Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Duminica Sfântului Ierarh Grigorie Palama la Mânăstirea Izbuc

Duminica Sfântului Ierarh Grigorie Palama la Mânăstirea Izbuc

Tradiția Bisericii Ortodoxe de pretutindeni face ca, în fiecare an, cea de a doua Duminică a Sfântului Post al Paștilor să fie un moment de aleasă aducere aminte a strălucitului și marelui Ierarh al Bisericii lui Hristos, Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, teologul Luminii necreate, rafinat apologet și neîndoielnic călăuzitor al Bisericii pe drumul credinței celei adevărate, ca un omagiu adus de către comunitatea dreptmăritoare pentru înțelepțiții de Dumnezeu care ne-au luminat în cunoașterea, pe cât este cu putință rațiunii omenești, a Tainelor lui Dumnezeu. 

În această aleasă Duminică, 20 martie 2022, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în catholiconul Mânăstirii Izbuc, cel mai vechi așezământ monahal din cuprinsul Eparhiei bihorene, și a rostit un frumos cuvânt de învățătură, în care a explicat credincioșilor veniți în număr mare la sfânta slujbă care sunt rațiunile pentru care Biserica noastră Dreptmăritoare a dedicat cea de a doua Duminică Sfântului Ierarh Grigorie Palama și care sunt folosințele practice ale teologiei sale.

La începutul cuvântului de învățătură, Preasfinția Sa i-a învățat pe credincioși să vadă în această Duminică aceeași serbare solemnă a biruinței Ortodoxiei, a dreptei slavosloviri și a dreptei mărturisiri, în fața învățăturilor greșite și lipsite de trăire duhovnicească ce s-au ivit pe firmamentul istoriei Bisericii noastre în cel de al doilea mileniu creștin. Dacă cea dintâi Duminică a Sfântului Post este dedicată Ortodoxiei și, în special, cinstirii sfintelor icoane și biruinței Dreptei Credințe asupra tuturor ereziilor, în cea de a doua Duminică a Sfântului Post sărbătorim tot biruința Ortodoxiei asupra învățăturilor false de credință care au apărut și s-au cristalizat după Sinodul local de la Constantinopol din anul 843, care a stabilit ca prima Duminică din Postul Paștilor să fie închinată biruinței Ortodoxiei. Până în veacul al paisprezecelea, în care a trăit Sfântul Grigorie Palama, au apărut și alte învățături greșite de credință, însă ceea ce s-a petrecut ca fenomen specific Ortodoxiei, după biruința icoanelor asupra iconoclasmului, adică a distrugătorilor de icoane, avea să fie tocmai organizarea înfloritoare a vieții monahale la Sfântul Munte al Athonului, organizare care a început propriu-zis cu Sfântul Atanasie Aghioritul sau Athonitul, în timpul binecredincioșilor împărați de la Constantinopol, Nichifor Focas și Ioan Tzimiskes, de la sfârșitul primului mileniu creștin. Această înflorire a păstrat-o până în zilele noastre datorită vieții îmbunătățite, de asceză și rugăciune, a celor care au ales să meargă acolo, departe de lume, pentru a se ruga pentru lume. Acești oameni minunați au ajuns la performanțe duhovnicești extraordinare, experiind în viața lor prezența harului lui Dumnezeu, care țâșnește din Dumnezeu și-l face pe rugător purtător de Dumnezeu.

Una dintre cele mai proeminente dispute teologice care au avut loc în mileniul trecut a vizat teologhisirea harului dumnezeiesc, a energiilor care izvorăsc din Dumnezeu, prin care Dumnezeu „lucrează” în lume și ni Se face nouă accesibil, pe cât este cu putință limitatei și decăzutei noastre rațiuni. Asupra practicii rugăciunii neîncetate, care mijlocește harul lui Dumnezeu în viața celui care se roagă, s-au ridicat în Apusul lumii creștine, în părțile de sud ale Italiei, în Calabria, teologi învățați care au venit cu false învățături despre harul lui Dumnezeu, vorbind nu ca și despre energiile dumnezeiești necreate, ci vorbeau, în frunte cu Varlaam din Calabria, despre grația creată, după terminologia latină. Or, harul lui Dumnezeu este necreat! Într-adevăr, prin har Dumnezeu lucrează în lume, dar harul dumnezeiesc țâșnește din Ființa lui Dumnezeu, fără a se confunda cu aceasta și care ne este inaccesibilă, căci nu putem să-L cunoaștem pe Dumnezeu în Ființa Sa, în adâncul Tainei Sale, ci numai prin harul dumnezeiesc necreat.

În această dispută teologică, exponentul cel mai de seamă al Bisericii Ortodoxe este Sfântul Ierarh Grigorie Palama, vrednic Arhipăstor al Tesalonicului și veritabil pustnic deopotrivă, care s-a apropiat cu frică de Dumnezeu și sfântă rugăciune de Domnul, alăturând elevării rațiunii spre cele înalte ale Dumnezeirii experierea profundă a harului dumnezeiesc, mijlocită de practicarea rugăciunii neîncetate, putând în acest fel să aducă o mărturie fundamentată pe propria trăire a harului lui Dumnezeu, iar nu pe temeiurile sterilei, failibilei și reprobabilei filosofări omenești. Harul dumnezeiesc necreat a fost apărat în scrierile sale teologice de către Sfântul Ierarh Grigorie Palama, pe care astăzi îl prăznuim ca pe un mare biruitor al Dreptei Credințe asupra învățăturilor false de credință care au apărut datorită minții omenești decăzute, incapabile de a se ridica la adâncimea frumuseții de nepătruns a Preasfintei Treimi. Această Taină ni se face nouă, oamenilor, accesibilă în măsura în care suntem pregătiți să ne întâlnim prin lucrarea harului dumnezeiesc, prin lucrarea harului Duhului Sfânt, Cel Care-L face prezent pe Fiul lui Dumnezeu, pe Domnul Iisus Hristos în viața noastră, în viața celui care se roagă.

Chiriarhul locului a evidențiat factorul decisiv care i-a ajutat pe Sfinții lui Dumnezeu să escaladeze înalte piscuri ale trăirii duhovnicești și să poată să gângurească inspirat Tainele dumnezeiești, Rugăciunea liniștirii. Rugăciunea pe care o împlineau la Sfântul Munte și în toată lumea creștin-ortodoxă este rugăciunea care aduce pacea lui Dumnezeu în inima omului. Rugăciunea care aduce liniște și liniștire. În limba greacă „liniștea” se numește „isihia”, de unde și numele rugăciunii, Rugăciunea isihastă. Curentul duhovnicesc de practicare și învățarea îndeletnicirii cu rugăciunea isihastă se numește „isihasm”, care a dat în limba românească vechiul cuvânt „sihastru”, adică „pustnic”,  și „sihăstrie”, adică așezarea unde se nevoiesc sihaștrii, pustnicii. Din mulțimea sihaștrilor pe care i-a dăruit și poporul nostru, cunoaștem și noi cel puțin numele unuia, din lecțiile de istorie din școala primară, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, duhovnicul Marelui și Sfântului Voievod Ștefan al Moldovei, mare ctitor de lăcașuri sfinte atât în țară, cât și în străinătate, îndeosebi la Sfântul Munte al Athonului, unde a ajutat multe mânăstiri, mai ales vechea mânăstire imperială Vatoped, una dintre cele mai vechi, și Mânăstirea Zografu. Daniil Sihastrul era un adevărat isihast, adică un îndeletnicitor cu rugăciunea care aduce pacea în inimă, a Rugăciunii inimii sau rugăciunea făcută cu mintea în inimă, Rugăciunea lui Iisus. Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul sau păcătoasa! 

Ierarhul teritoriilor bihorene le-a vorbit credincioșilor despre caracterul aproape organic al Rugăciunii lui Iisus, care poate să devină parte constitutivă și însoțitoare a ființei noastre care-L laudă pe Dumnezeu și-I cere necontenit mila Sa. Repetarea Rugăciunii inimii trebuie să ajungă ritm duhovnicesc al vieții, așa cum inima de carne pulsează și transmite sângele în tot organismul, așa și Rugăciunea lui Iisus repetată de minte, care se pogoară smerit în inimă, devine pulsație a sufletului, bătaie ritmică prin care se transmite apa harului, la fel cum inima de carne pompează sângele în organism, hrănindu-ne celulele. Așa, și Rugăciunea lui Iisus pulsează și transmite harul Duhului Sfânt în adâncurile sufletului, curățind toate păcatele și arzând spinii patimilor. În acest fel, cel care se roagă primește o nouă viață, de curățire, de despătimire, de liniștire, de împăcare a sufleteștilor puteri și de îndumnezeire prin lucrarea harului Duhului Sfânt.

Concluzionând cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși la practicarea cât mai atentă și conștientă a rugăciunii, care în Biserică nu are statutul unei practici elitiste sau ezoterice, căci Domnul Hristos ne-a oferit-o tuturor ca fiind cea mai simplă, accesibilă și facilă cale de a ajunge să-I vorbim Părintelui Ceresc. Dragii mei, rugăciunea nu este rezervată doar călugărilor, ci este pentru fiecare suflet credincios care, recunoscându-și starea de păcătoșenie înaintea lui Dumnezeu, Îi cere ajutorul și Îl invocă pe Fiul lui Dumnezeu Care are putere nu doar să vindece toată boala și neputința, ci să ierte păcatele! Atunci, repetând Rugăciunea inimii, omul care se roagă ajunge să nu mai trăiască în lumea de aici! Această rugăciune și starea de har pe care o dobândește cel care se roagă nu apar doar odată cu Muntele Athos, ci sunt de la începuturile vieții monahale, din Pustia egipteană, în mânăstiri călugării rugându-se necontenit cu rugăciunea care le aducea viața cea nouă în Hristos, însă, nici atunci, nu era doar pentru călugări! Ne amintim că Marele Antonie primește descoperire că, în Alexandria, un curelar avea rugăciunea și prezența lui Dumnezeu în viața lui la măsură mai adâncă decât mulți dintre nevoitorii din pustie, dovadă că rugăciunea nu este exclusiv apanajul monahilor, ci este de trebuință, de folos și cu putință fiecărui om credincios care dorește să fie mai mult în comuniune cu Fiul lui Dumnezeu. Pe Acesta să-L chemăm neîncetat, noi neputincioșii și paraliticii sufletește, mai ales acum, în Sfântul și Marele Post, în acest fel aducând în sufletele noastre prezența harului Duhului Sfânt, atât de scumpă și prețioasă încât nimic nu-l mai poate tulbura pe om, nici războaiele, nici răutățile, nici ura, nici prigoana și nici chiar moartea!

La recomandarea providențială a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cadrul Sfintei Liturghii, Episcopul Oradiei a rostit rugăciunea și cererile speciale pentru pacea și buna așezare a întregii lumi, spre risipirea vrăjmășiei dintre noi și spre înmulțirea dragostei celei adevărate între semeni și popoare.

De asemenea, în cadrul dumnezeieștii slujbe Preasfințitul Părinte Sofronie a promovat în slujirea sacramentală de ieromonah pe ierodiaconul Silvestru, tânăr viețuitor al Mânăstirii Izbuc.

La finele programului liturgic, Părintele Arhimandrit Mihail Tărău, starețul Mânăstirii Izbuc și exarhul mânăstirilor și așezămintelor monahale din Episcopia Oradiei, a ținut o alocuțiune festivă în care a adus mulțumiri Chiriarhului locului pentru frumoasa slujire arhierească, pentru cuvântul de folos duhovnicesc și mai ales pentru dragostea și necontenita purtare de grijă manifestate față de viețuitorii, frații, ostenitorii și pelerinii mânăstirii.

Arhid. Andi Constantin Bacter