La jumătatea periplului penitențial spre Ziua cea sfântă și binecuvântată a Învierii Domnului, în Duminica a treia din Sfântul și Marele Post al Sfintelor Pătimiri, 19 martie 2023, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a efectuat o vizită pastorală la Parohia Sânmartin I, Protopopiatul Oradea, unde, în biserica parohială a Bunei Vestiri, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, anticipând în chip festiv prăznuirea hramului lăcașului de închinare.

Lectura evanghelică din această Duminică ne-a pus la suflet câteva dintre cele mai complexe, complete și categorice aserțiuni hristice (Marcu 8, 34-38; 9,1 – Luarea crucii și urmarea lui Hristos), pe care Mântuitorul le-a adresat celor care Îi sorbeau cu nesaț cuvintele dumnezeiești, în vederea conștientizării depline a profunzimii și exigenței pe care învățătura și mesajul Său le comportă. Îndată după evocarea pasajului amintit, Episcopul cetății Oradiei a rostit un cuvânt de învățătură, îndemnându-i pe credincioși la înțelegerea și asumarea propriei cruci cu inimă bună, singura cale prin care frica morții și moartea însăși sunt biruite, însă nu de noi, ci cu ajutorul Singurului Care a avut Biruință asupra morții, Cel Întâi-Născut din morți, Domnul Hristos.

În deschiderea predicii, Preasfinția Sa a adus în atenția celor prezenți trecerea primei jumătăți a Postului Păresimilor, Crucea Domnului Hristos fiind borna simbolică a acestei parcurgeri care ne îndeamnă la mai multă asumare și la coordonarea eforturilor noastre ascetice într-o manieră înțeleaptă, prin care să ne câștigăm sufletul. Astfel, remarcăm că atmosfera intrinsecă a pericopei ne comunică caracterul eshatologic al  exhortației de a ne purta cu asumare crucea. Mântuitorul Iisus Hristos, vorbind despre luarea crucii de către fiecare dintre cei care voiesc să-I urmeze, trimite la sfârșitul timpurilor, când istoria se va epuiza, când lumea așa cum o știm noi se va sfârși și va fi un Cer Nou și un Pământ Nou, întorcându-Se Fiul în Slavă. Știm că înainte de venirea din nou a Domnului Hristos, de data aceasta în Slavă, cu Sfinții Îngeri,  se va arăta pe cer semnul Sfintei Cruci. Așadar, Mântuitorul ne atrage atenția asupra inaugurării Împărăției cerurilor, acolo unde se intră doar prin cruce! Acolo se intră numai prin Ușa Care este Hristos Cel Răstignit și Înviat! Înțelegem astfel de ce viața noastră, călătoria noastră pământească, întreg pelerinajul nostru aici, pe pământ, nu doar că are în mijloc, în centru, în inima sa, crucea, ci este străjuit de cruce de la naștere și până la moarte! De la mamele noastre care ne însemnează cu semnul Sfintei Cruci încă de la naștere și ne oferă lui Dumnezeu, prin Biserica Sa și rânduielile ei speciale de binecuvântare, și până la mormânt, unde cei dragi ai noștri ne așează crucea care să vegheze până la întoarcerea Domnului.

Prezența necontenită a Sfintei și de Viață făcătoarei Cruci – fie în lăuntrul, fie în exteriorul nostru – descrie fără grai identitatea noastră ca persoane umane, dorința aderării noastre depline, anamneza neîntreruptă și tinderea noastră continuă spre Cel Care ne-a iubit cel mai mult și Care ne-a lăsat pecetea însângerată a Crucii Sale drept mărturie și chezășie a Iubirii veșnice. Și noi ne însemnăm cu semnul Sfintei Cruci, dincolo de crucea pe care o purtăm la piept și în suflet, dincolo de crucea răbdării prin care trebuie să trecem ca să ne mântuim, mărturisindu-ne credința noastră. Ne însemnăm înainte și după orice lucru pe care-l facem, de când ne trezim și până închidem ochii, de când începem lucrul și îl terminăm, de când începem și terminăm masa, când trecem prin fața unui sfânt lăcaș, a unei troițe, la răscruce de drumuri și, mai mult, la o răscruce a vieții noastre! Prin aceasta mărturisim înaintea lumii întregi că suntem ai lui Hristos! Chiar dacă nu suntem la înălțimea chemării creștine! Chiar dacă nu suntem sfinți și n-am ajuns sfinți, dar mărturisim asta cu toată smerenia și evlavia, la Sfânta Liturghie, când preotul ne cheamă să ne împărtășim, ridicând Sfintele Taine și îndemnându-ne cu cuvintele „Sfintele, sfinților!”, Sfintele Taine care se dau celor sfinți! Iar, atunci, poporul răspunde că Unul singur este Sfânt, Cel Care singur este Domn, Iisus Hristos, întru Slava lui Dumnezeu Tatăl!

Înțelegând semnificațiile profunde și cutremurătoare ale Sfintei Cruci, Ierarhul Oradiei i-a învățat pe credincioși că rușinarea de Crucea Domnului este rușinarea de Dragostea absolută a lui Dumnezeu față de umanitatea pe care a salvat-o din veșnicia morții și față de cel mai de preț Dar de la Dumnezeu. Noi continuăm să-L mărturisim pe Dumnezeu, așa cum am învățat de la moșii și strămoșii noștri! De aceea, nu ne rușinăm de Crucea lui Dumnezeu, pentru ca nici Dumnezeu-Omul să nu Se rușineze de noi, ci să ne recunoască ca fiind ai Lui! Da, suntem păcătoși și recunoaștem, dar ne cerem iertare și ne luptăm cu păcatul și vrem să scăpăm de păcate, pentru că vrem să fim cu Dumnezeu! De aceea, viața noastră întreagă stă sub semnul Sfintei Cruci, care înseamnă, de fapt, renunțare; renunțare la plăceri, la averi, la pofte, la tot ceea ce este trecător și inutil, dar și lipirea sufletelor noastre de ceea ce dăinuie! Ce dăinuie, dragii mei? Dragostea lui Dumnezeu! Pentru că Sacrificiul Fiului lui Dumnezeu este cea mai puternică dovadă a dragostei pe care o are Dumnezeu față de noi. Nu ne vrea în moarte, ci în viața cea veșnică împreună cu El! De aceea Îl trimite în lume ca să moară pentru noi! Din dragoste! Asta rămâne! Restul, toate trec! Și cerul și pământul, și lumea se va stinge și marea nu va mai fi! Dar dragostea rămâne și de aceea moartea nu mai are nicio putere! A biruit-o Moartea lui Hristos pe Cruce! Așadar, dragii mei, în Cruce stă cheia înțelegerii biruinței vieții și dragostei asupra morții, înțelegând de ce moartea nu mai are nicio putere și de ce crucea, pentru că ea este dragoste, e mai tare decât moartea.

Așadar, Crucea Domnului trebuie să fie o constantă veșnică în viața celulelor vii ale Corpului mistic al Bisericii, iluzia paradisului pe pământ simulat de duhul lumii fiind o amăgitoare și neîncetată încercare a celui rău de a ne depărta de idealurile veșniciei și asemănării oferite de Domnul Însuși. Nu numai că nu avem de ce să ne rușinăm de Crucea Domnului, de sacrificiu, de renunțare, într-o lume a plăcerilor și a consumului, ci un dram de înțelepciune dacă am avea, am vedea că tot ceea ce propune lumea păcatului nu doar că este inconsistent, ci este precar, efemer. Nu durează! Niciun imperiu pământesc nu durează, cel mult câteva generații, iar apoi se prăbușește ca un uriaș cu picioare de lut. Așa se vor sfârși civilizațiile de azi și de mâine, cât mai ține Dumnezeu lumea, pentru că nu s-au epuizat rezervele de bunătate ale omenirii. Din aceste rezerve, dragii mei, să ne adăpăm și noi mereu, căci ele sunt izvoarele care vin din dragostea nesecată a lui Dumnezeu, din răbdarea pe care o are cu noi! Din această pricină, și noi suntem invitați să avem răbdare unii cu alții, să ne îngăduim unii pe alții. Și pentru că Dumnezeu ne suportă și ne iartă, să ne suportăm și noi și să ne iertăm, că nu e mare lucru. Ca, astfel, să-L preamărim pe Dumnezeu, Cel Care este Viața noastră, primind cu bucurie și seninătate Taina Sfintei Cruci în propria noastră viață, chiar dacă înseamnă suferință, durere, renunțare, lacrimi și suspine! Căci toate vor trece, iar cu nădejdea pe care o avem în Dumnezeu, să ajungem în locul odihnei veșnice cu Dumnezeu.

În continuarea Dumnezeieștii Liturghii, Părintele paroh Origen Sabău a rostit un cuvânt de mulțumire în care și-a manifestat recunoștința față de Chiriarhul Oradiei Mari pentru frumoasa zi de sărbătoare pe care a prilejuit-o, bucuria prăznuirii hramului bisericii începând de acum, cu câteva zile înainte de marele praznic împărătesc al „începutului mântuirii noastre”, Buna Vestire a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. În semn de prețuire, din partea întregii comunități parohiale, preotul paroh a oferit Ierarhului o icoană ce o închipuie pe Maica Domnului cu Pruncul.

În final, Preasfințitul Părinte Sofronie a ținut o alocuțiune festivă, mulțumind pentru primirea călduroasă și bucuria de a fi împreună. Totodată, având în vedere faptul că deja prima jumătate a Sfântului Post a fost parcursă de Biserică, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți la o intensificare a rugăciunii și la o pregătire temeinică pentru sărbătorirea cât mai autentică a Sărbătorii sărbătorilor, Învierea Domnului, unde îmbuibarea și indigestiile aferente n-au ce căuta, întrucât Sfintele Paști sunt o „repetiție generală” anuală pentru „paștele” fiecăruia dintre noi, trecerea, prin moarte, la viața cea veșnică.

Pr. Andi-Constantin Bacter