Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Duminica Vameșului și Fariseului. Începutul cel bun al Triodului la Catedrala cu Soare a Oradiei Mari

Duminica Vameșului și Fariseului. Începutul cel bun al Triodului la Catedrala cu Soare a Oradiei Mari

După răstimpul evantaiului sărbătoresc al Nașterii după Trup a Domnului Iisus Hristos, Biserica Dreptmăritoare a rânduit îndată începutul cel bun al pregătirii pentru un alt fel de bucurie, pe care astăzi îl serbăm în Duminica Vameșului și Fariseului, 6 februarie 2023, cea dintâi Duminică din perioada penitențială și, totodată, luminoasă a Triodului. De un alt fel de bucurie, răstignită, și un alt fel de Lumină, izvorâtă din adâncuri, se pregătește poporul lui Dumnezeu, pentru a serba Paștile cele Mari și a trăi Taina cea Mare a Învierii Domnului, deja și, totuși, nu încă.

Cu acest prilej binecuvântat, Chiriarhul cetății de pe malurile Crișului Repede, Preasfințitul Părinte Sofronie, a oficiat slujba Utreniei și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea alături de slujitorii sfântului lăcaș.

Evocarea binecunoscutului fragmentul lucan (18, 10-14) în cadrul acestei Duminici eponime se constituie într-un ecou consistent care să-l însoțească pe creștin în pelerinajul întoarcerii înapoi către Dumnezeu din perioada liturgică amintită, oferindu-i credinciosului principiile spirituale fundamentale în evoluția duhovnicească, smerenie și onestitate, fără de care eforturile ascetice sunt, în cel mai bun caz, zadarnice. Pornind de la Parabola vameșului și fariseului, Ierarhul Oradiei a ținut un cuvânt de folos duhovnicesc, inițiatic pentru periplul celor șaptezeci de zile care ne așteaptă până la momentul țâșnirii Luminii Domnului din Mormântul Sfânt și Gol, evidențiind necesitatea asumării unei percepții oneste și smerite a omului asupra propriei persoane, demers adesea omis și neluat în seamă de cei care cu acrivie observă litera canoanelor, uitând că Duhul este Cel Care dă viață și sens tuturor eforturilor noastre de înălțare și de smerire.

În partea de început a predicii, Preasfinția Sa a descris perioada de pregătire pre-pascală ca fiind ocazia binecuvântată a fiecărui an bisericesc, în care credinciosul este chemat să-și concentreze mai mult și mai intens atenția înspre dimensiunea duhovnicească a vieții sale, Biserica oferindu-i întreg „arsenalul” spiritual de care are nevoie în „războiul nevăzut” care se iscă atunci când omul ia această hotărâre. Duminica Vameșului și Fariseului marchează începutul Triodului, perioada specială a anului bisericesc până la Învierea Domnului din morți, care ne pregătește an de an pentru a ne apropia, cu harul lui Dumnezeu, pe măsura nevoințelor, a rugăciunii și postului, de intensitatea Tainei care s-a lucrat pentru noi oamenii și a noastră mântuire prin Venirea în lume a Fiului veșnic al Tatălui, prin Moartea Sa pe Cruce și Învierea cea de a treia zi. O perioadă de pocăință, de întoarcere la Dumnezeu. Dacă în tot cursul anului ne risipim energiile și darurile pe care le-am primit de la Dumnezeu în tot felul de programe și proiecte, unul mai păgubitor ca altul pentru suflete, irosindu-ne forțele și posibilitățile pe adevărate himere, perioada Triodului are darul de la Dumnezeu de a ne chema și, pe măsura disponibilității noastre, să luăm distanța necesară față de toată risipa, tot zgomotul din gând și din sufletul nostru, distanța mântuitoare față de energiile noastre cheltuite pe proiecte inutile care nu ne asigură mântuirea. Acum suntem îndemnați să punem la o parte tot ce este de prisos, slava deșartă a lumii, gloria ei efemeră; pe cât de strălucitoare, pe atât de trecătoare. Suntem chemați la sfințenie prin lucrarea tainică  a harului Duhului Sfânt asupra inimilor noastre. Dumnezeu vrea să ne mântuiască, numai că e nevoie și de un mic efort din partea noastră, de rugăciune, de a dori să fim în comuniune cu Dumnezeu, de a dori să rămânem împreună cu El, nu lăudându-ne ca și cum am fi făcut ceva bun pe pământ sau comparându-ne cu semenii noștri și analizând superficial realitățile, cum făcea fariseul.

În entuziasmul nostru de a ne apropia cât mai mult de Dumnezeu, nu trebuie să uităm de principiile fundamentale ale vieții duhovnicești, pilda la care suntem puși să reflectăm în această Duminică descoperindu-ne riscurile majore ale ispitelor „de-a dreapta”, de care se lovesc cei care caută veșnicia și față de care comit imprudența de a nu le lua în serios. Așa de tare am decăzut. Noi suntem fariseii zilelor noastre, care venim la biserică și ne lăudăm că suntem creștini, ba ne și batem cu pumnul în piept că suntem creștini ortodocși, că noi apărăm Ortodoxia, că apărăm valorile cu sfințenie, așa cum  le-am moștenit, și suntem gata să trimitem pe ruguri să ardă pe cei care îndrăznesc să nu-L cinstească pe Dumnezeu după Dreapta Credință în cele mai scrupuloase detalii, când noi, de fapt, suntem adesea niște ipocriți. Și da, așa ne comportăm și în viața de zi cu zi. Asta facem. De fapt, suntem farisei! Ei bine, Duminica de astăzi are darul de a ne face un „duș rece” de la Duhul Sfânt, ca să ne pună oglinda sufletului în față și să ne arate cine suntem. Și Dumnezeu, prin Fiul Său, ne atrage atenția că nu suntem noi judecătorii aproapelui, punându-ne oglinda în fața sufletului și arătându-ne cine suntem noi cu adevărat. Suntem invitați cu toată seriozitatea să ne schimbăm viețile! Nu de mâine, nu peste o săptămână, nu de când începe postul, nu de la Paști. De astăzi, de acum, din clipa aceasta. Să lăsăm la o parte tot fariseismul și ipocrizia vieții noastre și pretențiile de a fi judecători ai aproapelui. Nu suntem noi cu nimic mai buni decât cei pe care ajungem să-i criticăm și nici mai drepți decât cei pe care-i considerăm că ne fac nouă nedreptăți.

Ierarhul a avertizat că până și dorința sinceră de a lucra smerenia poate fi dublată de un duh al mândriei. De aceea, perioada de asceză care urmează ne ajută să ne ascuțim darul discernerii și să prețuim onestitatea și autenticitatea lăuntrică. Astfel, punând diagonisticul corect asupra stării reale de sănătate a sufletului nostru, dacă vrem să ne vindecăm,  trebuie să punem început bun pocăinței prin rugăciune smerită. Nu smerindu-ne înaintea oamenilor ca să vadă că postim și că ne rugăm, ci primind toate încercările vieții fără să ripostăm. Nu ridicând sabia asupra celui care vrea să ne taie capul, ci rugându-ne pentru el, să aibă Dumnezeu milă de el pentru ca să putem să ne vedem și noi de mântuire, în smerenie și umilință, ca să aibă Dumnezeu milă de noi! Și chiar dacă este rușinos să ne comparăm cu un vameș al acelor vremuri, să înțelegem că nu ceea ce aparențele învață pe om sunt realitățile de care ține Dumnezeu cont, Care Se uită la inima omului, la privirea omului lăuntric, la ceea ce este în sufletul său. Iar dacă noi am fi cu adevărat cinstiți cu noi înșine, am vedea că suntem nimic fără Dumnezeu și că depindem de Dumnezeu în totalitatea aspectelor vieții noastre! De aceea avem nevoie de mila și ajutorul Lui, de harul, bunătatea și iertarea Lui, ca prin acestea Duhul Sfânt să schimbe viețile noastre.

Prima Duminică din Triod ne oferă, pe lângă învățături profunde și reflecții introspective de mare actualitate, și un puternic model de rugăciune care emană la rându-i o atmosferă interioară aducătoare de pace, cuvinte rugătoare pe care oricine, oricând și oriunde  le poate rosti în tainița inimii. Să încetăm cu fariseismele și triumfalismele. Să ne batem pieptul cu pumnii, nu în public și în piețe, căci acesta este un spectacol de prost gust, ci în taină, în ascuns, în chilia inimii, prin rugăciunea smerită de pocăință: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Această rugăciune simplă și scurtă pe care o spune și vameșul ne este recomandată de Părinții Bisericii să o spunem tot timpul. Prin această rugăciune atât de simplă, pășim pe urmele vameșului care s-a smerit pe sine și luăm distanța necesară de ipocrizia lumii. Rostind Rugăciunea lui Iisus, repetând-o mereu, facem tot atâția pași spre mântuire și ne îndepărtăm de cursele vrăjmașului care caută, prin slava deșartă și ispitirile și momirile de tot felul, să ne îndepărtăm de mântuirea sufletului și să ne apropiem de gloria efemeră a lumii, oglindire perfidă a gloriei întunecate a prințului întunericului. Prin Rugăciunea Numelui Domnului Îl așezăm pe Fiul lui Dumnezeu în centrul vieții noastre, devenind Soarele Care ne luminează și Care face să pălească toți aștrii mincinoși ai intereselor noastre lumești. Prin chemarea stăruitoare a Domnului, fără pauză, chemăm realitățile veșnice și netrecătoare ale Împărăției cerurilor în viața noastră, iar liniștea lui Dumnezeu și pacea totală coboară în umilele noastre vieți, pregustând Raiul de aici, din mijlocul iadului lumii din care facem parte.  

Concluzionând, Ierarhul a adresat un ultim îndemn la sporire și intensificare a rugăciunii și a stării de veghe lăuntrică, având ca sursă de inspirație și meditație Sfintele, Dumnezeieștile și Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului Hristos, urmate negreșit de omorârea morții, golirea iadului și Învierea Sa din morți. Așa, începând de astăzi, să înmulțim rugăciunea, să-L chemăm pe Domnul Iisus Hristos în viața noastră! Și, așa, să încercăm și în anul în care, din mila Domnului, am ajuns, să călătorim duhovnicește cu bine spre Taina cea Mare a Pătimirilor Domnului și a Învierii Sale, a Celui Întâi-Născut din morți, Începătorul tuturor în toate, Domnul nostru Iisus Hristos, pe Care să-L chemăm prin rugăciunea atât de simplă, dar completă și complexă deopotrivă: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul. Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi și lumea Ta. Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi și toată lumea Ta! Amin.    

La sfârșitul Sfintei Liturghii, soborul slujitor au adus rugăciuni pentru iertarea și odihna sufletului doamnei Maria Drincec, mama Chiriarhului locului.

Pr. Andi Constantin Bacter