Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Duminica Sfântului Ioan Scărarul în parohia bihoreană Calea Mare

Duminica Sfântului Ioan Scărarul în parohia bihoreană Calea Mare

În Duminica Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, cea de a patra din Sfântul Post al Păresimilor, 3 aprilie 2022, bunii credincioși ai parohiei Calea Mare, protopopiatul Oradea, au primit vizita arhierească a Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în istorica biserică parohială închinată praznicului Bunei Vestiri, datată începând cu mijlocul secolului al optsprezecelea.

Înainte de oficierea dumnezeieștii slujbe, Chiriarhul locului a binecuvântat și sfințit lucrările de restaurare, înfrumusețare și înnoire efectuate la interiorul și exteriorul lăcașului de închinare.

Cuvântul Evangheliei adresat Bisericii Dreptmăritoare în acest popas duminical a vizat fragmentul închinat Duminicii a patra din Sfântul și Marele Post, Vindecarea fiului lunatic (Marcu 9, 17-32), și cel dedicat Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, Predica de pe munte – Fericirile (Matei 4, 25; 5, 1-12). Îndată după evocarea celor două pericope evanghelice, Ierarhul meleagurilor bihorene a rostit un cuvânt de învățătură în care a pus în lumină binecunoscuta scriere a Sfântului Ioan Scărarul, descriind postul și rugăciunea ca două aripi care înlesnesc ascensiunea pe Scara care duce în Împărăția lui Dumnezeu.

Pentru început, Ierarhul Oradiei le-a vorbit credincioșilor prezenți despre personalitatea remarcabilă a Sfântului Cuvios Ioan Sinaitul, autorul fundamentalei opere patristice „Scara Raiului”, în care a surprins subtilele etape duhovnicești pe care le parcurge sufletul în urcușul spre Împărăția lui Dumnezeu, motiv pentru care Biserica îi cinstește memoria în chip cu totul aparte, închinându-i una dintre Duminicile celui mai intens și profund răstimp de rugăciune din cursul anului. Duminica a patra a Sfântului și Marelui Post este închinată Sfântului Cuvios Ioan Scărarul sau Ioan Sinaitul sau Ioan cel care a scris cartea „Scara Raiului”, „Scara Paradisului” sau „Leastvița”, după denumirea veche, slavonă, cum era cunoscută mai demult în poporul nostru. Este o carte duhovnicească, scrisă sub inspirație dumnezeiască, ziditoare pentru suflet, care arată monahului în primul rând, dar și creștinului în general, cum poate să se despătimească urcând cele treizeci și trei de trepte ale Scării, după numărul anilor trăiți de Mântuitorul Iisus Hristos, și cum poate să ajungă la desăvârșire. Sfântul Ioan Scărarul a fost un călugăr nevoitor în marea și vestita mănăstire a Muntelui Sinai, închinată Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina. Pentru că influența lui, prin scrierea „Scara Raiului”, a fost covârșitoare în viața spirituală a Bisericii vechi, Sfinții Părinți au hotărât ca Duminica a patra a Sfântului și Marelui Post să fie dedicată Sfântului Ioan Climax, așa cum mai este cunoscut după numele în limba greacă, „climax” însemnând „scară”.

În continuare, Preasfinția Sa a adus în atenția credincioșilor cea dintâi pericopă evanghelică, evidențiind centrul de greutate al învățăturilor pe care Domnul Hristos vrea să ni le asumăm din această minunată vindecare a fiului lunatic. În minunea vindecării copilului posedat apar două cuvinte-cheie foarte importante, deloc întâmplătoare pentru această vreme a postului. Mântuitorul Hristos îi avertizează pe Ucenicii care n-au putut să scoată duhul mut și surd că neamul acesta de demoni iese afară doar prin rugăciune și prin post. Din pericopa evanghelică ne dăm seama, în primul rând, de dragostea lui Dumnezeu față de oameni, de credința ca și condiție prealabilă pentru ca Dumnezeu să lucreze minuni în viața noastră, de importanța postului și a rugăciunii pentru pacificarea omului, pentru vindecarea bolilor și pentru pacea sufletului! Căci acolo unde puterile noastre sunt limitate și se sfârșesc este nevoie mai mult de ajutorul lui Dumnezeu și de mai multă și smerită rugăciune a noastră, recunoscându-ne starea de micime și de ticăloșie înaintea lui Dumnezeu și de câtă nevoie avem de ajutorul Lui direct! Ca acolo unde ne lipsește nouă credința, să vină El cu dragostea și cu puterea Sa și să covârșească neputințele noastre!

Biserica îndeamnă mereu la post și rugăciune, nu doar la momentul împlinirii anumitor soroace temporale, condiționați de timp. Aceste lucrări ascetice trebuie să devină un reflex sănătos și natural al sufletului care caută mântuirea prin urmarea „căii de aur” a echilibrului, echilibru care se calibrează cu ajutorul postului și al rugăciunii ce ne limpezesc gândirea și perspectiva noastră asupra lumii. Este nevoie de rugăciune și de post mai ales acum, când s-a înmulțit pericolul și oamenii sunt tot mai tulburați, având războiul bătând la porțile noastre. De aceea, trebuie să înduplecăm mila lui Dumnezeu asupra noastră și asupra lumii, căci El cu dreptate Se pornește atunci când îngăduie să se întâmple atâtea rele! De aceea, nu doar pentru că suntem în Sfântul și Marele Post, când Biserica întreagă postește, ci pentru că lumea are nevoie de post și rugăciune, iar noi trebuie să ne nevoim mai mult. Da, să ne nevoim după putere, dar și un pic peste! Că dacă ne lăsăm tot așa, după puterea noastră, prea mari performanțe nu apucăm să facem, însă ceea ce ne lipsește nouă, anume credința puternică, poate să împlinească Dumnezeu, Cel Care pe toate cele cu lipsă le împlinește! Aceasta învățăm din rugăciunea tatălui îndurerat din pericopă, atunci când Mântuitorul îl avertizează că toate sunt cu putința celui ce crede, iar tatăl strigă „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!”. Deci, pe lângă importanța rugăciunii și a postului, înțelegem cât de importantă este credința, iar când suntem în pericol să ne pierdem credința, când ne clătinăm credința pentru că trăim într-o lume necredincioasă și întoarsă pe dos, acolo intervine ajutorul și mila lui Dumnezeu.

Pentru ca Dumnezeu să intervină în viețile noastre trebuie să-L chemăm în rugăciune, însă Dumnezeu nu răspunde la „comanda” omului, ci așteaptă ca strigarea să se facă dintr-o inima curată și smerită, care-și cunoaște propria nimicnicie și care caută cu dragoste sinceră, cu frică sfântă și fără pretenții ajutorul Tatălui Ceresc. Cea de a doua pericopă evanghelică, închinată Sfântului Ioan Scărarul, ne aduce aminte din nou de cuvântul Domnului Hristos din Predica de pe munte, când a anunțat Fericirile, pe care le repetăm la fiecare Sfântă Liturghie și la fiecare slujbă de înmormântare. Fericirile ne arată cu adevărat cine este omul fericit. Și pentru că este ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Ioan Sinaitul și pentru că suntem în Anul omagial al rugăciunii și al importanței ei în viața Bisericii și a credinciosului, mă voi opri asupra unei fericiri care face trimitere directă la rugăciune. „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu!” - fericire care, în fapt, ne îndeamnă la rugăciunea de toată vremea, la rugăciunea neîncetată, la rugăciunea care nu se termină într-un minut, două, trei, așa cum vrem să terminăm toate lucrurile noastre, cât mai repede, pentru ca să avem timp pentru plăcerile noastre! Vrem ca toate să le facem repede, repede, să avem cât mai mult timp să ne lăfăim. De ce? Pentru că am ajuns să considerăm comoditatea ca principală fericire și țel al vieții noastre. Or, toate acestea sunt cu totul străine de Dumnezeu și decăzute, căci nu comoditatea îți asigură odihna veșnică, pentru că nu comoditatea te ferește și te scapă de moarte, nu comoditatea îți asigură o viață bună dincolo de limitele vieții de aici! Ci dimpotrivă, comuniunea cu Dumnezeu care se realizează prin rugăciune, iar rugăciunea numai comodă nu este! Pentru că mintea căzută a omului păcătos foarte repede se plictisește, începem să ne rugăm și repede ne plictisim, ajungând să fușerim și rugăciunea, așa cum facem cu toate ale noastre! Așa ne învață societatea și lumea de astăzi. Să trăim în comoditate, să avem cât mai mult timp liber, cât mai multe zile libere, dacă se poate să nu mai lucrăm nimic și să primim totul de-a gata! Și atunci, dacă mintea este liberă, duhurile necurate știu cum să ne ispitească și să ne tragă în curse, căci au timpul ideal de lucrare și le lăsăm să-și împlinească cu ușurință lucrarea lor otrăvită. Paza o putem pune numai prin rugăciune, rugăciunea care este prezența lui Dumnezeu în viața noastră!

În încheierea cuvântului de învățătură, Ierarhul Oradiei i-a îndemnat pe cei prezenți să ceară de la Dumnezeu darul rugăciunii neîncetate, care nu este altceva decât un dialog neîntrerupt al inimii cu Dumnezeu. De aceea, dragii mei, să ne rugăm Preabunului Dumnezeu să ne dăruiască bucuria și puterea de a ne ruga neîncetat pentru a putea ajunge la starea de curăție a inimii, ca astfel să putem să ne curățim și mintea prin smerita cugetare, ajungând la vederea Slavei dumnezeiești necreate, la vederea lui Dumnezeu încă din viața de aici, pentru ca în veșnicie să ne putem sălășlui în Lumina lui Dumnezeu și în Împărăția cerurilor.

La finele Sfintei Liturghii, Părintele Aurel Simion Goga, protopopul Oradiei, a rostit un cuvânt festiv în care a adus alese mulțumiri Preasfințitului Părinte Sofronie pentru frumoasa slujire arhierească din această Duminică și pentru cuvântul de învățătură pe care l-a sădit în inimile celor prezenți, spre folosul duhovnicesc și mângâierea credincioșilor.

În continuare, Părintele paroh Cătălin Ionuț Arvai a mulțumit Chiriarhului locului pentru vizita arhierească, pentru binecuvântarea lui Dumnezeu pe care a mijlocit-o asupra lucrărilor realizate la lăcașul de cult și pentru bucuria sufletească pe care a făcut-o întregii comunități parohiale prin prezența Preasfinției Sale în mijlocul lor la vremea plugăritului duhovnicesc al Sfântului și Marelui Post. În semn de prețuire și recunoștință, părintele paroh a oferit în dar Ierarhului Oradiei o icoană care o înfățișează pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu cu Pruncul.

În cele ce au urmat, Episcopul Oradiei i-a felicitat pe credincioșii parohiei, în frunte cu păstorul lor sufletesc, pentru frumoasa imagine duhovnicească pe care o ilustrează înaintea lui Dumnezeu la ceas de Sfântă Liturghie, îndemnându-i părintește pe toți cei prezenți să se apropie cu încredere și responsabilitate de scaunul Sfintei Spovedanii și de Sfânta Euharistie, ca trecând sub bolta de har a acestor două mari Sfinte Taine ale Bisericii noastre, să-L poată întâmpina cu inima împăcată și primenită pe Hristos cel răstignit și înviat la sărbătoarea cea mare a Paștilor.

Arhid. Andi Constantin Bacter