În Duminica a patra din Sfântul și Marele Post, a Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, 14 aprilie 2024, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, alături de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în biserica de enorie a Parohiei Băile Felix, Protopopiatul Oradea.

După citirea pericopei evanghelice a Vindecării fiului lunatic (Marcu 9, 17-32) și a Fericirilor în relatarea mateiană (4, 25; 1-12), Chiriarhul locului a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, în care a prezentat teologia înaltă din spatele simbolismului „Scării” despre care a vorbit atât de inspirat Sfântul Cuvios Ioan Sinaitul și alți mari Sfinți Părinți ai Bisericii, subliniind că eforturile noastre sisifice – de a urca timid pe această minunată „Scară” cu capătul în Rai – devin posibile datorită Coborârii dumnezeiești a Iubirii întrupate, a Fiului lui Dumnezeu, și sunt secundare acesteia.

Preasfinția Sa a început prin a face referire la valoarea simbolică deosebită pe care metafora „Scării Raiului” o găzduiește, Biserica, în înțelepciunea inspirată de Sus, folosind într-o manieră pedagogică cele văzute ale lumii pentru a explica și a-și orienta fiii ei înspre cele nevăzute ale vieții duhovnicești. Duminica aceasta este închinată Sfântului Cuvios Ioan, care a scris „Scara Raiului”, o lectură filocalică foarte prețioasă rămasă în vistieria Bisericii și care nu se adresează doar monahilor, ci tuturor credincioșilor, Sfântul Ioan viețuind în marea lavră a Sfintei Ecaterina din Muntele Sinai. Este o lectură duhovnicească edificatoare, care contribuie la zidirea noastră sufletească, înălțându-ne mințile spre Dumnezeu. „Scara Raiului”, „scara spre ceruri” despre care scrie Sfântul Ioan Scărarul este o imagine simbolică foarte puternică. „Scara” care unește Cerul cu pământul, „scara” prin care omul se nevoiește prin despătimire, prin împodobirea cu virtuțile, pentru a se apropia cât mai mult de Dumnezeu. Este, în același timp, un semn puternic pe care Dumnezeu ni-l transmite folosindu-Se, așa cum ne-a obișnuit în revelația biblică, prin simboluri. Cuvântul „scară”, desigur, ne trimite pe toți al un urcuș. Omul folosește scara ca să ajungă unde nu poate. „Scara” înseamnă urcare, așa este, dar înseamnă și coborâre; o urcare și o coborâre pe mai multe trepte. „Scara”, care duce spre Rai, are 33 de trepte, în amintirea celor 33 de ani pe care Mântuitorul i-a petrecut, de la Întruparea Sa și până la Înălțarea la ceruri. Într-adevăr, urcarea pe această „scară” este anevoioasă, iar căderea din înălțimea scării este dureroasă, la fel cum se întâmplă cu omul care urcă pe o scară înaltă și își pierde echilibrul și cade. Înțelegând simbolul și legăturile cu viața trupească, putem merge mai departe și să pricepem ce se întâmplă cu cele ale sufletului. 

Bineînțeles, sublimul și subtilitatea simbolismului creștin pot fi ușor confiscate sau modelate de mintea omenească abătută de la Calea Împărăției, în încercarea de a sădi îndoiala și de a cultiva iluzia unei alternative superioare și, e limpede, mult mai comode. Oamenii, având mintea căzută, s-au îndepărtat de la înțelesurile divine ale lucrurilor. Atunci, ei au interpretat lumea după canoanele minții căzute și îndepărtate de Dumnezeu, inclusiv cele legate de lumea simbolurilor. De aceea, s-a ajuns la o foarte bogată literatură privitoare – inclusiv – la „scară”, la treptele scării, văzute ca grade de inițiere, sub anumite auspicii oculte, adică ascunse, tăinuite, care conferă celor inițiați, potrivit acestei literaturi decadente, anumite privilegii față de muritorii de rând și un grad de cunoaștere sporit. Numai, dragii mei, aceasta este o cunoaștere întunecată, pe care nu greșim dacă o numim luciferică. Pentru că cine este cel care a dorit să se înalțe pe sine  și să se așeze în locul lui Dumnezeu, pe Tronul cel de Sus? Este îngerul care a vrut să se înalțe pe sine, dar a căzut ca un fulger, cum mărturisește Însuși Domnul Iisus Hristos că l-a văzut pe Lucifer. Oamenii cu mintea căzută au încercat să atingă cerul cu propriile lor puteri. Așa, s-au apucat să ridice celebrul zigurat, Turnul din Babilon, un templu al gloriei umane prin care omul s-a străduit să atingă cerul. Și pentru că mintea omului era căzută și nu acolo stătea ascunsă taina întâlnirii pământului cu Cerul, a revenirii omului în lumea cerească din care căzuse, Dumnezeu a încurcat limbile oamenilor, iar ziguratul s-a dovedit a fi nu pisc al civilizației, nu vârf al cunoașterii umane, nu culme a iluminării prin inteligență, ci sursă de dezbinare, de ceară, de împrăștiere, de haos. Pentru că cine caută se se înalțe pe sine, urmând principelui căzut, îngerului întunecat, nu ajunge în armoniile celeste, ci se prăbușește în haosul infernal.

Ierarhul și-a încheiat predica prin a le vorbi celor prezenți despre mesajul teologic fundamental pe care simbolul scării îl oferă umanității, tâlcuire pe care și rânduiala liturgică a Bisericii o surprinde în această perioadă. „Scara” ni-L descoperă pe Dumnezeu, Care vine din Cer pe pământ ca să Se facă Om. Prin urmare, „Scara Raiului”, care este și „Scara virtuților” și presupune întâi de toate despătimirea, înseamnă prea puțin efortul nostru uman, pe cât ne învață despre dragostea uriașă a lui Dumnezeu, Care coboară din ceruri, vine pe pământ și Se face Om. Și de aceea, „Scara” ce unește Cerul cu pământul, „Scara” prin care Dumnezeu vine în lume este asemuită, din punct de vedere metaforic, de marii Părinți și Imnografi ai Bisericii cu Maica Domnului. Ea este numită „Scară” către Ceruri! Scara cerurilor! Scara cerurilor care unește Cerul cu pământul, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Nu întâmplător înțelegem de ce, în această a patra Duminică îl pomenim pe Sfântul Ioan, care a scris „Scara”, o pomenire care inaugurează săptămâna a cincea din Sfântul și Marele Post. Această săptămână se încheie glorios cu sabatul săptămânii a cincea, care începe în seara zilei de vineri și care este închinat Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, Deniei Acatistului Bunei Vestiri. Înțelesul mistic și tainic al sâmbetei a cincea ne aduce aminte de Îngerul trimis de Dumnezeu în Nazaret, coborând la Fecioara și vestindu-i că va naște Fiu. Și astfel, ea devine Maică, unind Cerul cu pământul și devenind „Scara” cea adevărată a unirii. În acest sens, gânditorii creștini au tâlcuit minunat înțelesul tainic al lucrării mântuitoare a lui Dumnezeu. Aici, îl amintim pe filozoful și scriitorul Lucian Blaga, care, în „Trilogia culturii”, vorbește despre minunata alcătuire a unei biserici ortodoxe, cu cupolă, în care se descoperă cum Dumnezeu vine în mijlocul poporului său. Aceasta este în antiteză cu ceea ce se întâmplă în cultura occidentală, de inspirație gotică, unde omul încearcă să se înalțe spre ceruri. Dar, dragii mei, să nu uităm, că mai mare și mai multă este dragostea lui Dumnezeu pentru noi, a Celui Care vine, decât efortul nostru de înălțare duhovnicească.

La finele sfintei slujbe, Părintele Vasile-Marius Bara, parohul acestei enorii, a adresat un cuvânt de recunoștință față de Episcopul Oradiei, mulțumind pentru slujirea arhierească și cuvântul de învățătură ziditor de suflete. De asemenea, în cuvântul său, părintele paroh a amintit de faptul că în urmă cu câteva zile, la 6 aprilie, s-au împlinit zece ani de la oficierea primei Sfinte Liturghii, săvârșită de Preasfințitul Părinte Sofronie, atunci Duminica a cincea din Postul Păresimilor.

În încheiere, Ierarhul i-a felicitat pe preotul paroh și pe credincioși pentru frumoasa activitate pastoral-misionară și administrativă pe care o desfășoară în parohie, dorindu-le să aibă parte în continuare de un post binecuvântat și de sărbători în pace, cu multă bucurie duhovnicească.

La ieșirea din sfântul lăcaș, preotul paroh i-a prezentat Episcopului Oradiei noua clădire anexă a parohiei, care va servi ca centru catehetic și ca spațiu destinat activităților cu copii și tineretul din enorie.

pr. Andi-Constantin Bacter