În Duminica după Botezul Domnului, 8 ianuarie 2023, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul obștii Mănăstirii Izbuc, unde, în catholiconul închinat Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic și Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în sobor de ieromonahi, preoți, ierodiaconi și diaconi.

În prefața sfintei slujbe, Chiriarhul meleagurilor bihorene a hirotesit pe diaconul Florin-Radu Ilea întru arhidiacon. De asemenea, Preasfinția Sa a oferit Protosinghelului Antonie Vaș, economul Mănăstirii Izbuc, Părintelui Emanuel-Florin Ianc de la Parohia Mihai Bravu - Protopopiatul Marghita, Părintelui Mircea-Nicolae Ianc, preot coslujitor la Catedrala Episcopală și gestionar la magazinul bisericesc „Diecezana” din Oradea al Episcopiei noastre, precum și noului arhidiacon Florin-Radu Ilea Ordinul eparhial „Episcop Roman Ciorogariu” pentru clerici.

După citirea pericopei evanghelice rânduite acestei Duminici (Matei 4, 12-17), în care ni s-a adus în atenție momentul apropierii morții Sfântului Înaintemergător și începutul propovăduirii Domnului Hristos, Ierarhul cetății Oradiei Mari a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, subliniind iubirea nemărginită a lui Dumnezeu față de umanitatea adamică „înjugată” cu moartea și căreia îi oferă în schimb „jugul cel bun” și mântuitor al Fiului Său.

În deschiderea predicii, Preasfinția Sa a evidențiat smerenia absolută a Domnului Iisus Hristos, Cuvântul creator al lui Dumnezeu, reflectată în Arătarea Dumnezeiască de la Iordan, o veritabilă Epifanie a Iubirii dumnezeiești care ne arată și nouă care este măsura adevăratei iubiri. În sărbătoarea Bobotezei, Dumnezeu Se arată, Se descoperă ca Iubire, față de Care se cuvine să aducem recunoștință. Nu este orice fel de iubire, nu așa cum o înțelegem noi, oamenii. Noi avem multe paliere de înțelegere a iubirii, o înțelegere care s-a pervertit și am ajuns să nu mai iubim așa cum ar trebui, cu iubire sfântă, așa cum Dumnezeu iubește; o iubire necondiționată, nepătimașă. Noi iubim doar dacă ni se satisfac anumite pofte, dacă ne fac oamenii bine sau nu. În momentul în care apare ceva care ne supără, gata. Am terminat-o cu iubirea. Suntem gata să pornim „motoarele” urii în viața noastră și să ne răzbunăm, cu atât mai rușinos și scandalos pentru noi, creștinii. Dumnezeu este Iubire, dar nu așa cum o înțelegem noi, ci este Iubirea mântuitoare, salvatoare, totală.

Iubirea Care salvează și mântuiește este chiar Dumnezeul Treimic, Structura Supremei Iubiri, Cel Care „n-a socotit o știrbire” să fie ca unul dintre noi, asemenea lui Adam cel dintâi, fără de păcat, Domnul Hristos îndumnezeind firea omenească, scoțând-o din spirala ființării întru moarte și dând astfel sens vieții și morții noastre prin Viața și Moartea Sa. Omul moare. Viața este secerată. O spune Sfântul Ioan Botezătorul, că securea stă la baza pomului. Pomul este omul și securea este moartea. Vrem sau nu, ea vine. Nu e creată de Dumnezeu, dar este prezentă în Creație. Da, trebuie să murim. Așa este viața noastră, căci așa s-a întâmplat prin Adam, trebuie să murim. Așa s-a întâmplat ca moartea să nu fie sfârșitul, prin Hristos, ci doar o etapă a vieții, o parte a vieții. De aceea, nouă, cei care stăm „în latura și umbra morții”, Lumina Care ne-a răsărit, Domnul Iisus Hristos, ne adresează chemarea să trecem ca poporul israelit odinioară prin Marea Roșie ca pe uscat, din Țara Egiptului, a robiei, în Țara Făgăduinței, trecând și noi prin moarte, din Valea plângerii, din latura și umbra morții, spre Dumnezeu, prin Hristos, spre Cer, acolo unde S-a înălțat și ne așteaptă. Aceasta este dragostea lui Dumnezeu pentru noi. De aceea, trecerea noastră prin moarte să nu fie cu frică sau cu spaimă, ci cu seninătate, în așteptarea învierii și a înălțării în Ierusalimul ceresc, acolo unde Hristos ne așteaptă. Astfel, moartea nu este sfârșitul, ci este „paștele” nostru, este „trecerea” din Valea plângerii spre Împărăția lui Dumnezeu, paștele care ne trece prin moarte spre înviere. 

Concluzionând, Ierarhul i-a felicitat pe pelerinii veniți la mănăstire pentru dragostea, nădejdea și râvna lor față de cele sfinte și înalte ale Bisericii – antecamera Împărăției cerurilor –, însă i-a încredințat de faptul că relația cu Dumnezeu nu se supune principiului „do ut des”, ci Dumnezeu preferă să ne ofere lecțiile de care avem nevoie, mai dulci sau mai amare, pentru a ajunge cât mai aproape de „starea bărbatului desăvârșit”, înțelegând astfel Cine este El și cine suntem noi cu adevărat. Ați venit aici, la mănăstire, de la distanțe mai mari sau mai mici. Ați venit cu sufletele încărcate, cu dureri, cu neputințe, cu probleme, cu boli, cu iminența morții înainte, cu spaimă înaintea celor necunoscute, pentru ca să așezați în fața lui Dumnezeu toată grija voastră, toată boala, toată neputința, toată durerea, toată suferința și toată neînțelegerea pe care le aveți cu privire la viața proprie și a celor din jur, chemând mila și ajutorul Lui. Să nu așteptați să primiți răspunsuri imediate, nici răspunsuri pe care le așteptați. Să nu așteptați soluționarea miraculoasă și spectaculoasă a problemelor voastre, pentru că după cât de departe sunt cerurile de pământ și răsăriturile de apusuri, pe atât de departe sunt căile Domnului de căile noastre și gândurile Lui de gândurile noastre. El altfel vede lumea de cum o vedem noi. Cu iubire. Altfel privește pe făptura Sa față de cum ne privim noi unii pe alții, cu interes, cu gelozie, cu dragoste pătimașă. Dumnezeu nu vrea succesul nostru imediat, aici, pe pământ, ci vrea să ne dăruiască izbăvirea de moarte și viața cea veșnică, prin Fiul Său, a Cărui tainică lucrare o săvârșește în lume, prin Biserică, Duhul Sfânt.

La finele Sfintei Liturghii, Chiriarhul Oradiei a hirotesit întru duhovnic pe Părintele Daniel-Emanuel Bîrneț, slujitor la biserica „Schimbarea la Față a Domnului” de la Schitul Vârtop, dependent de Mănăstirea Izbuc.

În continuare, Ierarhul a oficiat slujba parastasului pentru odihna sufletului mamei Preasfinției Sale, doamna Maria Drincec, trecută în veșnicia lui Dumnezeu la vârsta de 90 de ani, în urmă cu opt zile.

La sfârșit, Arhimandritul Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor și așezămintelor monahale din Eparhia Oradiei și starețul Mănăstirii Izbuc, a rostit un cuvânt ocazional, aducând mulțumiri pentru vizita arhierească și trasmițând gândul de compasiune al obștii călugărești față de adormirea întru Domnul a mult iubitei mame a Preasfinției Sale, o autentică icoană a iubirii creștine și a jertfelniciei materne.

După încheierea alocuțiunii festive, soborul slujitor s-a deplasat la Altarul de vară din incinta mănăstirii, unde a fost săvârșită Taina Sfântului Maslu de obște, după obiceiul împământenit al locului, ca în fiecare primă Duminică din lună să se oficieze această slujbă aducătoare de vindecare trupească și mângâiere sufletească pentru sutele de pelerini care frecventează cu regularitate așezământul monahal.

Pr. Andi-Constantin Bacter