În Duminica vindecării orbului din Ierihon, 3 decembrie 2023, cea de a treizeci și una după Rusalii și cea dintâi din luna Nașterii după trup a Domnului Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie pe Altarul noii biserici de enorie „Înălțarea Domnului” din istoricul sat Peștiș – localitate de secol XIII-XIV, unde exista și binecunoscutul scaun protopopesc de la Peștiș, în apropierea Cetății medievale Piatra Șoimului sau Cetatea Șinteu. Tezaurul sacru al comunității credincioșilor ortodocși din satul Peștiș – localitate aparținând arealului administrativ al orașului Aleșd – conține și frumoasa biserică de lemn din dealul satului, monument istoric de secol XVIII, ce se constituie într-un deosebit exponent al arhitecturii de tradiție românească ce comprimă reușita simbioză a tradiției răsăritene cu cea apuseană, ortodoxia românească cu goticul latin. Din soborul slujitor a făcut parte și Părintele Arhimandrit Atanasie Paleu, duhovnicul Mănăstirii Sfânta Cruce din Oradea, iar răspunsurile la strană au fost oferite de un grup de maici de la același așezământ monahal citadin.

După lectura evanghelică a minunii tămăduirii orbului din Ierihon de către Domnul Hristos (Luca 18, 35-43), Chiriarhul cetății orădene a ținut un cuvânt de folos duhovnicesc în care L-a prezentat pe Mântuitorul Iisus Hristos nu doar ca pe un minunat vindecător, ci ca Cel Care a luat asupra Sa toată boala și neputința, traiul unei mizerabile existențe întru moarte, și ne-a întregit, ne-a plinit, așteptând de la noi să răspundem prin credința în El – „stropul” nostru la „oceanul” oferit de Dumnezeu.

În debutul predicii, Ierarhul a subliniat tocmai această prețioasă înțelegere a raportării noastre la Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, nu ca la un magic taumaturg Care este dator să ne tămăduiască dacă-I cerem ajutorul, ci ca la Cel Care așteaptă colaborarea credinței noastre temeinice, unde minunea este un rod și un corolar firesc al relației strânse cu Dumnezeu. Domnul Hristos a venit să vindece toată boala și neputința din popor, dar, dragii mei, e mai mult decât atât, El a venit să ia toate aceste suferințe asupra Sa. Mai mult, a venit în lume nu doar ca un vindecător al bolilor, ci ca să tămăduiască întreaga omenire de păcat și de moarte, pentru că El este Mielul lui Dumnezeu, Mielul Jertfei Care vine în lume și ia asupra Sa păcatul lumii. Și pentru că prin păcatul strămoșilor noștri Adam și Eva a intrat păcatul în lume, prin greșeala lor oamenii au început să moară ca rezultat al ruperii comuniunii cu Dumnezeu, Cel Care este Viața, nu creatorul morții. De aceea, Cel fără de păcat, Fiul lui Dumnezeu înomenit, vine în lume ca să ia asupra Sa păcatele noastre și cu moartea Sa omenească să ucidă moartea noastră, înviind a treia zi Cel Întâi-Născut din morți, Cel Care ne deschide tuturor calea spre propria înviere. Credința este ceea ce așteaptă Dumnezeu de la noi, El dă tot, dragostea sublimă și desăvârșită, fără limite, mergând până la Sacrificiul suprem. Fără credință nu putem moșteni viața cea veșnică.

Învățătura cu privire la importanța covârșitoare a credinței în ecuația mântuirii și a primirii ajutorului divin se probează în întâlnirea orbului cu Domnul Hristos, Care, cunoscând viața acestui om încercat, lui îi oferă vindecarea și celorlalți aspiranți la minuni-instante o lecție de viață. Orbul din Ierihon vine să se vindece. Oamenii încearcă să-l liniștească, pentru că toți aveau nevoie de ceva de la Domnul Iisus; oamenii voiau să se întâlnească cu El pentru că aflaseră că poate face multe și poate vindeca. Omul nu se lasă descurajat, merge mai departe, stăruie. Și Mântuitorul, Care le cunoaște pe toate, dar pentru ceilalți, îl întreabă pe orb: ce vrei tu, de fapt? Și el Îi spune: să văd! Și Mântuitorul nu stă pe gânduri, pentru că îi cunoaște și îi simte credința, nu îl cercetează cu privire la credința sa – crezi tu că pot să fac aceasta? –, cum a făcut-o în alte rânduri, ci îi spune direct: „Vezi! Credința ta te-a mântuit!” Ce ne mântuie, așadar? Credința. Dumnezeu cu dragostea Sa învinge moartea noastră. Cum putem scăpa de moarte? Prin credința în Domnul Iisus Hristos. Ne apropiem cu pași repezi de marea sărbătoare a Crăciunului, când cântăm frumoasele colinde și cântece de stea, toate vestind Venirea în lume a lui Mesia. Iată-L pe Mesia că vine în lume, nu ca să domnească asemenea unui împărat, ci ca să Se răstignească și să ne dăruiască învierea. De aici înțelegem că așa de puternică este legătura între Nașterea Domnului și sărbătoarea Învierii Sale, încât nu putem înțelege Taina Nașterii Sale din Fecioara, căreia i-a păzit fecioria și înainte și după naștere, decât în Lumina Învierii. Pentru că în Taina Luminii Pascale ni se descoperă sensurile profunde ale Nașterii miraculoase a Fiului lui Dumnezeu în Betleemul Iudeii.  

Chiriarhul a încununat cuvântul de învățătură prin a-i îndemna pe credincioși să privească postul și slujbele pregătitoare ale Bisericii pentru Crăciun ca un context prielnic de purificare și înălțare sufletească deasupra tuturor mărunțișurilor mundane pe care lumea ni le pune în prim plan și le îmbie ca fiind esențiale, încercând să stoarcem din ființa noastră stropul de credință menit să mute munții lăuntrici ai dezordonatei iubiri de sine. De aceea, Biserica a rânduit ca și înainte de sărbătoarea Crăciunului să avem un post binecuvântat de patruzeci de zile, în care ne abținem de la bucate, păcate și rele, căutând să facem bine și să ajutăm pe cei săraci din dorința de a ne apropia mai mult de Dumnezeu. Nu vine o simplă sărbătoare a bucuriei, în care ne înconjurăm de cadouri de să ne pierdem mințile și să ne scape esența sărbătorii: mântuirea noastră, salvarea noastră din ghearele morții, din iad, prin dragostea nețărmurită, nemărginită, fără limite a lui Dumnezeu! Atâta doar, că ne trebuie credință! Un strop de credință și putem muta munții din loc! Nu la propriu, deși și ei se pot muta. Un strop de credință înseamnă mutarea munților egoismului și ai răutății, munții care ne împiedică să-L vedem pe Dumnezeu așa cum este, adică Iubire! Orbul din Ierihon, văzând, Îl laudă pe Dumnezeu! Și toată lumea, văzând minunea, Îl laudă pe Dumnezeu! Acum este vremea noastră să-L lăudăm și să ne bucurăm și să vestim lumii întregi cât de mult iubește Dumnezeu lumea, lăsând la o parte toată ipocrizia noastră și ipocrizia lumii, iar în locul egoismului nostru stupid, autosuficient și înșelător să strălucească Lumina lui Dumnezeu.

Momentul chinonicului a fost împodobit de un buchet de frumoase colinde tradiționale interpretate de un grup de bărbați ai satului, la care s-a adăugat și un grup de copii, cu toții îmbrăcați în deosebite veșminte tradiționale de iarnă. De asemenea, în cadrul sfintei slujbe, Ierarhul i-a oferit Părintelui paroh Alexandru-Dumitru Bădilă distincția de iconom-stavrofor pentru activitatea administrativă și pastoral-misionară pe care o desfășoară în rândul credincioșilor peștișeni.

La finele programului liturgic, preotul paroh a rostit un cuvânt festiv în care i-a mulțumit Episcopului Oradiei pentru bucuria sărbătorească pe care a prilejuit-o prin prezența în sânul enoriei sale și i-a oferit în dar din partea întregii comunități un omofor și un epitrahil realizate în atelierele de broderie ale Mănăstirii Sfânta Cruce.

Alocuțiunea finală a Ierarhului Oradiei a constat în cuvintele de felicitare și de binecuvântare ce se cuvin în acest fericit răstimp de pregătire pentru sărbătoarea Nașterii Domnului Iisus Hristos, apreciind preafrumoasele colinde tradiționale și costume populare purtate cu mult drag de credincioși și adresând, totodată, îndătinatele urări pentru toți cei care poartă numele Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, mult îndrăgitul sfânt al copiilor, pe care îl vom prăznui la mijlocul săptămânii viitoare.