Praznicul luminos al Intrării Domnului în Ierusalim așază înaintea sufletelor credincioșilor una dintre cele mai tulburătoare icoane evanghelice: întâlnirea dintre bucuria omului și Taina Smereniei lui Dumnezeu. Împlinind prorocia vestită cu 500 de ani înainte de Profetul Zaharia, Hristos Domnul intră în Cetatea Sfântă nu ca un stăpân al acestei lumi, ci ca Împăratul păcii, „blând și smerit”, primit cu ramuri verzi și cântări de laudă de către mulțimile care, fără a înțelege prea mult din Taina Venirii Sale, Îl întâmpină cu strigătul: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului!”. Această zi cu vădite reverberații pascale, în care entuziasmul se împletește tainic cu presimțirea Jertfei, deschide înaintea Bisericii drumul Săptămânii celei Mari, chemându-i pe credincioși nu doar la contemplarea unei intrări triumfale, ci mai ales la urmarea lui Hristos pe calea Crucii, spre lumina Învierii.

În acest duh de sărbătoare și umilă trăire liturgică, la Duminica Floriilor, 5 aprilie 2026, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, în biserica cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir”, Paraclis Episcopal, din municipiul Beiuș, reunind în rugăciune numeroși credincioși din Țara Beiușului, veniți să întâmpine duhovnicește pe Hristos, Împăratul lui Israel, Cel Care vine să mântuiască lumea.

După lectura solemnă a tabloului evanghelic al Intrării triumfale a Domnului în Cetatea Sfântă a Ierusalimului (Ioan 12, 1-18), Chiriarhul Oradiei a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat contrastul dramatic dintre maniera în care Hristos intră în Ierusalim și felul în care omul lumesc își imaginează puterea și gloria: nu călare pe un armăsar războinic, însoțit de oști și fast, ci pe mânzul asinei, semn al smereniei și al apropierii de cei săraci și umili. Această imagine răstoarnă criteriile omenești ale măreției și descoperă adevărata Împărăție a lui Dumnezeu, întemeiată nu pe dominație, ci pe jertfă și iubire, până la moarte:

„În Duminica Floriilor, Biserica se pregătește pentru intrarea în cea mai sfântă perioadă a anului bisericesc, Săptămâna cea Mare a Sfintelor Pătimiri, a Suferințelor mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, primenindu-ne pentru Sărbătoarea Învierii din morți a Celui Întâi-Născut din morți, Noul Adam, prin Care nouă, tuturor urmașilor lui Adam, ni se oferă, din mila lui Dumnezeu, Darul Învierii spre moștenirea vieții celei veșnice. Este un dar, pe care avem libertatea de a-l primi și a ne bucura împreună cu Domnul în Lumina Sfintei Învieri sau pe care să-l respingem. Și asta nu înseamnă decât căderea din suferință și moarte în infernul morții celei de-a doua – de care să ne ferească Dumnezeu pe toți! Duminica de astăzi ne pregătește duhovnicește pentru Marea Sărbătoare a Învierii Domnului, dar ne pregătește și pentru viața noastră. Duminica Floriilor arată multe dintre adâncurile înțelesurilor care stau la temelia lumii. Ce serbăm în Duminica Floriilor? Intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, o intrare triumfală pe care nu autoritățile vremii I-o fac, ci pe care poporul I-o face, stârnind invidia, gelozia celor aflați la putere. Poporul Îl înconjoară pe Iisus Hristos Domnul cu multă dragoste și cu speranță, pentru că oamenii au văzut câte minuni a împlinit și a făcut Domnul, Care nu este oricine, ci este Trimisul lui Dumnezeu-Tatăl pe pământ, ca să ne scoată pe noi din robia păcatului și a morții.”

În același timp, Ierarhul a pus în lumină contextul dramatic al acestor evenimente, amintind de înfiriparea trădării lui Iuda și de logica vânzării care continuă să marcheze și lumea de astăzi, atunci când omul își pierde sufletul în schimbul câștigului material. În opoziție cu această cădere, Hristos merge dârz spre moarte, primind ungerea cu mir ca pregătire pentru îngropare, și Se oferă pe Sine jertfă pentru păcatele întregii omeniri:

„Oamenii au văzut că Domnul Hristos l-a înviat pe Lazăr. Și de aceea, mulți au crezut în El și au venit să-L vadă! Toate aceste evenimente premergătoare sunt o pregătire pentru ceea ce urmează: pentru trădare, pentru vindere, pentru proces, pentru condamnarea la moarte, pentru execuția prin răstignire și, mai ales, pentru Înviere, scoțându-ne pe noi din moarte și spălând păcatele umanității cu Sângele Său curat. Înainte de intrarea în Ierusalim, Domnul a stat la cină. Și, acolo, Maria varsă mir de mare preț și unge picioarele Domnului. Și îl vedem aici și pe Iuda, de unde înțelegem că deja trădarea se lucra, pentru că Iuda se gândea cum să-L vândă. Da, așa este, este vorba de vânzare. Pe bani L-a vândut pe Domnul! Din păcate, și noi, astăzi, oamenii, începând cu cei care sunt cei mai ispitiți, cei aflați în autoritate, cădem pradă banului – prin care se vinde și se cumpără. Cu bani mulți se pot face afaceri mari, însă așa ne vindem sufletele. Iuda Iscarioteanul este gelos că s-a consumat mirul, pentru că se putea vinde cu trei sute de dinari – a și făcut repede socoteală, să vadă cât costă, ce profit ar avea; pentru că el fura din pungă. Nu avea grijă de săraci, cum spune; cum și astăzi, cei care vorbesc în numele săracilor și, chipurile, îi apără pe săraci, au pungile grele și buzunarele groase. Dar lor le pasă, în văzul lumii, de săraci, când, de fapt, ei strecoară mâna acolo unde sunt banii săracilor. Și așa se cumpără case mari, mașini luxoase, bani ținuți în conturi și cine mai știe pe unde. Așa fac «iudele» dintotdeauna, la fel și în zilele noastre. Nu s-au schimbat mult lucrurile de atunci. Dar ce spune Mântuitorul? «Pe săraci totdeauna îi aveți cu voi, pe Mine însă nu. Pentru îngroparea Mea a făcut acestea». Deci El merge spre moarte. Mirurile cu care e uns Trupul Său sunt miruri pentru cei morți.”

În final, Preasfinția Sa a pus în lumină faptul că Hristos nu este un „uzurpator al puterii”, așa cum Îl socoteau „mai-marii” contemporani ai Săi, ci, dimpotrivă, El este Cel care „uzurpă” în chip mântuitor locul nostru, așezându-Se El pe „tronul” morții care ni se cuvenea nouă. El nu vine să ia locul cuiva în această lume, ci să Se dea pe Sine în locul nostru, mergând spre Cruce pentru a ne smulge din stăpânirea morții și a ne dărui Viața:

„Oamenii sunt atât de entuziasmați de minunea făcută de Domnul – faptul că a scos un om care începuse să guste putreziciunea morții, scoțându-l din moarte la viață –, încât au avut multă speranță! Și cu multă speranță și cu dragoste L-au întâmpinat. Și I-au cântat Lui nu ca unui împărat. Împărații intră triumfal în cetăți, călare! Călare pe cai falnici. Toți împărații sau marii conducători, nobilimea în general – cum a intrat și cotropitorul, când s-a cedat Ardealul de nord –, intră biruitori în cetățile cucerite, pe armăsari falnici. Cum intră Domnul în cetate? Pe mânzul asinei, pe un măgăruș. În Orient, măgărușii sunt animalele credincioase ale săracilor, cu care săracii își duc poverile, își duc traiul zilnic. Nu au alte mijloace de locomoție pe drumurile lungi, n-au lectici și calești, carete sau care de luptă, ci au măgăruși sau cămile. Pe un măgăruș a intrat în cetate. Și poporul, cu cântări triumfale, Îl primea. Nu cântări cum sunt uralele și aclamațiile cu care sunt întâmpinați împărații. Ne-aducem aminte și de timpurile când trăiam sub dictatură, ce urale și ce aplauze puternice – regizate toate, bineînțeles – erau pe stadioane și în piețe pentru adularea împăratului lumesc. Dar Iisus Hristos nu este împărat lumesc. Lui Îi cântă «Osana!», cum se cântă lui Dumnezeu! Ceea ce stârnește gelozia, invidia celor aflați în autoritatea religioasă a poporului, a căror putere se va clătina, pentru că venea Cel pe Care Îl vedeau ca pe un uzurpator. Dar El, de fapt, este Fiul lui Dumnezeu. El nu vine ca să ia locul cuiva, ci ca să Se dea El, pe Sine, în locul nostru miel de jertfă pentru păcatele noastre, ale tuturor oamenilor! Merge spre moarte, blând și smerit, călare pe mânzul asinei. Cum pot mai marii lumii și ai epocii să înțeleagă un astfel de împărat? Un astfel de împărat nu poate fi întronizat în mijlocul cetății, nu I se poate face o statuie ecvestră, cum avem noi peste tot cu marii comandanți, voievozi și regi. Era cultul statuilor în Imperiul Roman. Și cum să pui în piața publică un împărat călare pe un măgăruș? Era scandalos pentru mentalitatea elitistă a epocii. Dar a venit Mântuitorul și ne-a vindecat și de astfel de «fumuri», chiar dacă mulți încă suferim de astfel de boli. El merge spre răstignire, nu spre tron. Merge să primească moartea pentru ca să ne scape și să ne scoată pe noi din moartea păcatelor noastre.”

Potrivit rânduielii statornicite în viața liturgică a Bisericii noastre, Chiriarhul Oradiei a săvârșit și slujba binecuvântării stâlpărilor, ca semn al participării duhovnicești a credincioșilor, în fața porților pascale ale Cetății Sfinte, la întâmpinarea Împăratului lui Israel.

La finalul Dumnezeieștii Liturghii, Părintele Marian-Vasile Popa, Protopopul Beiușului, a adresat un cuvânt de întâmpinare, iar Părintele paroh Florin-Ovidiu Stan, secretar protopopesc, a exprimat mulțumirea și recunoștința comunității pentru prezența Preasfinției Sale și slujirea arhierească în mijlocul credincioșilor Parohiei Beiuș II.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Sofronie a mulțumit pentru dragostea și bucuria cu care este primit de fiecare dată în această comunitate euharistică. De asemenea, Ierarhul a mai subliniat faptul că Duminica Intrării Domnului în Ierusalim este o chemare vie de a deschide Domnului Hristos porțile inimilor noastre, ale cetății sfinte a sufletului. Intrarea Sa smerită în Ierusalim a trezit în cei ce L-au întâmpinat speranța și nevoia apropierii unora de alții în duh de smerenie, iar această icoană rămâne și astăzi o chemare la unitate și cumpătare, pentru ca, depășind risipirea în cele trecătoare, să rămânem statornici în Lumina și Harul lui Dumnezeu.

Totodată, Ierarhul a adresat cuvânt de felicitare și urări calde tuturor celor care își sărbătoresc onomastica în această zi, amintind că Țara Beiușului este recunoscută pentru bogăția și frecvența acestor nume purtate cu evlavie de credincioși.

pr. Andi-Constantin Bacter