În cea de a doua Duminică după Sfintele Paști, 12 mai 2024, când Biserica lui Hristos retrăiește întâlnirile de taină ale Mântuitorului cu Sfinții Apostoli și, în mod special, întărirea în credință a Ucenicilor prin încredințarea Sfântului Apostol Toma, Geamănul îndoielii noastre, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în mijlocul comunității euharistice din Parohia Cetea, Protopopiatul Oradea, care, anul acesta, aniversează un secol de la construirea bisericii de piatră a enoriei și sfințirea acesteia de către Episcopul-ctitor Roman Ciorogariu, întâiul Arhipăstor al restatornicitei Eparhii a Oradiei.

Evocarea cuvântului evanghelic din paginile vestirii celei bune a Sfântului Apostol Ioan (20, 19-31) ne-a așternut înainte o serie de mărturii cu privire la cele dintâi arătări și întâlniri ale Domnului Iisus Hristos Cel Răstignit și Înviat cu Ucenicii Săi, din care transpare veridicitatea și realismul relatărilor pascale, prin prisma stărilor de îndoială și reticență ale bietei umanități confruntate cu dumnezeirea și umanitatea îndumnezeită ale Fiului lui Dumnezeu, Biruitorul morții și Izvorul Vieții. În continuarea pericopei, Chiriarhul meleagurilor bihorene le-a vorbit celor prezenți despre unitatea și comuniunea care există între lumea văzută și cea nevăzută, între sufletul care tânjește după Dumnezeu și trupul care se resimte, până în zilele noastre, după irevocabila cădere a primilor oameni, firea căzută a omului rămânând opacă tainei dumnezeiești și având mereu nevoie și de terra firma – de empiric și de palpabil –, pe care să putem păși cu rațiunea noastră astenică spre încredințarea celor nevăzute și a celor viitoare.

În partea de început a predicii, Ierarhul a evidențiat dragostea jertfelnică a lui Dumnezeu, Cel Care prețuiește atât de mult absolut tot ceea ce a creat. Și chiar dacă, prin libertatea greșit folosită de om, lumea s-a înclinat spre stricăciune, Tatăl Își trimite Fiul pentru a o readuce de pe făgașul dizolvării pe calea devenirii și transfigurării întru cele rânduite dintru început. Mântuitorul Iisus Hristos n-a venit în lume degeaba, ci a venit pentru noi! Dumnezeu nu avea nevoie să treacă prin experiența înomenirii, însă atât de mult l-a iubit pe om încât Tatăl Cel Ceresc a hotărât să-Și trimită Fiul și Cuvântul, prin Care toate au fost create, inclusiv omul, ca să Se facă Om. Cuvântul vine, Se înomenește și Se face trup, Se face Om. Lucrarea aceasta este comună Persoanelor Preasfintei Treimi. La Înomenirea Fiului lucrează Tatăl, prin voia Sa, Fiul Care Se face Om și Duhul Sfânt Care vine asupra Fecioarei pentru a Se putea înomeni Fiul lui Dumnezeu. Se face Om pentru ca să ne scoată pe noi din moarte, fără a avea vreun păcat. Cum poate fi un om adevărat, dar fără de păcat? Simplu, Adam și Eva au fost creați fără de păcat, însă înzestrați cu libertate, pe care, însă, au folosit-o greșit ascultând de diavolul – vrăjmașul lui Dumnezeu și dușmanul cumplit al omului, șarpele înțelegător care a vrut să se pună pe sine în locul lui Dumnezeu. Astfel, greșind omul, s-a stricat și omul, și materia, pentru că omul a vrut să cunoască și răul, care înseamnă stricăciune, stricare, degenerare, decrepitudine, boală, suferință, toate acestea intrând și în viața omului. Și natura s-a stricat și a devenit coruptibilă. Însă Dumnezeu nu pentru aceasta a creat materia, ci pentru ca și ea să ia parte la bucuria darurilor Sale, întrucât prin harul Său și materia poate fi transformată și transfigurată, dovada cea mai elocventă fiind trupurile adormite ale Sfinților, sfintele lor relicve sau moaște, a căror prezență a harului Duhului Sfânt împiedică stricăciunea. Înțelegem astfel că moartea nu înseamnă sfârșitul, ci doar sămânță în vederea învierii, la fel ca și bobul de grâu.

Învierea Domnului Iisus Hristos lasă urme adânci în materia și locurile care au fost martore ale evenimentului Noii Treceri, ale Paștilor Domnului, încât și cele neînsuflețite Îl mărturisesc pe Hristos Cel Răstignit și Înviat, încât și pietrele încep să murmure martiric la tăcerea omului, spre înțelepțirea lui. Domnul Iisus Hristos, când Se arată Ucenicilor Săi, vine cu putere. N-are nevoie să Îi deschidă cineva ușile, intră prin ziduri, prin ușile închise; așa cum din mormânt nu a ieșit pentru că i-a prăvălit cineva piatra. Îngerul a venit să dea la o parte piatra pentru ca femeile mironosițe și Apostolii să poată vedea că mormântul este gol. Hristos nu mai era acolo, dar Își lăsase giulgiurile, pline de puterea și energia Învierii, cum mărturisește Giulgiul de la Torino, care, conform studiilor din zilele din urmă, indică faptul că asupra lui s-a exercitat o forță incomensurabilă, complet inexplicabilă și de neînțeles pentru oamenii de știință; la fel cum cercetătorii și savanții zilelor noastre n-au putut să explice energia extraordinară din Sfântul Mormânt de la Ierusalim. Acolo este puterea Învierii, arătând că Cel Care a fost răstignit, batjocorit, chinuit, încununat cu spini, pironit, însulițat și zdrobit a înviat! Și Acela S-a arătat și Ucenicilor și le spune: nu sunt nălucă! Atingeți și vedeți că năluca nu are carne și oase, trup! Domnul Își arată mâinile și coasta Sa, ca Ucenicii să pipăie și să simtă realitatea Învierii! Asta se întâmplă chiar în Ziua Întâi a Învierii, dar Toma lipsește. Și iarăși, după opt zile, în a opta zi, Duminica închinată Învierii, este și Toma de față și îi arată că El este Cel pe Care L-a văzut răstignit și mort pe Cruce, iar acum înviat, biruitor asupra morții. Hristos îl poftește pe Toma să se încredințeze, să pună mâna în coasta Sa și degetul în urmele piroanelor, ca să ne arate tuturor că El este Om adevărat și Dumnezeu adevărat și că Învierea este adevărată! Și că, așa cum s-a întâmplat cu El, așa se va întâmpla și cu noi! Și așa cum avem certitudinea morții, așa avem și certitudinea învierii! Aceasta este credința care a ținut poporul nostru aici, pe pământurile acestea, cu atâtea vrăjmășii, cu atâtea răutăți, cu atâtea umilințe; sute de ani batjocoriți și slugi, dar nu ne-am pierdut credința! Așa au adormit cei din jurul nostru, din cimitirele noastre, și continuă să se roage pentru noi, ca să nu ne pierdem credința!

În final, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că prezența Duhului Sfânt în viața credincioșilor este un indicator al credinței neclintite în Învierea Fiului Omului – piatra cea din capul unghiului a Creștinismului –, așa cum Duhul Sfânt Mângâietorul S-a odihnit îndată peste Sfinții Apostoli atunci când au fost încredințați de realitatea Învierii și a vieții celei noi. Așa cum El a murit și a înviat, așa și noi murim și înviem! Cum suntem vii? Prin credința în El. Ce ne spune Sfântul Ioan Evanghelistul la sfârșitul pericopei evanghelice? Acestea s-au scris pentru ca voi să credeți că Iisus este Fiul lui Dumnezeu și, crezând, viață să aveți întru Numele Lui! Asta este viața, dragii mei! Viața veșnică, pentru asta ne pregătim! Viața de aici trece, dar este anticamera celei de dincolo. Aici se cuvine să rămânem în grija cea sfântă a Bisericii, că, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, harul Duhului Sfânt lucrează și în timpurile noastre și Dumnezeu ne iartă păcatele, ne curățește de ele, ne spală de toată răutatea și întinăciunea prin Sângele Fiului Său vărsat pe Cruce și prin Trupul Său răstignit și înviat, Care ni Se împărtășește prin Sfânta Liturghie și Tainele Bisericii. De aceea, după ce le arată că El este Cel Înviat, Domnul suflă asupra Ucenicilor și le spune: „luați Duh Sfânt!”. De atunci, și mai ales de la Rusalii, Duhul Sfânt lucrează și Îl face pe Domnul Iisus Hristos prezent în viața Bisericii și în viețile noastre, dar și în viața lumii! De aici înțelegem, dragii mei, înțelegem că viața de creștini este nobilă și sfântă, îndatorându-ne întru totul. Noi suntem și trebuie să rămânem vestitorii păcii lui Dumnezeu, ai bucuriei, ai iertării și ai dragostei nelimitate a lui Dumnezeu, Care ne vrea pe toți înviați, nu morți! Da, aici pe pământ, trebuie să trecem și prin moarte și cu ajutorul lui Dumnezeu și prin credința în El și pe aceasta ne va ajuta Domnul Dumnezeu să o trecem cu seninătate, la fel ca pe o oricare altă etapă a vieții, ca prin copilărie, ca prin adolescență și prin câte zile ne dă Dumnezeu fiecăruia. Pentru că, dragii mei, nu pentru moarte ne-a creat Dumnezeu, ci pentru viață! Pentru viața cea din belșug! Pentru viața cea veșnică!

În cadrul sfintei slujbe, ca o recunoaștere a frumoasei misiuni pastoral-misionare și administrativ-gospodărești, Părintele paroh Alexandru Vereș a fost hirotesit întru iconom-stavrofor de către Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei.

De asemenea, la momentul ecteniei pentru cei adormiți, precum și la slujba parastasului consecutivă Dumnezeieștii Liturghii, după frumoasa tradiție a Bisericii noastre din Duminica Sfântului Toma – cunoscută în popor ca Paștile celor adormiți sau Paștile Blajinilor –, Ierarhul dimpreună cu soborul slujitor au înălțat rugăciuni pentru odihna și mântuirea părinților și fraților, moșilor și strămoșilor mutați întru nădejdea învierii și a vieții veșnice.

La finele programului liturgic, Părintele Aurel-Simion Goga, Protopopul Oradiei, a rostit un cuvânt festiv, iar preotul paroh a adresat un cuvânt de recunoștință față de Chiriarhul locului și le-a mulțumit bunilor credincioși pentru armonioasa împreună slujire a Bisericii dreptmăritoare a Domnului Iisus Hristos din localitatea Cetea. În încheiere, Chiriarhul locului a adresat un ultim cuvânt de binecuvântare, felicitându-i pe cei prezenți pentru frumoasele costume populare tradiționale, purtate cu mult entuziasm și bucurie, îndemnându-i pe mai departe să rămână ancorați în valorile atemporale și nepieritoare pe care neamul românesc le-a păstrat cu scumpătate de veacuri și care au asigurat dăinuirea noastră pe aceste pământuri străbune.

pr. Andi-Constantin Bacter