Duminica Vameșului și a Fariseului la Catedrala Episcopală din Oradea
În Duminica a treizeci și treia după Rusalii, a Vameșului și a Fariseului, 5 februarie 2017, Preasfințitul Părinte Sofronie, Întâistătătorul Episcopiei Oradiei, a săvârșit Sfânta Liturghie arhierească în Catedrala Episcopală Învierea Domnului și Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei din Oradea, împreună cu un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi.
Spaţiul liturgic deosebit de generos al noii Catedrale Episcopale din Oradea a fost plin de credincioşi, care au venit să se înalţe sufleteşte prin participarea la Sfânta Liturghie, având marea binecuvântare de a se închina la racla din tezaurul catedralei în care se află părticele din sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Nicolae și Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei.
În cadrul Sfintei Liturghii, după citirea pericopei evanghelice de la Sfântul Evanghelist Luca, Preasfinţitul Părinte Sofronie a rostit o frumoasă predică în care a tâlcuit celor prezenţi semnificaţiile duhovniceşti deosebit de bogate ale cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos din Pilda Vameșului și a Fariseului, arătând că în perioada binecuvântată a Triodului, Sfânta Biserică ne pune înainte chipuri ale smereniei și pocăinței:
„Astăzi, în Duminica a treizeci și treia după Rusalii, după numărul anilor pe care i-a trăit pe pământ Domnul nostru Iisus Hristos, Duminica Vameșului și a Fariseului, începe perioada Triodului, una dintre cele trei perioade ale anului bisericesc, ce gravitează în jurul Sfântului și Marelui Post, perioadă ce ține zece săptămâni, până la Învierea Domnului. O perioadă de pregătire duhovnicească, de pocăință, în care, prin exemplele de smerenie și pocăință ce ne sunt puse înainte, toți credincioșii ortodocși suntem chemați la întoarcere spre Dumnezeu, la părăsirea păcatelor, la desprinderea de cele rele, la apropierea de taina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, început al propriei noastre învieri, pentru a înțelege că omul este mai mult decât trupul, așa cum și lumea în care trăim este mai mult decât universul material.”
„Dacă ne gândim la pericopa evanghelică pe care am ascultat-o acum vedem că fariseul, făcând parte din acea partidă vestită a israeliților care respecta cu strictețe Legea, împlinind ortodoxia iudaică, era foarte mulțumit de ceea ce făcea în afară, căci postea, dădea zeciuială, împlinea toate poruncile și nu era ca ceilalți oameni, respectiv închinător la idoli, desfrânat, așa cum îl considera el pe vameș, arătându-se îndreptățit a fi mai mare peste semenii săi și judecător al aproapelui. În vremea aceasta, vameșul, care făcea parte din categoria cea mai urâtă de către popor, a vameșilor, cea mai coruptă pătură a societății din vremea Mântuitorului Iisus Hristos, nu se gândea la cele din afară, ci, văzându-și păcătoșenia și greșeala, în adâncul sufletului său făcea pocăință, își cerea iertare adâncă de la Dumnezeu. În profunzimile sufletului său el se pocăia, îi era rușine de viața sa, de sine însuși și îi cerea iertare lui Dumnezeu: «Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!».”
„Prin urmare, în vreme ce fariseul se duce la templu ca să se laude, ca să își arate mulțumirea, satisfacția pentru împlinirea poruncilor Legii, vameșul vine la templu ca să își ceară iertare de la Dumnezeu și să cheme mila lui Dumnezeu, pentru că avea sufletul îmbolnăvit de păcat, pentru că știa că este păcătos și avea nevoie de iertarea lui Dumnezeu. El este cel care, de fapt, în lumina lui Dumnezeu fiind, își vedea propriile păcate, dar nu deznădăjduia, ci se ruga lui Dumnezeu să-i fie milostiv.”
În cuvântul rostit la final, Preasfinţitul Părinte Sofronie a adresat îndemn părintesc dreptmăritorilor creștini ca în perioada aceasta a anului bisericesc să înmulțească rugăciunea pentru pace și liniște, spre a împlini și urcușul duhovnicesc al Sfântului și Marelui Post, până la Sfânta și Luminata Înviere a Mântuitorului Iisus Hristos.