Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Duminica îndoielii binecuvântate de Dumnezeu

Duminica îndoielii binecuvântate de Dumnezeu

În cea de a doua Duminică după Praznicul cel mare al Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Duminica Sfântului Apostol Toma, în cea dintâi zi a lunii lui florar 2022, de armindeni, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a inaugurat liturgic noua capelă cu hramul Învierea Domnului din cimitirul Parohiei Groși, Protopopiatul Oradea, săvârșind Dumnezeiasca Liturghie și propovăduind cuvântul Domnului Hristos unui număr mare de credincioși.

La Sfânta Liturghie am putut fi martorii duhovnicești a două minunate arătări ale Domnului Hristos de după Învierea Sa din morți către Sfinții Apostoli (Ioan 20, 19-31), mulți dintre noi regăsindu-ne în îndoiala dătătoare de sens a Sfântului Apostol Toma, geamănul firii noastre sceptice de astăzi. Îndată după citirea fragmentului evanghelic, Chiriarhul cetății Oradiei Mari a ținut un cuvânt de folos duhovnicesc în care a evidențiat binecuvântarea cerească de care ne bucurăm astăzi, noi creștinii, fiind moștenitorii harului Duhului Sfânt care-i fericește pe cei care continuă să creadă în Învierea Domnului fără mijlocirea dovezilor fizice, ci doar prin văzul duhovnicesc al unei minți curate și al unei inimi bune, ambele cultivate de dragostea de Dumnezeu a înaintașilor noștri, care și ei, la rândul lor, au crezut în Domnul.

Preasfinția Sa și-a început predica prin a le explica credincioșilor valoarea salutului pascal pe care-l folosim în perioada de acum, salutul acesta făcând trimitere directă la grija cu totul specială pe care a avut-o Domnul față de Ucenicii Săi, Care, după Învierea Sa din morți, le-a fost în continuare alături, arătându-li-Se în varii chipuri, pentru a-i încredința de veridicitatea incontestabilă a ridicării Sale din ghearele neiertătoare ale morții. În această perioadă ne aducem aminte de răstimpul celor patruzeci de zile de la Învierea Domnului, când El, până la Înălțarea Sa la Ceruri și șederea întru mărire de-a dreapta Tatălui, S-a arătat Ucenicilor Săi, încredințându-i despre adevărul și realitatea Învierii Sale. Exact în clipa în care a înviat nimeni nu L-a văzut, El a înviat fără să aibe martori, dar i-a încredințat pe cei care I-au urmat, arătându-li-Se lor altfel decât era înainte de moartea Sa pe Cruce. De ce? Pentru că trupul trecut prin moarte și Înviere era cu totul aparte, transfigurat. Nu că înainte nu ar fi avut Domnul putere, căci era și este Fiul lui Dumnezeu, însă după Înviere Se face nevăzut de dinaintea Ucenicilor Săi, intră prin ușile încuiate, nu este recunoscut de Ucenicii Săi și nici de femeile mironosițe, până când le deschide acestora ochii ca să vadă și să înțeleagă.

Ierarhul a evidențiat faptul că sincopele de îndoială ale Sfântului Apostol Toma sunt dătătoare de armonie și de certitudini pentru noi, creștinii de astăzi, care ne revigorăm credința din astfel de întâmplări extraordinare, în care omul sincer Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu, iar Dumnezeu îi răspunde cu totul pe neașteptate, îndestulător pentru generații nenumărate de credincioși.  Fericiți sunt cei care nu au văzut, dar au crezut! Cuvântul acesta este dătător de multă speranță pentru noi, cei care nu L-am văzut pe Domnul înviat, dar pentru mărturia tuturor Ucenicilor Săi, care L-au văzut, mărturie foarte prețioasă și care s-a transmis memoriei Bisericii, generație după generație am crezut în Învierea Sa fără să-L fi văzut. Astfel, facem cu toții parte din categoria celor fericiți de Domnul, pentru că am crezut în Învierea Sa! Cu alte cuvinte, Domnul ne dăruiește o mare onoare, aceea de a fi fericiți, înțelegându-se de aici că pentru a rămâne în starea de fericire este de neapărată trebuință să ne păstrăm credința în Dumnezeu, în Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, credința în Preasfânta Treime, credința moșilor și strămoșilor noștri. Altfel, dacă ne-am pierde credința, am pierde fericirea cea adevărată și petrecerea întru veșnicie cu Dumnezeu. Numai că noi, dragii mei, ne încăpățânăm să credem, să păstrăm credința și să o transmitem mai departe cu sfințenie, cel mai important lucru de făcut pentru generația noastră actuală, deși vremurile sunt tulburi și sunt tot mai multe prilejuri de înmulțire a necredinței pe pământ.

În această ecuație, a protejării sufletului de felurite derapaje, de abateri de la dreapta slăvire a lui Dumnezeu, un rol important îl are Tradiția adevărată a Bisericii, iar nu celelalte obiceiuri înăbușitoare și care, de fapt, devin paravane opace prin care nu mai putem vedea strălucirea sărbătorilor creștine. Ne este de foarte mare folos, pentru păstrarea credinței, păstrarea și apărarea tradițiilor pe care le-am moștenit. Aici este vorba despre tradițiile spirituale și bisericești care țin de Învierea Domnului, sfintele slujbe cu toată frumusețea și bogăția lor și toate celelalte. A nu se înțelege din aceasta, tradiția meselor îmbelșugate, căci nu aceasta face parte din tradiția adevărată și sănătoasă, ci este o tradiție decadentă. Se spune în popor „mâncare tradițională”, căci de Paști se pun mese bogate și împodobite, dar nu ele reprezintă Paștele și nici măcar mielul sacrificat la Paști nu constituie bucuria duhovnicească adevărată a sărbătorii. Realitățile cele duhovnicești ale Învierii Domnului nostru Iisus Hristos sunt temelia bucuriei noastre și cea care ne ajută să supraviețuim ca și creștini, ca să ne justificăm condiția creștină înaintea unei lumi tot mai înstrăinate de Dumnezeu și care nu mai crede.

De aceea, în cea de a doua Duminică după Sfintele Paști, considerată în popor și ca Paștele celor adormiți, Biserica noastră îi cinstește și îi pomenește cu prețiozitate pe cei trecuți în veșnicie, căci pe fundamentul mărturiei lor jertfelnice credința noastră poate exista, se poate dezvolta și transmite mai departe. Dumnezeu ne poartă de grijă și are milă de noi. De aceea, noi trebuie să fim cu atenție la darurile pe care Dumnezeu ni le dă și să păstrăm tot ceea ce am moștenit de la înaintași. Or, în tradiția aceasta frumoasă, pascală, prin care ne bucurăm cu toții de Învierea Domnului, nu avem voie să-i uităm pe cei de dinainte, pe strămoșii și moșii noștri, pe părinții și frații noștri care nu mai sunt în lumea de aici, ci s-au mutat „dincolo”. Pentru aceștia, Duminica a doua după Paști, Duminica Tomii, cunoscută și ca Paștele cele mici, Păștițele sau Paștele celor adormiți, se face pomenire specială și toți mergem în cimitire și facem rugăciuni pentru odihna celor adormiți, aducându-ne aminte de ei, cei care înainte de noi au adormit întru nădejdea Învierii și, de bună seamă, să ne aducem aminte că și noi vom trece prin moarte pentru a intra în așteptarea învierii de obște. Cinstindu-i pe cei adormiți, ne cinstim pe noi înșine și mărturisim alături de credința noastră în Învierea Domnului și credința noastră în învierea morților din Ziua cea de apoi, cu adevărat o piatră de sminteală și de poticnire pentru mințile care nu mai pot judeca în cheie sfântă realitățile vieții acesteia.

Ierarhul teritoriilor bihorene a concluzionat prin îndemnul adresat credincioșilor de a nu se lăsa descurajați în fața asediului mai mult sau mai puțin văzut al duhului lumii, ci să-și improprieze verticalitatea anastasică pe care Hristos Domnul o îmbie ucenicilor Săi de aproape două milenii. Cu toate că vedem că lumea de astăzi este tot mai ostilă față de noi, creștinii, nu avem voie nici să ne clătinăm, nici să ne pierdem credința, ci trebuie să stăm tari, demni și drepți, așa cum îngerul, când i-a eliberat pe Apostoli din închisoare, le-a spus să stea drepți și demni în fața oamenilor și să mărturisească adevărul despre lumea aceasta, că ea este trecătoare și va fi schimbată atunci când Domnul cel Înviat Se va întoarce. Și da, dragii mei, adevărul este că Hristos a înviat și din Învierea Sa noi primim tot ceea ce avem nevoie ca să rămânem cu adevărat creștini și vrednici de numele Domnului nostru Iisus Hristos, pe Care să-L mărturisim fără teamă sau jenă, fără a ne simți neadecvați, chiar și atunci când la salutul nostru pascal se răspunde cu indiferență sau nu se răspunde deloc! Da, și cu gesturile acestea mărunte să mărturisim ceea ce credem cu adevărat, că Iisus Hristos a înviat și este Domnul nostru.

În cadrul dumnezeieștii slujbe, Chiriarhul Oradiei Mari a oferit distincția de iconom Părintelui paroh Ionuț Octavian Ungur, ca o recunoaștere a jertfelniciei și hărniciei reflectate în bogata activitate pastoral-misionară și administrativă pe care preotul o desfășoară în folosul comunității parohiale din Groși, în mod aparte pentru înălțarea și înfrumusețarea noului lăcaș de închinare al Învierii Domnului în timp record de un an de zile.

La finele programului liturgic, Părintele Aurel Simion Goga, Protopopul Oradiei, a rostit un cuvânt de bun venit Ierarhului Oradiei, aducând mulțumiri pentru părinteasca purtare de grijă și slujirea arhierească, aducătoare de binecuvântare și speranță la fiecare vizită arhipăstorească.

În continuare, preotul paroh și-a manifestat recunoștința față de Chiriarhul locului pentru dragostea și sprijinul oferite în cursul slujirii sale ca păstor sufletesc pentru comunitatea credincioșilor încredințați, aducând prinos de mulțumire Preabunului Dumnezeu pentru harul și ocrotirea de care s-a bucurat, Dumnezeu trimițându-i în cale oameni minunați care s-au pus în slujba Bisericii spre slava lui Dumnezeu și spre folosul duhovnicesc al întregii enorii.

La sfârșit, Preasfințitul Părinte Sofronie a mulțumit și felicitat pe preotul paroh alături de bunii credincioși ai Parohiei Groși, descriindu-i ca fiind o comunitate harnică și frumos armonizată în jurul păstorului lor sufletesc, ale cărei roade ale rugăciunii și dragostei față de Biserică se pot vedea cu ușurință concretizate în noul lăcaș de închinare, o veritabilă doxologie adusă Învierii Domnului nostru Iisus Hristos în inima cimitirului parohial.

Arhid. Andi Constantin Bacter