După ce am cucerit piscul Duminicii Sfintei Cruci, aflată la mijlocul urcușului Sfântului și Marelui Post, și am coborât prin Duminica Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, Duminica aceasta, cea de a cincea din cadrul acestui Sfânt Pelerinaj al actualizării Păresimilor, 21 aprilie 2023, o prăznuim pe cea care a înțeles unicitatea Căii și curăția Dreptei Credințe, care a experiat vederea Luminii necreate a lui Dumnezeu datorită asumării cu profundă nevoință și zdrobire de inimă propria-i cruce, urcând pe „scara” mântuirii sufletului ei ca nimeni altul cunoscut în memoria Bisericii noastre, pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca.

La această prăznuire duminicală din Postul Sfintelor Pătimiri, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul comunității euharistice din Parohia Oradea Buna Vestire, Protopopiatul Oradea, unde a oficiat Dumnezeiasca Liturghie. La momentul îndătinat, Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care le-a vorbit credincioșilor despre prezența reală și nemijlocită a Domnului Iisus Hristos în lume, fiind tăinuit în Biserica Sa și descoperit în viețile proprii de către Sfinții Săi, cum este Sfânta Cuvioasă Maria, care au înțeles că Sacrificiul Său nu trebuie doar admirat cu sfințenie, ci urmat cu dârzenie.

Ierarhul Oradiei a vorbit în deschiderea cuvântului despre faptul că această Duminică ne aduce în atenție că pe câmpul de luptă al vieții noastre se desfășoară un război nevăzut, de care trebuie să fim conștienți, la fel cum nevăzut este și Cel Care poate să aducă biruința în viața noastră, Domnul Iisus Hristos, Cel Care a adus biruința și în viața Sfintei Maria Egipteanca. Pomenirea de astăzi a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, chip al pocăinței celei adevărate, este un îndemn și o invitație fără constrângere la părăsirea celor rele și întoarcerea la Dumnezeu. De fapt, viața noastră pe pământ înseamnă o permanentă luptă între: Împărăția cerurilor și lumea cea trecătoare, cu ispitele și poftele, cu dulcețile și măririle ei, care ne încolțesc din toate părțile. Așa i-a încolțit și pe fiii lui Zevedeu, care Îi cereau Domnului ranguri și mărire, înțelegându-L pe Domnul că este Împăratul Cosmosului și cerându-și, așa cum dorim noi oamenii, ranguri și măriri; să stea de-a dreapta și de-a stânga Domnului, urcuș pe scara socială. Lumea de aici este întoarsă pe dos, pentru că nu este după voia lui Dumnezeu, din cauza pierderii comuniunii cu Dumnezeu prin neascultarea de El, de unde toate s-au stricat: și viața omului, și lumea întreagă, depărtându-ne cu totul, oameni și lume, de „Lumea” care vine, de Lumea lui Dumnezeu, care este prezentă aici; prezentă, dar încă nu. Unde? În Biserică, prin Hristos, prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt, pogorât la Cincizecime peste Apostoli, când s-a întemeiat în chip văzut Biserica. Până când Se va întoarce în toată Slava Sa, Hristos rămâne ascuns în Biserica Sa. Hristos este în Biserică, tăinuit, ascuns, nevăzut, dar prezent; da, El, Împăratul, Cel Care a venit în lume. Cum a venit? Nu ca să I se slujească, ci ca El să slujească – cum am ascultat din Evanghelie – și să-Și dea sufletul răscumpărare pentru mulți. Slujirea Lui este cea jertfelnică, El slujește ca Jertfă, adică prin sacrificiu. Este vorba despre Sacrificiul suprem, nu că Se taie la un deget sau Se lovește la frunte și curge puțin sânge, ci Își dă viața, I Se scurge Sângele, moare pentru a omorî moartea noastră.

Prin pilda Sfintei Maria Egipteanca, dar și prin toate celelalte învățături sobre și atenționări aspre ale Sfântului Post, înțelegem că Biserica Ortodoxă nu încurajează acea „Evanghelie a bunăstării”, în care suntem credincioși de dragul răsplatei și al beneficiilor pământești pentru „fiii ascultători”, ci merge în profunzime și ne face să înțelegem că viața cea nouă, viața cu și în Hristos, se naște din actualizarea în viața noastră a Sacrificiului hristic. Lumea așteaptă, în mod greșit, de la Dumnezeu bunăstare, succes, profit în afaceri. Asta vrea Dumnezeu să ne dăruiască? Reușită în carieră? Profit în afaceri? Pentru asta ne rugăm? Ca să avem succes aici, imediat, pe pământ? Să avem conturi în bancă? Să nu mai avem unde să stăm în mulțimea camerelor din vilele somptuoase și mașinile scumpe? Asta așteaptă Dumnezeu să-I cerem? Dumnezeu ne arată că El Însuși vine pentru Sacrificiu, ca să ne omoare moartea, fraților! Noi de-asta trebuie să scăpăm! Nu de sărăcie, ci de moarte! Nu de lipsuri, ci de moarte! Și pentru asta, pentru că noi nu înțelegem și n-am înțeles, moare El pentru noi, Fiul lui Dumnezeu Care Se face Om și vine să moară, pentru că știe că va învia. Și prin Învierea Sa și prin credința noastră în Învierea Sa, Domnul ne dăruiește și nouă învierea. Asta vrea să ne transmită și nouă. El Și-a sacrificat viața pentru noi, iar noi nu suntem în stare nici măcar să ne sacrificăm deliciile, pentru moștenirea veșniciei. Asta arată gradul de imaturitate spirituală în care ne aflăm. La asta ne ajută Sfântul și Marele Post: despărțirea cât mai mare de cele care ne leagă strâns de ceea ce este aici, întrucât ne pregătim de ceea ce vine dincolo. Dar noi, de unii singuri, nu putem face asta. Doar cu puterea și ajutorul lui Dumnezeu se poate! Dar Dumnezeu este aici, dragii mei! Prezent și ascuns în Biserica Sa, în chip minunat. Nu doar la Sfânta Liturghie, prin Sfânta Euharistie! Biserica, chiar dacă ajunge în ruine, păstrează memoria rugăciunilor și liturghiilor care s-au ținut acolo. Biserica Îl are pe Dumnezeu cu puterea Sa înăuntru, icoanele din Biserică ascund în ele puterea lui Dumnezeu! Mai mult decât atât, Hristos este și în noi, este ascuns în noi, Îl primim în Taina Sfântului Botez, dar răutățile noastre Îl răstignesc în continuare în noi. Și, totuși, El ne așteaptă cu răbdare să ne întoarcem și să înțelegem cât de important este să nu ne pierdem sufletul, adică viața veșnică.

Înțelegând acestea, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe cei prezenți să nu capituleze inconștient înaintea confortului și comodităților care nivelează simțurile și menajează excesiv trupul, ci să mediteze intens asupra caracterului aparte pe care moștenirea vie a Domnului Hristos a imprimat-o în cultura și civilizația noastră. Dacă Dumnezeu a lucrat prin sacrificiu, aceasta înseamnă că și noi trebuie să înțelegem, cum au făcut-o înaintașii noștri, că civilizația creștină este civilizația sacrificiului; nu a triumfului! Așa este, avem momente în care celebrăm biruința credinței, dar nu într-un mod triumfalist, ci cu multă seninătate și cu înțelegerea adâncă a faptului că fără sacrificiu, fără jertfă nu s-a făcut nimic din ceea ce este durabil. Pentru că de aceea a venit Fiul lui Dumnezeu în lume, ca să Se sacrifice și să ne dăruiască nouă viața cea veșnică. Sacrificiul stă la baza culturii fiecărui popor creștin, inclusiv în ceea ce privește cultura noastră națională; este o cultură răstignită, dar în răstignirea ei stă ascunsă puterea Învierii. Pentru că noi, aici, la fel ca alte culturi creștine, vestim înaintea tuturor, mai ales în cadrul Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, Moartea lui Dumnezeu-Omul pe Cruce și mărturisim Învierea Lui. Vestim Moartea, de aceea avem Crucea pe Biserică, dar, deopotrivă și deodată, mărturisim Învierea Sa! Ne încăpățânăm să credem și să mărturisim aceasta până la sfârșitul veacurilor, prin aceasta ne vom și salva sufletul.

La sfârșitul sfintei slujbe, Părintele paroh Ioan-Ciprian Balint, care îndeplinește și ascultarea de consilier canonico-juridic la Centrul eparhial, a ținut o alocuțiune în care a mulțumit Ierarhului pentru slujirea arhierească și cuvântul ziditor de suflete și pregătitor pentru sărbătoarea Sfintelor Paști.

În încheiere, Ierarhul și-a exprimat bucuria de a fi în mijlocul acestei enorii orădene și a adresat credincioșilor prezenți un cuvânt de binecuvântare, dorindu-le să aibă pe mai departe un post cu mult folos duhovnicesc, ale cărui roade să le strângă la praznicul Învierii Domnului și de care să se bucure pentru restul întregii vieții.

pr. Andi-Constantin Bacter