, a transfigurării, stă la baza operei teologice a Sfântului Grigorie Palama, mare dascăl al Bisericii şi ierarh, care ne învaţă că putem ajunge, încă din viaţa pământească, la cunoaşterea Dumnezeului Celui Viu şi Adevărat, prin energiile dumnezeieşti necreate care ţâşnesc din Dumnezeu şi care au strălucit în Domnul nostru Iisus Hristos. Prin energiile dumnezeieşti necreate, despre care a scris Sfântul Grigorie Palama, Mântuitorul Iisus Hristos l-a vindecat pe slăbănogul din Capernaum. De aceea, în cuvintele simple ale Sfintei Evanghelii, Biserica ne pune înainte în această duminică o teologie adâncă, profundă, învăţătura de credinţă a frumuseţii şi splendorii Bisericii noastre Ortodoxe, Biserica slavei, pentru că în Biserica Ortodoxă teologia cea adevărată privitoare la energiile dumnezeieşti necreate este nu doar propovăduită, mărturisită, ci trăită în viaţa duhovnicească de zi cu zi a Bisericii.”
În cadrul slujbei, la Ectenia pentru cei adormiţi, au fost pomeniţi toţi ierarhii care au arhipăstorit de-a lungul vremii în ţinutul Bihorului, trecuţi la cele veşnice.
Mănăstirea „Sfânta Cruce” este o adevărată oază duhovnicească pentru toţi pelerinii care îi trec pragul, dar mai ales pentru locuitorii municipiului Oradea. Edificarea Mănăstirii „Sfânta Cruce” a început, din voia lui Dumnezeu, în anul 1992, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Episcopului de pie memorie Dr. Vasile Coman al Oradiei, lucrările fiind încredinţate monahiei Mina Bădilă. Dacă în anul 1993 a fost adusă aici, din satul Corbeşti, judeţul Bihor, prima bisericuţă de lemn, monument istoric, cu hramurile „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi „Cuvioasa Parascheva”, datând de la începutul secolului al XVIII-lea, de-a lungul timpului au fost zidite în incinta aşezământului monahal, pe lângă numeroase corpuri de chilii şi clădiri anexe, o biserică mare de zid cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, dar şi alte patru paraclise cu diferite hramuri, în total şase sfinte altare, toate fiind târnosite, în ultimii ani, de Preasfinţitul Părinte Episcop Sofronie al Oradiei. În cei douăzeci și trei de ani de existență a mănăstirii, și obștea așezământului monahal a sporit mereu, în prezent numărând 70 de viețuitoare.