La Catedrala Episcopală Învierea Domnului şi Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, a lăsatului sec de brânză, 13 martie 2016, a fost un prilej de bucurie duhovnicească pentru sute de credincioși dreptmăritori din urbea de pe malurile Crișului Repede, care au luat parte la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită de Chiriarhul Oradiei, Preasfinţitul Părinte Sofronie, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost date de către Corul de adulți Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana de la Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea.

În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Matei, Preasfinţitul Părinte Sofronie a rostit un bogat cuvânt de învățătură în care a subliniat înțelesurile duhovniceşti ce se desprind din fragmentul scripturistic ce redă o parte din cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos din Predica de pe munte:

„Pericopa evanghelică pe care am ascultat-o, rânduită a se citi în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, Duminica Iertării, a lăsatului sec de brânză pentru Sfântul și Marele Post, stă sub semnul și puterea a trei cuvinte: iertarea, postul și comoara din inimă.”

„Primul semn sub care stă cuvântului lui Dumnezeu pe care l-am ascultat este iertarea. De altfel, duminica de astăzi se mai numește și Duminica Iertării, deoarece este obiceiul, în special la mănăstiri, acolo unde se face rânduiala tipiconală întocmai, cum au statornicit marii Părinți ai Bisericii, în seara acestei duminici obștea întreagă își cere și își primește iertare, toți viețuitorii cer iertare și sunt iertați, un ritual special care ascunde, dincolo de gesturi, o realitate profundă, aceea a iertării. Ca să putem călători cu folos duhovnicesc pe calea postului, trebuie să începem călătoria duhovnicească ce ne așteaptă sub semnul iertării, pentru ca, din puterea ce ne vine din iertare, să avem cât mai multe roade duhovnicești.”

„Să iertăm, ca să fim iertați. Să ne cerem iertare de la fratele căruia i-am greșit, pentru ca și Tatăl cel Ceresc să ne ierte pe noi pentru greșelile noastre. Să iertăm din inimă, să iertăm cu sinceritate, nu formal, nu din vârful buzelor, nu ca un automatism al sufletului nostru, ci descoperind realitatea profundă și smerită a omului celui lăuntric din fiecare dintre noi, sufletul care tânjește după iertarea lui Dumnezeu, iar ca să o primească are nevoie, la rândul său, să își ierte aproapele pentru orice greșeală ar fi săvârșit acesta, după cum ne-a învățat Domnul Iisus Hristos să ne rugăm în Rugăciunea Domnească: «și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri».”

„Al doilea semn sub care stă pericopa evanghelică de astăzi este cel al postului. Primim din partea Mântuitorului Hristos recomandări cum să postim: nu arătându-ne oamenilor, ci postind în taina vieții noastre, pentru ca Tatăl din ceruri, Care cunoaște, Care vede, Care știe cele ascunse ale noastre, văzând smerenia și pocăința din adâncul inimii, să primească postul nostru, iar călătoria spirituală specială a postului să ne aducă mari foloase duhovnicești.

De ce postim? Pentru că postul ne ajută să călcăm în picioare egoismul din noi, postul ne face mai subțiri sufletește și trupește. Subțirimea duhovnicească, dar și agilitatea trupească ce se dobândesc în urma postirii sunt de folos omului pentru a nu uita cine este. Omul a fost creat de Dumnezeu nu doar ca o făptură liberă, ci și ca o făptură responsabilă. Dumnezeu l-a înzestrat pe Adam și pe soața sa Eva și cu responsabilitate, ce reiese din porunca pe care Dumnezeu le-a dat-o primilor oameni, arătându-le că totul le este îngăduit în grădina Edenului, dar să se păzească de la a gusta din fructul oprit.”

„Adam și Eva, în grădina Raiului fiind, nu au mâncat carne sau produse de origine animală, ci au gustat doar din roadele pământului, din fructele pomilor, din pârga poamelor, din ceea ce pământul oferea celor dintâi oameni. Așadar, primii oameni mâncau mancare de post, erau vegetarieni, așa cum și noi mâncăm în zilele și perioadele de post din Biserica noastră Ortodoxă. Le-a pus, însă, Dumnezeu o stavilă, o poruncă: să nu guste din fructul cel oprit. Ei, însă, au călcat porunca divină și îndată ce au călcat-o, ei, care până atunci în nevinovăția lor, în perioada frumoasă a copilăriei paradisiace a umanității, nu și-au dat seama că sunt goi, abia după ce au mâncat din fructul oprit au înțeles că sunt despuiați și le-a fost rușine, ascunzându-se. Dumnezeu i-a cercetat în răcoarea serii, iar ei au recunoscut că au greșit, dar nu și-au asumat vina. Adam a dat vina pe Eva, Eva pe șarpe și rezultatul a fost că nevinovăția a luat sfârșit, păcatul a intrat în firea omului, iar ca plată pentru păcat a venit moartea. Nu mai puteau rămâne în Rai, au rupt comuniunea de dragoste cu Dumnezeu și au fost alungați, izgoniți din Rai.”

„Lui Dumnezeu I s-a făcut milă de făptura Sa și nu i-a lăsat pe oameni să rătăcească în imperiul morții, ci îndată după alungare a făgăduit Dumnezeu că va trimite Mântuitor și, la plinirea vremii, avea să Îl trimită pe Însuși Fiul Său, după al Cărui chip a fost Adam creat, pentru ca Fiul cel Veșnic al Tatălui, Cuvântul lui Dumnezeu prin Care toate s-au făcut și nimic fără de El nu s-a făcut, să Se facă Om, Noul Adam, ca să îl scoată pe Adam cel vechi din iad, din întuneric și din moarte.”

„Postim, așadar, pentru că în Rai Dumnezeu a pus poruncă de postire lui Adam și el nu a ascultat, fiind alungat. Dar postim, noi, cei din Noul Ierusalim, din Sfânta Biserică, din Mireasa Mielului lui Dumnezeu, pentru că Păstorul și Învățătorul nostru Însuși a postit. Domnul nostru Iisus Hristos, după Botezul Său în Iordan de la Ioan s-a retras în pustia Carantaniei din Țara Sfântă și patruzeci de zile a postit. Apoi a fost ispitit de diavolul. În vremea cea veche a Bisericii, după sărbătoarea Dumnezeieștii Arătări începea Sfântul și Marele Post de patruzeci de zile. Apoi, cu timpul, acestui post vechi al Păresimilor i s-a adăugat și Săptămâna Pătimirilor Mântuitorului, încât Sfântul și Marele Post la noi, creștinii ortodocși, durează șapte săptămâni.”

„Nu în ultimul rând, postim pentru că avem nevoie de post și de înfrânare, atât pentru sufletul, cât și pentru trupul nostru. Sufletul, prin postire, își împlinește exercițiile ascetice de care are nevoie pentru a se îndepărta de tot ce este nefolositor pentru viața sa, pentru viața veșnică. Prin postire nu ne oprim doar de la alimente de origine animală, în cursul Marelui Post fiind doar două dezlegări la pește, la sărbătoarea Bunei Vestiri și în Duminica Floriilor, ci prin post punem stavilă gândurilor noastre rele, înclinărilor spre păcate, patimilor din noi. Prin post, totodată, devenim mai sensibili la durerea, la suferințele, la problemele aproapelui și este perioada în care cel mai mult se face milostenie în viața Bisericii, pentru ca prin cele trei arme, rugăciunea, postul și milostenia, sufletul să se apropie mai mult de Dumnezeu. Postim și pentru trupurile noastre, căci postul este, din punct de vedere medical, o adevărată cură de detoxifiere a organismului, foarte binefăcătoare, căci s-a observat că cei care nu postesc la tinerețe, de bunăvoie, ajung, la vârste înaintate, să postească de nevoie, prin dietele pe care le prescriu medicii și pe care trebuie să le împlinească orice pacient, dacă vrea să își salveze viața.”

„Pericopa evanghelică de astăzi vorbește și despre comoara din inimă. «Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră», ne spune Mântuitorul Hristos, și ne îndeamnă să nu ne lipim sufletul, să nu ne blocăm inima, să nu ne ținem gândurile captive înspre a avea cât mai mult din cele materiale ci, dimpotrivă, să ne detașăm de ele, să devenim mai ușor străvezii lucrării Duhului Sfânt, pentru ca prin viața noastră să lucreze Dumnezeu și voia Lui să se împlinească în viața noastră, cu noi, prin noi, și nu voia noastră cea păcătoasă și egoistă.”

La Ectenia întreită din cadrul Sfintei Liturghii s-au înălțat rugăciuni speciale pentru Majestățile Lor Regele Mihai I al României și Regina Ana, aflați în boală și suferință, dar și pentru toți cei bolnavi care pătimesc în spitale, azile și orfelinate, pentru contenirea bolii, ușurarea suferințelor și a tuturor neputințelor, fiind chemată binecuvântarea Atotputernicului Dumnezeu peste întreg clerul și poporul dreptmăritor din Bihor.

Ierarhul Oradiei, la momentele liturgice îndătinate, a hirotonit pe diaconul Sebastian Cristian Mărcuț întru preot pe seama bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Parohia Fegernic, Protopopiatul Marghita, iar pe tânărul teolog Claudiu Ioan Cosma întru diacon pe seama bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din parohia Satu Barbă, Protopopiatul Marghita. Noul preot a primit și hirotesia întru duhovnic.