Ediția a V-a a Festivalului de pricesne „La umbra Crucii Tale” – Oradea
În contextul marcării Anului omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului și al Anului comemorativ al sfinţilor isihaşti Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama şi Paisie de la Neamţ, cu binecuvântarea Presfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, Protopopiatul Ortodox Român Oradea, Protopopiatul Ortodox Român Beiuș, Protopopiatul Ortodox Român Marghita, Protopopiatul Ortodox Român Tinca, Asociația „Părinți pentru Ora de Religie” - filiala Bihor și Asociația Femeilor Ortodoxe din Episcopia Oradiei, Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dr. Vasile Coman” Oradea organizează ediția a V-a a Festivalului de pricesne „La umbra Crucii Tale”.
Se adresează copiilor/elevilor de la toate unităţile de învăţământ din judeţ/eparhie indiferent de ciclul de învăţământ şi se desfășoară în perioada 10 aprilie - 14 aprilie 2022, pe centre metodice/protopopiate.
La Oradea, festivalul s-a desfășurat la străvechea catedrală ortodoxă cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Oradea. Au onorat cu prezența la festival prof. dr. Horea Florian Abrudan, inspector școlar general în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, părintele profesor Radu Valer Rus, vicar eparhial, părintele conf. univ. dr. Doru Fer, directorul de Departament din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Ep. Dr. Episcop Vasile Coman” din Oradea, domnul prof. univ. dr. Sorin Curilă, președintele Asociației Părinți pentru Ora de Religie - filiala Bihor, doamna Viorica Cherteș, președinta Asociației Femeilor Ortodoxe din Episcopia Oradiei, doamna Alina Bonchiș, vicepreședinte al Asociației Părinți pentru Ora de Religie - filiala Bihor, inspectorii școlari prof. Liana Moruț, prof. Felicia Ianța, prof. Simona Ardelean și prof. dr. Alin Ștefănuț, părintele Roman Pintea, părintele profesor Dorel Leucea, directorul adjunct al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” Oradea, directori și nu în ultimul rând tineri și credincioși ai parohiei Velența I.
În cuvântul de deschidere, inspectorul școlar general a evidențiat importanța acestei manifestări devenită tradiție la nivelul județului Bihor și a Eparhiei Oradiei, împărtășind deopotrivă experiența religioasă personală asociată cu acest locaș de cult. Cu această ocazie a transmis felicitări tuturor participanților, mulțumindu-le profesorilor și părinților pentru susținerea și coordonarea copiilor și elevilor în vederea participării la astfel de activități.
Au participat la festival 11 grupuri reprezentând Grădinița cu Program Prelungit nr. 50 (trei grupuri de la trei structuri), Școala Gimnazială nr. 1 Hidișelu de Sus, Școala Gimnazială nr. 1 Nojorid cu două grupuri, Școala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Oradea, Colegiul Național „Iosif Vulcan” Oradea, Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” Oradea, Colegiul Național „Onisifor Ghibu” Oradea, biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Oradea, biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Hidișelu de Sus, biserica „Sfânta Treime” din Hidișelu de Sus, biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Nojorid, biserica „Bunavestire” din Nojorid, biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Oradea, biserica cu hramul „Buna Vestire” din Oradea, biserica „Duminica Tuturor Sfinților” din Oradea, biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” Nufărul Oradea.
Festivalul a debutat cu un minirecital susținut de Corul „Diacon Nicolae Firu” al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu”, dirijor Arhidiacon prof. Ștefan Lakatos, iar în încheiere a concertat Corul de cameră Psalmodia Varadiensis al Facultății de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” Oradea, dirijor Pr. conf univ. dr. Mihai Brie.
După interpretarea pricesnelor din cadrul festivalului, părintele Radu Valer Rus, vicarul Eparhiei Oradiei, a transmis cuvânt de binecuvântare, apreciere și susținere pentru copii și elevi, părinții slujitori, cadrele didactice, respectiv tuturor celor care s-au implicat sau au susținut acest eveniment. De asemenea, în acest context, părintele vicar, care îndeplinește și ascultarea de director al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu" Oradea, a subliniat amploarea festivalului la nivelul eparhiei și, în mod deosebit, mulțimea numărului de participanți și a celor prezenți care au făcut neîncăpătoare vechea catedrală a Oradiei, asemenea unei „zile de Paști”, evidențiind activitatea în parteneriat a părinților slujitori și a profesorilor care se preocupă la nivelul comunităților parohiale de asigurarea nevoilor spirituale și educaționale ale copiilor și tinerilor.
Părintele vicar împreună cu părintele inspector școlar au acordat din încredințarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, diplome de apreciere celor care au susținut această manifestare aflată la a cincea ediție.
În final, părinții slujitori ai străvechii catedrale, Nicolae Pop și Florin Negruțiu, în calitate de gazde, și-au exprimat recunoștința pentru onoarea de a fi gazda festivalului și la această ediție, mulțumind deopotrivă tuturor participanților și invitaților care făcut din această zi una de sărbătoare pentru comunitatea religioasă ortodoxă a Velenței,.
Repertoriul pricesnelor și costumele populare purtate de copii și tineri ne-au reamintit bogăția și valoarea patrimoniului spiritual și cultural cu care a hărăzit Dumnezeu aceste meleaguri.
Pr. Florin Negruțiu