Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Elevi români și ucraineni în taberele de creație organizate de Episcopia Oradiei

Elevi români și ucraineni în taberele de creație organizate de Episcopia Oradiei

După o pauză de doi ani, cauzată de pandemia prin care a trecut o lume întreagă, în perioada 11-23 iulie 2022, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în Eparhia Oradiei s-a desfăşurat cea de-a XIII-a ediţie a taberelor de creaţie religioasă intitulate generic „Împreună, să ne cunoaştem tradiţia şi valorile creştine”. Incluse în cadrul manifestărilor dedicate Anului omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului, în acest an taberele au fost organizate, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor și Primăria Municipiului Oradea, lângă Pădurea Neagră, la Mănăstirea Voievozi, veche vatră monahală, ale cărei începuturi se regăsesc pe la începutul secolului al XII-lea.

Cele două serii ale taberei din acest an au reunit un număr de peste 60 de elevi din ciclurile gimnazial şi liceal de la diferite şcoli din Oradea, selectaţi în funcţie de rezultatele deosebite la învăţătură şi purtare, de premiile obţinute la Olimpiada de religie, etapele judeţeană şi naţională şi, nu în ultimul rând, de situaţia socială şi economică a familiilor din care provin copiii.

În acest an, pe lângă copiii din județul Bihor, au participat în tabără și elevi din Ucraina, din regiunile Odessa și Doneț, elevi care s-au refugiat pentru moment în Oradea din cauza războiului, împreună cu familiile lor, dar care s-au dovedit a fi extrem de sociabili și talentați la pictură, împărtășind aceleași valori umane și credința dreptmăritoare împreună cu ceilalți elevi români. Un amănunt emoționant, o frumoasă icoană cu Maica Domnului pictată de eleva Katerina Filatkina a fost trimisă bunicii în Odessa pentru a aduce mângâiere și speranță fraților dreptmăritori peste care s-a abătut urgia războiului și a prigoanei.

Scopul acestor tabere este acela de a le oferi copiilor şi tinerilor o alternativă creştină, viabilă şi educativă, de petrecere a timpului liber. Copiii implicaţi în proiect au petrecut zile extrem de frumoase, bucurându-se de frumuseţile naturii, de binecuvântarea slujbelor religioase, de binefacerile drumeţiilor sau ale activităţilor sportive.

O componentă importantă a taberelor a fost reprezentată de cursurile de pictură pe sticlă, la care toţi copiii au participat, la sfârşitul perioadei de tabără fiecare participant reuşind să finalizeze câte o icoană, produsele muncii lor urmând a fi expuse într-o expoziţie ce va fi vernisată după începerea anului şcolar 2022-2023. În aceste demers elevii au fost sprijiniţi de inimoşii profesori bihoreni: Florina Iepure, Camelia Chiș, Romina Hulban şi Maria Bronţ care, an de an, pe bază de voluntariat, participă cu dăruire şi disponibilitate la taberele de creaţie.

Pe de altă parte, zilnic, copiii au participat în mod activ la Sfânta Liturghie şi la slujbele de seară, îmbogăţindu-se spiritual din frumuseţea cultului divin ortodox, precum şi la cateheze care au avut teme variate, menite să răspundă nevoilor lor spirituale. Din programul taberei n-au lipsit drumeţiile, concursurile pe teme de cunoştinţe religioase sau cultură generală, vizionările de documentare şi filme cu mesaj creştin sau întrecerile sportive cu tot farmecul şi veselia specifice. În aceste activităţi tinerii au fost sprijiniţi şi asistaţi de către profesorii: Pr. Prof. Alin Sonea și Pr. Prof. Raul Ardelean.

O altă activitate foarte gustată de elevi a fost organizată de doamna Carmen Dinescu de la DSP Oradea, împreună cu alte cadre medicale care au venit în tabără pentru a le vorbi elevilor despre importanța mișcării, a alimentației și a activității fizice în general pentru sănătatea fizică și psihică. La sfârșit, cadrele medicale împreună cu elevii s-au prins în jocul cu mingea și s-au luat la întrecere într-un concurs de cross.

Generozitatea gazdelor taberei, obştea monahală de la Mănăstirea Voivozi, în frunte cu Preacuviosul Părinte Stareț, Protosinghelul Chesarie Pondroș a contribuit din plin la reuşita proiectului. Preacuvioșia sa le-a prezentat copiilor istoricul Mănăstirii Voivozi care este situată pe şoseaua judeţeană Marghita-Aleșd, la 20 km est de Aleșd și la 20 km sud de Marghita. Aşezământul este construit într-o depresiune de câteva zeci de hectare, înconjurată de dealuri acoperite cu păduri de foioase, în apropiere de râul Bistra.

Mănăstirea Voievozi este o veche vatră monahala, ale cărei începuturi se regăsesc pe la începutul secolului al XII-lea. Această biserică a ținut de Mănăstirea Peri, aflată astăzi in Ucraina. Astăzi, mănăstirea păstrează o biserică de lemn, una de zid, cât și corpul de chilii si anexe.

Biserica de lemn care se află în complexul monahal a fost adusă din localitatea Sacalasău, comuna Derna, județul Bihor și a fost construită în anul 1700. Biserica se află înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice. Elementele componente ale boltei semicilindrice a naosului sunt fixate de arcurile duble, în extrados, prin cuie de lemn. Meșterul dulgher le-a cioplit la capăt sub forma unui cap de cal, motiv care în credința populară avea rolul de a goni duhurile rele.

Prezența unei obsti românești în aceste locuri este atestată arheologic încă din secolul al VII-lea, dar abia pe vremea voievozilor Balc și Drag, nepoți ai lui Dragoș Descălecătorul, se stabilește această legătură care va da numele locului. Timpul a măturat totul sute de ani, doar câteva ruine fiind mărturia existenței vetrei mănăstirești de odinioară. A trebuit să se împlinească o anumită vreme și au trebuit să se nască niște oameni vrednici pentru ca zidurile mănăstirii să se arate iar lumii. În timpul domniei lui Burebista au existat aici trei cetăţi dacice: la Voivozi, Sacalasău Nou şi Şinteu.

În prezent, biserica nouă a Mănăstirii poartă hramurile: Naşterea Maicii Domnului, Sfântul Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei şi Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, Episcopul Romanului.

Copiii s-au simţit foarte bine, au legat prietenii, şi-au descoperit şi dezvoltat aptitudini, au conştientizat că timpul liber poate fi petrecut frumos şi echilibrat, plăcut şi eficient, în acelaşi timp, interesant şi constructiv, creativ şi recreativ totodată, într-o manieră cu adevărat folositoare şi ziditoare.

Tabăra în mijlocul creației lui Dumnezeu este un mediu ideal pentru slujirea persoanei întregi. Iisus Hristos a călătorit cu ucenicii Săi, petrecând cel mai mult timp în aer liber, în natură. Tabăra comunică intens adevăruri spirituale și stimulează creșterea spirituală în rândul participanților, pe măsură ce aceștia petrec timp în mijlocul creației lui Dumnezeu, parcurg momente de învățare, de închinare, de relaxare și de reflecție.

Arhid. Andi Constantin Bacter