Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Ediția a II-a a Proiectului educațional „Tineri Ortodocși în Țara Beiușului”

Ediția a II-a a Proiectului educațional „Tineri Ortodocși în Țara Beiușului”

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Parohia Ortodoxă Română Șuștiu, Protopopiatul Beiuș, a organizat, în data de 15 iunie 2024, a ll-a ediție a evenimentului „Tineri Ortodocși în Țara Beiușului”, pe valea Șuștiului (între Șuștiu și Briheni). Organizat de preotul paroh Călin-Daniel Pădurean, cu ajutorul enoriașilor din parohie, acest eveniment s-a desfășurat sub egida proiectului cu același nume, implementat de către Protopopiatul Beiuș, la inițitativa  Părintelui Marian-Vasile Popa, Protopopul Beiușului, începând cu anul 2021.

Această sărbătoare a copiilor a debutat la ora 9:00 cu înscrierile pentru competițiile sportive, care s-au desfășurat după deschiderea evenimentului, de la ora 10:00, când părintele paroh împreună cu preotul paroh din satul Seghiște, Viorel Petruse, au săvârșit slujba de Tedeum. La deschidere a participat și primarul comunei Lunca, domnul Dorin Boca.

La eveniment au participat atât copii din parohie, cât și din comuna Lunca și din localitățile învecinate (Ștei, Petrileni), dar și din Oradea, de unde au fost prezenți și sportivi ai clubului „White Lion Taekwondo”. În cadrul evenimentului și-au adus contribuția cadrele didactice: prof. Raul Bogdan, ed. Alina Bunta, înv. Lavinia Morar, ed. Coș Bianca, înv. Ioana Bogojel, dar și preotul Daniel Bîrneț împreună cu teologul Darius Stan.

Competițiile sportive desfășurate pe parcursul zilei au fost: cross (35 de copii participanți), concurs de biciclete (12 copii participanți), fotbal (6 echipe participante), volei (3 echipe participante), jocuri aplicative (alergat în sac, tras de frânghie – 31 de copii participanți).

Toți participanții la competițiile sportive au primit dulciuri, dar și chipiuri și tricouri inscripționate cu sigla evenimentului. Locurile I, II și III au fost premiate cu medalii și diplome, înmânate de reprezentanții Episcopiei Ortrodoxe Române a Oradiei, Părintele consilier Laurențiu Brândaș, care a ținut un frumos cuvânt de învățătură adresat tinerilor participanți.

Copiii s-au bucurat pe parcursul întregii zile de toboganul gonflabil, înghețată și picturi pe față, dar și de informații prețioase oferite de reprezentanții Parcului Natural „Apuseni”, cei care au ghidat vizionarea materialelor video ce au rulat în cortul special amenajat și care au răspuns întrebărilor legate de protecția mediului, promovând astfel turismul local prin discuții privind cele mai importante obiective de vizitat.

Prin implementarea acestui proiect, iniţiatorii şi voluntarii implicaţi, preoţi şi profesori deopotrivă, îşi doresc o intensificare a misiunii Bisericii în rândul copiilor şi tinerilor, prin oferirea unor alternative de petrecere a timpului liber, prin oferirea unor răspunsuri la marile întrebări ale vieţii, precum şi prin celelalte activităţi extraşcolare propuse, convinşi fiind de faptul că numai în acest mod îi putem pregăti pe tinerii de astăzi, pentru a fi credincioşii de mâine ai Bisericii.

pr. Călin-Daniel Pădurean