În Duminica dinaintea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, care, anul acesta, s-a întâmplat să fie chiar ziua binecuvântată a Ajunului Crăciunului, 24 decembrie 2023, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei Mari, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, înconjurat de soborul catedral.

Preafrumoasa lectură evanghelică din această sfântă zi, cele dintâi douăzeci și cinci de versete din Evanghelia Sfântului Matei, ne-a vorbit despre „Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam”, Care este mai întâi de toate Fiul lui Dumnezeu, născut după trup și prin lucrarea Sfântului Duh din Preacurata Fecioară Maria și ocrotit de Sfântul și Dreptul Iosif – împlinirea promisiunii divine și a glasului dumnezeiesc al vechilor Profeți. După evocarea pasajului mateian, Ierarhul cetății orădene a rostit o meditație duhovnicească, vorbindu-le credincioșilor prezenți despre venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, Cel Care Se oferă și ne oferă o lume mai bună, lumea lui Dumnezeu, oglindită în mod nedeplin de Biserica Sa cea sfântă.

În deschiderea predicii, Ierarhul a evidențiat starea de așteptare febrilă a venirii lui Mesia, a Mântuitorului unei umanități aflate în cădere liberă, pe care o trăiau cu apăsare fiii poporului ales, mai mult sau mai puțin conștienți de misiunea extraordinară pe care o aveau de împlinit nu doar pentru ei, ci pentru întreaga omenire.  În această Duminică ne aducem aminte de mulțimea generațiilor care au trebuit să treacă, până când Fiul lui Dumnezeu să Se întrupeze. Era necesar ca poporul, care ajunsese în umbra morții, nu din voia lui Dumnezeu, să iasă de acolo înapoi la lumină. Dar aceasta nu se putea fără ajutorul și intervenția directă a lui Dumnezeu în Creația Sa căzută, prin căderea omului. Mântuirea de întuneric și moarte vine din lucrarea tainică și voia lui Dumnezeu, Care-L trimite în lume pe Fiul, în Duhul Sfânt, să Se facă Om din sângiurile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Cel Care scoate umanitatea din întunericul morții. Aceasta vrea Dumnezeu, să pună capăt morții! De aceea, era nevoie ca Însuși Dumnezeu, prin Fiul Său, să intervină în Creație și să aducă mântuirea; însă nu cu forța. Dumnezeu a dat fiecăruia libertatea de a alege ce dorește să facă cu viața sa. E necesar ca noi să vrem mântuirea. Dacă refuzăm mântuirea, dacă-L refuzăm pe Cel Care este Viața, se lipsește de ea și îmbrățișează moartea. 

Momentul nașterii hristice ilustrează cât se poate de limpede dizolvarea oricărei bariere sau frontiere între lumea noastră și lumea lui Dumnezeu, „zidul despărțiturii” fiind topit de „iubirea nebună” a lui Dumnezeu pentru lumea înnebunită de bezna înstrăinării de Bine, Frumos și Adevăr. Lumea lui Dumnezeu este o desăvârșită Împărăție, însă cuvintele sunt sărace pentru a reda ce este în lumea lui Dumnezeu, în lumea Sfinților Săi, unde Sfinții Îngeri și oamenii mântuiți Îl preamăresc pe Dumnezeu în imne de bucurie, pe care noi, aici pe pământ, nu le auzim; ele întrec orice muzică terestră, oricât de aproape ar ajunge de perfecțiune, imnele cerești sunt infinit mai frumoase, mai armonioase, extraordinare. Prin venirea în lume a Fiului Său, lumea lui Dumnezeu a coborât deja pe pământ. Fiul Său a venit în lume să întemeieze Biserica, prin Jertfa Sa pe Cruce, aducând mântuire lumii și omului. Biserica, însă nu ca instituție divino-umană, așa cum, în mod scolastic, se învață în școlile teologice, nu ca și construcție, ca ziduri, ci Împărăția cea nevăzută care se lucrează în noi, creștinii, prin creșterea în noi a voii și bunătății lui Dumnezeu și prin scăderea în noi a întunericului și omorârea morții noastre. Transformarea noastră aduce în noi lumea lui Dumnezeu, iar insulele de libertate cerească, ce sunt reprezentate de Biserică pe pământ, aduc lumină întregii lumi. De aceea, lumea de aici nu este întru totul stricată și rea, pentru că în ea lucrează Dumnezeu prin Sfânta Biserică, prin Duhul Său Cel Sfânt, prin Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, unde, prin împărtășirea cu Sfintele și Preacuratele Taine ale lui Hristos, ne sfințim și ne transformăm. Așa cum Pâinea și Vinul se preschimbă în Trupul și Sângele Domnului, așa și viețile noastre se schimbă prin creștere duhovnicească, de la Botez și până când închidem ochii, pentru ca dincolo să mergem unde Dumnezeu ne-a gătit loc.

Întăriți fiind de Duhul ziditor al Bisericii lui Hristos, Ierarhul a conchis prin a le adresa celor prezenți îndemnul hristic de a fi și a rămâne soli ai păcii și ai dragostei lui Dumnezeu, în fața unei lumi ispitite de război și de ură. Trăim într-o lume din ce în ce mai complicată, o lume post-modernă. Unii au mers mai departe și au numit-o post-creștină, alții spun că este o lume post-adevăr și, recent, am citit un alt diagnostic al lumii de astăzi, lumea post-normală. Într-adevăr, lumea noastră a luat-o razna. Nu este lumea lui Dumnezeu acolo unde oamenii se sfâșie între ei, unde se batjocoresc și se defăimează. Lumea de astăzi ne dă lecții de răutate, de fratricid, de nebunie. Asta nu e lumea lui Dumnezeu. Însă lucrurile nu sunt pierdute, pentru că în această lume, aflată în derivă, Dumnezeu lucrează! În primul rând, El lucrează prin Sfânta Sa Biserică! Oricât de păcătoși și nevrednici am fi, Dumnezeu lucrează și ne preface și pe noi din oameni trupești în oameni duhovnicești, lucrând în marele laborator al lumii, pregătind-o pentru învierea cea de obște, pentru întoarcerea în Slavă a Celui Care, în urmă cu două mii de ani, S-a născut smerit în ieslea Betleemului. De aceea, noi trebuie să fim pregătiți acum pentru sărbătorirea venirii celei dintâi și, în orice clipă, deoarece pentru oricare dintre noi poate suna goarna, să fim pregătiți și pentru întâlnirea cu Cel Care vine și, totodată, este prezent, aici, nevăzut, în Sfântă Biserica Sa. Rămâne să deschidem larg porțile sufletelor noastre, zdrobind egoismul din noi, pentru a lăsa pe Cel blând și smerit, umil și proslăvit, pe Domnul Iisus Hristos, Arhiereul sufletelor noastre, să stăpânească acolo, să guverneze peste inima noastră, să împărățească peste viața noastră. El, Domnul și Împăratul. Așa cum, nevăzut, este Domnitor peste Împărăția Sa, care vine, care se apropie, care este deja aici, care va străluci cu slavă multă și în care este loc pentru toată lumea. Este momentul, pentru noi, să fim mai convingători cu cei care și-au pierdut speranța, vestindu-le că Domnul vrea să ne salveze și să ne mântuiască.

Pr. Andi-Constantin Bacter