În apropierea tot mai entuziasmantă și dătătoare de har  a Sărbătorii celei Mari a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, am mai trecut pe sub bolta de Lumină a unui nou popas duminical, Duminica Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, 15 decembrie 2024, când Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Borod, Protopopiatul Oradea.

După evocarea Pildei celor poftiți la cină (Luca 14, 16-24) prin mijlocirea rostirii liturgice a cuvântului evanghelic, Chiriarhul Oradiei a limpezit pentru credincioșii prezenți înțelesurile subtile, simbolice și teologice, ale parabolei hristice, de unde se desprinde un adevăr înduioșător pentru umanitate: prețuirea și familiaritatea totală pe care Însuși Dumnezeu vrea să le aibă în raport cu fiecare dintre noi; așteptând, bineînțeles, răspunsul de la capătul celălalt al invitației dumnezeiești Acasă, la Cină.

În partea de început a omiliei, Preasfinția Sa a vorbit despre sensul profund al împlinirii persoanei umane, descoperit de Domnul Hristos cu multă discreție, printr-o invitație greu de pătruns cu mintea noastră: cordiala familiaritate cu Dumnezeu, pe cât de maiestuoasă, pe atât de firească. Pregătirea pentru Sărbătoarea Nașterii Domnului ne ajută să ne amintim care este, de fapt, scopul vieții noastre. Domnul Hristos n-a venit degeaba în lume, ci a venit pentru noi, iar scopul vieții noastre este de a fi împreună cu El moștenitori ai Împărăției cerurilor. Pericopa evanghelică pe care am ascultat-o, de fapt, ne arată adevăratul scop al oamenilor. Cina este un simbol, o metaforă. Pentru o familie – atât în sensul actual al cuvântului, dar mai ales în sensul biblic și străvechi –, cina este momentul de la sfârșitul zilei, când toată familia se adună la masă, în rugăciune. Pentru că oamenii, creați după Chipul lui Dumnezeu, dintotdeauna au avut, chiar și atunci când s-au rătăcit, conștiința că nu sunt singuri și că viața lor n-a venit de nicăieri. Momentul cinei, al adunării întregii familii, este momentul recunoștinței pentru ziua care a trecut și, totodată, pentru împărtășirea din bunătățile pământului, din roadele lui, dar, bineînțeles, toate, preamărindu-L pe Dumnezeu. Ceea ce vrea să ne transmită Mântuitorul Hristos aici este mai mult decât o simplă cină. Este vorba despre ceea ce Dumnezeu-Tatăl a pregătit pentru noi. Taina aceasta, la care Dumnezeu ne cheamă, Cina Împărăției Sale, în care suntem poftiți cu toții, este Planul lui Dumnezeu pentru noi, oamenii: să ne bucurăm de viața cea veșnică, în Lumina Lui, în Comuniunea cu Dumnezeu.

Este cât se poate de limpede că imaginea împreună-cinării cu împăratul face trimitere la dimensiunea euharistică a Sfintei Liturghii, cum, la fel de lămurit, dincolo de Steaua binevestitoare, de magi, de păstori și celelalte coordonate ale Sărbătorii Nașterii Domnului, simțim și vedem cu ochiul duhovnicesc tainicele ei semnificații pascale.  Ce serbăm noi la Crăciun, dragii mei? Nașterea după Trup a Celui Întâi-Născut din morți. Este o legătură puternică, de nezdruncinat, între Sărbătoarea Nașterii Domnului și Învierea Sa, între Sfântul Crăciun și Sfintele Paști. De aceea, Sărbătoarea Crăciunului are un puternic caracter pascal. Noi, la Crăciun, nu serbăm pur și simplu Nașterea Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu Înomenit, Mesia cel mult așteptat. Dar Cine este Mesia? Nu un eliberator dintr-o robie pământeană, un împărat pământesc, ci Eliberatorul nostru din moarte, Împăratul cerurilor. Cina din împărăție este Cina din Împărăția cerurilor, unde Cel Întâi-Născut din morți, prin Sacrificiul Său pe Cruce și credința noastră în Moartea și Învierea Sa, ne cheamă să fim moștenitori împreună cu El ai acestei Împărății a cerurilor. Este o Împărăție care, deși încă nu este prezentă cu putere, este deja aici, îndeosebi prin Sfânta Liturghie, care este icoana Împărăției cerești. Cum începem fiecare Dumnezeiască Liturghie? Cu Binecuvântarea cea Mare: „Binecuvântată este Împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh!” De aceea, la Nașterea Domnului, nu ne strângem pur și simplu în jurul Pruncului Fecioarei culcat în iesle, ci acolo, în iesle, înfășat în scutece, Îl contemplăm pe Cel învelit în Giulgiu, pogorât în Mormânt, dar Care nu poate fi ținut captiv de moarte, pentru că este Fiul lui Dumnezeu!

Odată ce am priceput câte ceva din dragostea atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu, ajungem să înțelegem că invitația Lui este prioritară înaintea tuturor grijilor noastre cotidiene, iar declinarea, oricât de politicoși am fi, ne costă veșnicia. Și care este răspunsul nostru la invitația lui Dumnezeu? Judecați și singuri, pentru că în pericopa evanghelică, ce începe prin invitația la cină, este prezent și răspunsul celor invitați: refuzul politicos. Invitația continuă spre cei marginalizați: spre săraci, spre neputincioși, spre cei însingurați care nu mai au pe nimeni. Și tot mai este loc! Apoi, merge către marginile lumii, către marginile pământului, pentru că toate popoarele sunt chemate la cină. Nu este un popor mai vrednic ca altul și nici întâietate înaintea lui Dumnezeu, în dragostea Sa față de toți și față de toate. Și tot mai este loc! De ce? Pentru că deși invitația este pentru toți și este gratuită – nu ni se cere plată, nici ținută și nici etichetă –, totuși, noi, oamenii, răspundem invitației politicoase, generoase, necondiționate a lui Dumnezeu cu propriile noastre neputințe. Arătăm astfel, de fapt, unde ne este inima. Căutăm paradis terestru? Pe acesta îl vom primi. Vrem fericire aici? O curmă moartea. Ne limităm la ce adunăm, la prosperitatea de aici? Pe asta o căpătăm, dar e perisabilă și trece. Așa cum s-au stins toate marile civilizații. Dar noi nu mai avem timp și nici dorință să citim istorie, nici să învățăm din lecțiile ei pentru ca să ne înțelepțim și să vedem ce avem noi de făcut. De ce? Ne considerăm suficient de inteligenți și suntem autosuficienți. Nu mai avem nevoie de Dumnezeu să ne mântuiască, știm noi mai bine. Nu avem nevoie de Dumnezeu să ne schimbe viața, pentru că suntem noi gata să schimbăm viața noastră și pe a altora, dacă se poate și cu forța, prin violență. Din păcate, ne-am cam obișnuit să ne credem conducători, stăpâni și satrapi. Nu mai avem respect unii față de alții, ne desconsiderăm, ne umilim, ne batjocorim și ne defăimăm, toate, pentru că ne-am înstrăinat de Dumnezeu. Pentru că nu mai avem ochi pentru cei bolnavi care suferă, pentru săracii de lângă noi, ci urmărim prosperitatea noastră imediată și deplină, iar Dumnezeu așteaptă mult mai mult de la noi.

La finele dumnezeieștii slujbe, Părintele paroh Florin-Teodor Ardelean a adresat mulțumiri și și-a manifestat recunoștința față de Ierarhul Oradiei, care, prin slujirea arhierească, a pregătit comunitatea euharistică a Borodului cum nu se putea mai frumos pentru Marea Sărbătoare a Nașterii Domnului.

La final, Chiriarhul locului a ținut un cuvânt festiv în care i-a binecuvântat și i-a felicitat pentru frumoasa comuniune de rugăciune pe care a resimțit-o în parohie și pentru admirabilele colinde tradiționale pe care copiii, alături de grupul de bărbați al enoriei, le-au cântat cu atâta bucurie, în graiul specific al locului.

pr. Andi-Constantin Bacter