Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Duminica a șaptea după Paști. În așteptarea Pogorârii promise, meditând la Unitatea Duhului

Duminica a șaptea după Paști. În așteptarea Pogorârii promise, meditând la Unitatea Duhului

În cea de a șaptea Duminică după Praznicul praznicelor, 16 iunie 2024, când Biserica întreagă este îndemnată la aducerea aminte a providențialului eveniment de la Niceea anului 325, când, la convocarea inspirată a Sfântului Împărat Constantin cel Mare, 318 Sfinți Părinți – adunați de la mari depărtări și încă „semnele biruinței”, rănile prigoanelor, purtând – s-au adunat în vederea stabilirii Crezului fundamental și comun al creștinilor de pretutindeni, întru unitatea Duhului Sfânt și discernerea Adevărului revelat de meșteșugirile înțelegerii omenești.

La această prăznuire pregătitoare pentru Sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în biserica Parohiei Salonta I, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Tematica pericopei evanghelice – Rugăciunea lui Iisus (Ioan 17, 1-13) – a vizat importanța Unității Bisericii, pentru care Domnul Hristos S-a rugat să reflecte și să tindă spre aceeași armonie precum cea a Preasfintei Treimi, a Comuniunii Supremei Iubiri. Urmând acestei solemne evocări ioaneice, Chiriarhul locului a tâlcuit înțelesurile de taină ale fragmentului din Rugăciunea Domnului Hristos, care va să se împlinească în mod virtual la zece zile după Înălțarea Sa la Cer, când harul Duhului Sfânt va încununa Lucrarea Salvatoare a Dumnezeului Treimic, odihnindu-Se în lăuntrul Sfinților Ucenici și Apostoli ai Domnului.

În incipitul omiliei sale, Ierarhul a vorbit despre condiția creștinului – de la Înălțarea Domnului și Pogorârea Duhului și până la sfârșitul veacurilor –,de contemplare ghidată de Părinții Bisericii și așteptare activă a Întoarcerii Fiului lui Dumnezeu, exprimată simbolic de această Duminică premergătoare a Cincizecimii celei Noi. În Duminica a șaptea după Sfintele Paști – la fel cum odinioară, la crearea lumii, în a șaptea zi, în ziua de sabat, Dumnezeu S-a odihnit – Îl contemplăm pe Fiul lui Dumnezeu Înomenit, pe Dumnezeu-Omul, la a Cărui Sfântă Răstignire ne-am închinat, a Căruit Sfânta și Luminată Înviere ne-a umplut sufletele și la a Cărui Înălțare la Ceruri ne-am umplut cu toții de speranță, dar Îl lăudăm și pe Tatăl, Care L-a trimis pe Fiul în lume ca să ne mântuiască, și Îl așteptăm pe Duhul Sfânt, Care vine și continuă Lucrarea Mântuitorului. Mai mult decât atât, Duhul Sfânt Îl face prezent în viața de Taină a Bisericii pe Domnul Iisus Hristos, prin Sfintele Taine și, în special, prin Sfânta Împărtășanie. Prin Duhul Sfânt, Mielul lui Dumnezeu Se jertfește permanent și Dumnezeu lucrează permanent pentru mântuirea noastră. Duminica a șaptea ne pregătește, astfel, pentru Duminica a opta, însă nu literal, pentru Duminica ce vine, Duminica și Sărbătoarea Rusaliilor, ci suntem în răstimpul mistic de la Înălțarea la Ceruri a Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt al contemplării Domnului nostru Iisus Hristos, prezent în Slava Tatălui și aici, împreună cu noi, pregătindu-ne pe toți pentru Ziua a Opta, Duminica a Opta, Ziua Învierii, pentru viața cea veșnică.

Chemarea la Unitate n-a vizat doar poporul ales de Dumnezeu în vechime, la fel cum nu este dedicată doar Bisericii lui Hristos de acum, ci este adresată întregii umanități, Unitate pe care Noul Israel trebuie să o propovăduiască, însă mai întâi prin propria trăire și asumare, abia apoi prin cuvânt. Ca să putem să ne bucurăm așa cum se cuvine de marele dar al lui Dumnezeu, suntem chemați cu toții, umanitatea întreagă, la unitate, prin Duhul Sfânt. Să nu uităm că, la Cincizecime, Apostolii, care nu erau oameni foarte învățați, din darul lui Dumnezeu, au propovăduit Evanghelia în toate graiurile și limbile celor aflați în pelerinaj la Ierusalim, iudei și prozeliți. În Unitatea oferită de Duhul Sfânt nu mai există diferențe între noi, pentru că Dumnezeu nu S-a întrupat ca să salveze doar pe urmașii lui Israel, ci a venit pentru Adam și pentru toți urmașii lui, pentru toate popoarele Terrei. Chemarea la unitate nu se face prin sloganuri sau metode administrative, ci Unitatea la care face trimitere Domnul Iisus Hristos la Cina cea de Taină și care a fost apărată de Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea este Unitatea Duhului Sfânt, Unitatea Spirituală, Unitatea Bisericii, garantată prin pacea oferită de Fiul. De aceea, lumea de astăzi se poate întreba, pe bună dreptate, cum venim noi să propovăduim iubirea, iertarea și unitatea, când nu suntem în stare de unitate între noi? O astfel de Duminică are darul de a ne pune pe gânduri, ca să începem să lucrăm cu puterile noastre smerite pentru liniștirea duhurilor luptătoare, schismatice, care vor cât mai multe rupturi în Unitatea Bisericii. Așa este, ajută mult și implicarea socială, marșurile pentru pace și determinarea de a împărți pacea și de a milita pentru ea, însă, dragii mei, mai mult ajută rugăciunea! Este rugăciunea smerită pe care o așternem înaintea Domnului Păcii, pe Care-L implorăm să pacifice inimile noastre, ale oamenilor. Toate războaiele mari încep cu cele mici, iar pe cele mici le avem cu toții de purtat în inima noastră, unde duhurile rele caută mereu să ne întoarcă de la Dumnezeu și să ne canalizeze energiile și preocupările spre griji exterioare, spre lucruri mărunte și inutile.

În ultima parte a predicii, Ierarhul i-a invitat pe toți cei prezenți să practice Rugăciunea inimii, pe cât de simplă, pe atât de profundă și înălțătoare, ale cărei cuvinte sfinte și sfințitoare sunt menite să unească indisolubil întreaga Biserică a lui Hristos într-un gând și o cugetare, o gură și o inimă, spre liniștirea firii și unitatea întru Duhul Sfânt a celor ce așteaptă de la Dumnezeu mai mult decât ajutorul imediat în cele ale lumii. În perioada pascală în care ne aflăm, se cuvine să reaflăm vocația noastră de creștini, iar Duminica Unității Bisericii în care ne aflăm ne îndeamnă să nu uităm să ne rugăm pentru Unitatea întregii lumi, pentru refacerea unității oamenilor, ceea ce se poate realiza numai prin rugăciunea stăruitoare către Cel Care S-a întrupat pentru noi oamenii și a noastră mântuire. Aceasta o putem facem prin toate rugăciunile pe care le învățăm încă de mici, însă mai ales prin Rugăciunea cea simplă și ușoară, prin care Îl chemăm pe Cel Proslăvit, pe Cel Căruia I S-a dat toată puterea în cer și pe pământ, pe Cel Care este cu noi până la sfârșitul veacului, pe Cel Care Se întoarce în Slavă ca să-Și inaugureze cu putere Împărăția, pe Domnul Păcii și al Unității Bisericii Lui, pe Domnul nostru Iisus Hristos; prin aceste simple cuvinte, ușor de reținut și de învățat în orice limbă a lumii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul! Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi! Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi și lumea Ta! Doamne, Iisus Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi și toată lumea Ta! Este o rugăciune care, să știți, se zice necontenit; nu doar în mănăstiri și la Muntele Athos, ci pe toate meridianele globului, pentru că peste tot sunt creștini care se roagă și a căror inimă se liniștește prin rugăciune și care și-au stins ambițiile lumești și care își întorc spatele la ispitele de mărire, de glorie lumească trecătoare, așteptând vederea Slavei lui Dumnezeu.

Sfârșitul programului liturgic a fost marcat de cuvântări ocazionale, a Părintelui Călin-Ovidiu Popa, Protopopul Tincăi, și a Părintelui paroh Ionel Chira, care este și cadru universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din Oradea. De asemenea, Episcopul Oradiei a mai adresat un cuvânt de binecuvântare, îndemnându-i pe părinți, în contextul evaluărilor și examenelor școlare, să investească mai mult timp, energie și afecțiune în relația cu copiii și cu tinerii. Altminteri, alternativa croită de inteligența artificială va fi cea care va înlocui într-un mod nefericit și generator de dependențe ceea ce părinții ar fi trebui să ofere.

pr. Andi-Constantin Bacter