Duminica după Nașterea Domnului la Mănăstirea Izbuc. Doi ani de la mutarea la veșnicele lăcașuri a mamei Ierarhului Oradiei
În cea dintâi Duminică după Sărbătoarea cea mare a Nașterii după trup a Domnului Iisus Hristos, 29 decembrie 2024 – Duminica închinată Sfinților Iosif Logodnicul, David Prorocul și Iacob, rudenia Domnului; dar și o zi în care ne aducem aminte cu inimă zdrobită de cei dintâi „martiri” ai Bisericii lui Hristos, Sfinții 14.000 de prunci uciși din porunca lui Irod, la aflarea celor vestite de magi –, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în catholiconul Mănăstirii Izbuc, în sobor de ieromonahi, preoți, ierodiaconi și diaconi, comemorând, totodată, doi ani de la mutarea în veșnicie a distinsei doamne Maria Drincec, mama Preasfinției Sale, în ultima zi a anului 2022, la Odovania Praznicului Nașterii Domnului.
După citirea pericopei evanghelice rânduite (Matei 2, 13-23), Ierarhul Oradiei a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, în care a vorbit despre caracterul istoric al Întrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, cea din neamul regal al lui David și logodită cu Dreptul Iosif, precum și despre starea malignă în care se afla umanitatea la „plinirea vremii”, realitate oglindită cât se poate de tragic prin miile de copii trecuți prin sabie la porunca tiranului Irod, un chip antihristic ce vedea salvarea lumii în altă cheie decât cea a Adevăratului Mesia. Astăzi se face pomenirea celor 14.000 de prunci uciși de Irod, care se temea de Nou-Născutul Împărat vestit de magi, se temea că îi va lua locul. Și, atunci, ca nu cumva să se înșele el încă o dată, după cum credea că a fost păcălit de magi, pentru ca să se asigure că Îl omoară pe Pruncul născut, Irod dă ordin să fie omorâți toți copiii de parte bărbătească, de doi ani și mai în jos, după timpul pe care îl vestiseră magii. Vărsarea de sânge nevinovat, o dată în plus în istoria umanității căzute – nici prima, nici ultima –, arată de fapt tragedia în care a ajuns omul să trăiască după izgonirea din Paradis, cauzată de neascultarea de Dumnezeu. Drama viețuirii umane în afara Paradisului constă în aceea că omul, stăpânit fiind de nostalgia Paradisului, caută paradisuri false, care se ascund în avere, în putere, în autoritate, cum sunt conducătorii, cei care cred, adesea, că au drept de viață și de moarte asupra supușilor lor. Irod este doar un prototip al umanității căzute, care, pentru a-și consolida puterea vremelnică, nu ezită să recurgă la crimă. Uciderea acestor prunci, ce trimite cu gândul la Rahela prorocită că-și va plânge pruncii, arată că uciderea viza supraviețuirea poporului, însă această crimă în masă nu reușește să suprime viața Celui Care a venit din Cer pe pământ pentru a schimba soarta oamenilor. Pruncul născut în ieslea de la Betleem vine să aducă multă speranță în lume. El vine să schimbe soarta întregii umanități. Da, nu este ucis atunci, însă vine ca să moară, pentru a omorî moartea noastră. Așa se schimbă soarta umanității. Din condamnați la moarte – nu de Dumnezeu, Care n-a creat moartea, ci de mândria noastră prostească și dorința lacomă de a fi ca Dumnezeu, dar fără Dumnezeu –, Hristos, Fiul trimis de Tatăl ca Miel de sacrificiu, ne ridică la viața celei veșnice prin credința în El și urmarea Lui.
Accentele acestei Duminici sunt așezate cu inspirată pedagogie de către Sfinții Părinți ai Bisericii, punctându-se astfel istoricitatea Venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu și continuitatea neîndoielnică a Promisiunilor (binecunoscuta „credincioșie a lui Dumnezeu”) pe care Dumnezeu le-a avut cu Avraam și patriarhii poporului numit cu numele Său, Israel. Domnul Hristos nu vine la voia întâmplării, ci în timpul pe care Dumnezeu l-a hotărât, la „plinirea vremii”. Și vine din familia și poporul pe care Dumnezeu le-a ales. Vine dintr-o familie concretă, să Se facă Om, Om adevărat, în toate asemenea nouă, afară de păcat. Nu ia aparență de Om, ci Om cu suflet și cu trup, dar este Fiul lui Dumnezeu. Vine din neam regal, din neamul lui David – regele lui Israel, dar Se naște în sărăcie. Se naște din Fecioara, cea logodită cu Dreptul Iosif, care mai are și alți frați. Unul dintre aceștia era căsătorit cu o altă Marie, având mai mulți fii, unul dintre aceștia fiind Iacob – numit „fratele Domnului”. De fapt, Iacob este nepotul lui Iosif, care este tatăl adoptiv al Mântuitorului. Fiul lui Dumnezeu Se naște într-o familie evreiască, pentru că acest popor a fost ales de Dumnezeu să fie lumină celorlalte popoare. Nu poporul elen, nici cel roman, nici tracic, nici dacic, nici goții, nici slavii! Ci israeliții. Însă, sensul antic al cuvântului nu definește națiunea așa cum o înțelegem în zilele noastre, azi reprezentând mai degrabă un concept născut din ideologia iluministă. Națiunea, înțeleasă în sensul biblic, se referă la credința cea adevărată. Întrucât vedem că și poporul evreu s-a amestecat cu alte popoare, dobândind și alte credințe. Așa a apărut și neamul samarinean, de pildă, care nu mai era considerat parte a poporului ales. Din poporul iudaic, din seminția lui David, Se întrupează Fiul lui Dumnezeu, dintr-o singură femeie, o Fecioară, motiv pentru care astăzi este ziua de pomenire a Sfintei Familii, pomeniți în mod deosebit fiind: Regele David, Dreptul Iosif și vărul său, Iacob, amintit îndeosebi pentru că este primul Episcop al Cetății Ierusalimului și ne-a lăsat și prima Sfântă Liturghie, ce se slujește în zilele noastre foarte rar, constituind o Liturghie-izvor pentru toate celelalte.
În încheiere, Episcopul Oradiei a mai insistat asupra faptului de a înțelege Sărbătoarea cea mare a Nașterii Domnului în înțelesurile ei cele mai adânci, pentru că nu se naște doar cineva mai special, ci Se naște Unicul Om, Dumnezeu-Omul, Care oferă omului răspunsul la ceea ce caută din răsputeri prin tot ceea ce face: sens, împlinire, desăvârșire, izbăvire din moarte. Prin urmare, dragii mei, la Crăciun, nu serbăm pur și simplu copilăria Dumnezeului-Om, ci serbăm Darul Cel Mare pe Care Dumnezeu Îl face umanității, schimbându-ne complet soarta, învingând pentru noi moartea noastră și scoțându-ne din ghearele morții. Acesta este Marele Dar! Vine ca un Miel nevinovat spre junghiere, însă nu este junghiat atunci când vrea Irod. Da, tot va fi înjunghiat, pe Lemnul Crucii, însă doar atunci când Tatăl Cel Ceresc voiește să se petreacă Sacrificiul Fiului Său. Pentru ca, după Sacrificiu, să vină Sfântul Duh Mângâietorul și să transmită lumii întregi, prin Apostoli, prin succesorii lor și prin toți creștinii, Vestea cea Mare și Bună, că moartea a fost omorâtă! Aceasta este Evanghelia! De aceea, este bine ca, la Nașterea Domnului, când noi facem daruri copiilor și ne aducem aminte de propria copilărie, să nu ne oprim doar la atât! Ci să înțelegem că în Darul primit Se ascunde Darul Cel Mare al lui Dumnezeu pentru noi, oamenii, Cel Care vine să ne salveze din prizonieratul morții, să schimbe soarta umanității. Faptul că lasă la libertatea noastră să alegem, da, e adevărat, însă de înviat toți vom învia! Și cei care credem în El, și cei care refuză să creadă. Atunci vom vedea cu adevărat dacă am crezut doar cu gura și cu mintea, însă n-am făcut nimic din ceea ce aștepta El de la noi să facem și cum să-I slujim, așa cum ne spune Domnul în celebra pericopă evanghelică din Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Astfel, atunci, la învierea morților, va fi surpriza cea mare pentru cei care nu vor să-L recunoască pe Fiul lui Dumnezeu și care aleargă după himere, după aberații, după paradisuri terestre, după fericiri aici și acum, după salvatori pământești, ascultând de duhurile lui antihrist și urmându-i lui pseudo-mesia, care apar pe toate drumurile pentru ca să-i înșele pe cei care nu mai citesc Scriptura, dar sunt în stare să parieze pe ea, pe cei care se bat cu pumnul în piept că au credința cea adevărată și care, în loc să se roage, pierd toată vremea punând comentarii pe internet. Este, desigur, o întrebare pentru fiecare dintre noi. Credem cu adevărat? Atunci trebuie să ne și rugăm, să fim în comuniune cu Dumnezeu, pentru ca să ne inspire El, iar nu duhurile necurate, ascunse în văzduhuri, dar și pe rețelele de socializare, ostenindu-se să înșele în cel mai eretic mod cu putință pe cei care vor să-I urmeze lui Hristos și să rămână fideli lui Hristos, și numai Lui! Pentru că El este Singurul și Adevăratul Mesia. De aceea, dragii mei, să nu credeți vocile profeților falși! Nu vă pot salva din moarte, pentru că nici ei înșiși nu se pot salva din moarte. Singurul Care ne poate salva din moarte este Cel Născut în ieslea Betleemului.
La ectenia pentru cei adormiți, au fost înălțate rugăciuni pentru iertarea și mântuirea sufletului jertfelnicei mame Maria, dimpreună cu tot neamul ei strămutat la ceruri, la finele Dumnezeieștii Liturghii întreg soborul slujitor, în frunte cu Chiriarhul locului, venind în mijlocul sfântului lăcaș pentru oficierea slujbei parastasului, în prezența rudeniilor după trup ale Preasfinției Sale.
La încheierea programului liturgic, Episcopul meleagurilor bihorene a ținut o alocuțiune festivă, mulțumind tuturor celor prezenți pentru bucuria sfântă de a fi împreună, la solemn prilej de comemorare a celei care, în fapt, niciodată n-a părăsit sufletul, mintea și, mai ales, inima unicului și mult iubitului ei fiu. Îndătinatelor binecuvântări și urări cuvenite la ceas de sărbătoare, Ierarhul a adăugat câteva gânduri de suflet, îndemnându-i la prețuirea momentelor petrecute în familie, alături de cei dragi, stând cât mai departe de duhul lumii care încearcă să ne dezbine în fel și chip. Bineînțeles, la fel ca și în rândul celorlalte slujiri arhierești din această perioadă, Ierarhul i-a invitat pe cei prezenți să cânte împreună, cu toții, câteva dintre cele mai cunoscute și îndrăgite colinde, culminând cu una cu totul specială, Stille Nacht (Noapte de vis), ce se numără printre favoritele scumpei sale mame, care, de altfel, i-a fost cântată inclusiv la slujbele de priveghere săvârșite la cumpăna dintre ani, lăsând în urmă rugăciunea necontenită: „schlaf in himmlischer Ruh!” („Dormi în pacea cerească!”). Salba de colinde a fost întregită de „Urarea” marelui compozitor aromân Anton Pann, cântată de către părinții arhidiaconi tuturor celor prezenți.
pr. Andi-Constantin Bacter